Persiu - Poezii

  ,,Aulus Persius Flaccus s-a nascut la Volaterra in anul 34.Timp de patru ani, el frecventeaza cursurile vestitului gramatic Rhemmius Palaemon si ale retorului,tot asa de celebru, Virginius Flaccus.Isi va continua invatatura la scoala unui stoic renumit, originar din Africa Romana, Annaeus Cornutus, versat in literatura si in filozofie.
   Cele sase satire scrise de Persiu, vor fi publicate intr-o singura carte de Caesius Bassus, dupa ce au fost eliminate pasajele prea tari, la indemnul lui Cornutus.Cartea s-a bucurat de succes, pentru talentul literar ce se releva in cele cateva poeme satirice.Opera satirica a lui Persiu, desi de mici proportii, este impresionanta mai putin prin descrierea societatii romane de atunci, odioasa poetului, cat mai cu seama prin intensitatea indignarii ce-l agita in fata naravurilor execrabile ale unor contemporani.El satirizeaza trufia,lenea, ipocrizia, coruptia si ingustimea de spirit, care domina o societate roasa de vicii.''

CITITORULUI SAU

- Satira 1,v. 1-3, 107-120 -

Nelinisti ale lumii, sarmane vorbe goale,

Nu-si pierde nimeni timpul cu scrierile tale!

(Ce fel de vorba-i asta?Chiar nimeni?Ce rusine!)

Un cititor, doi, haide, or fi si pentru tine.

.........................................................

Vezi, tu intepi intr-una urechi prea delicate

Cu adevaruri triste, ba chiar inveninate...

Ia insa bine seama: curand, tu vei vedea

Atatea usi inalte inchise-n fata ta

Si pe mai marii zilei cu gesturi de fereala

Din fata slovei tale, turbata, bestiala!...

Daca-i asa povestea, ma jur de azi-nainte

Sa mearga toate struna...Eu ma retrag cuminte:

Pe lume-s numai ingeri...Acum esti incantat?...

Dar vezi, Luciliu, Roma cumplit a forfecat...

Pe Lupus si pe Muciu, pe-atatia insi de vita

I-a incoltit azi, maine, cu dintele-i de crita...

Apoi, Horatiu insusi, Horatiu (cel istet)

Chiar de amici se leaga, cu versul lui glumet...

Jucandu-se cu inimi ce nu-si pierdeau surasul,

Radea cu dansul gloata facuta de tot rasul...

Iar mie nu-mi dai voie o vorba doar sa spun

Si pe furis in groapa ca pe-un rasad s-o pun?

Am s-o ascund in taina acestor stramte file,

Urechile lui Midas, eu le-am vazut, copile,

Lungi, de magar si ochi-mi nu sunt satui sa vada...

Pe mica-mi bucurie n-as da o Iliada...

UN FECIOR DE BANI GATA

-Satira 3, v. 1-38 -

,,Mereu acelasi lucru?Ci scoala-te odata!

Prin crapaturi de-obloane, lumina-i tot mai lata...

De cand intr-una sforai, fierbea si mustul tare...

Spre-amiaza cade imbra cadranului de soare;

Gandeste-te: vapaia de mult pe graie creste

Iar turma, la racoare, acum se hodineste''...

Asa-l certase unul din pedagogi si dansul

Raspunde: ,,Nu se poate!Ma minti cu dinadinsul!''

Apoi cu toata gura (cand striga, parca rage):

,,E careva pe-aicea? Hai iute, vino, drace!''

Si fierea-n el plesneste: ,,Nu-i nimeni sa m-auda?''

La urma urmei insa, si dupa multa truda

Pe carte pune mana, pe toc si pe cerneala...

Ce lustruita-i foaia!...Si iarasi, vaicareala:

Cerneala e prea groasa ori are apa multa

Si nu se mai cunoaste sau tocul nu-l asculta...

Ori varful i se rupe si doua urme lasa...

Din ce in ce mai bine, faptura pacatoasa!

Ajuns in halul asta, un pui de turturica,

Un craisor in fasa, de ce nu ceri papica?

Tu supara-te acuma, nu ganguri la mama...

,,Pot scri cu-asa penita?'' Minti iarasi, nu-ti dai sama?

Te-agati de orice lucru si nu mai poti de lene,

Batandu-ti joc de tine, cu ochi si cu sprancene...

Nebunule, ce viata de umilinti te-asteapta...

Tu esti la fel cu oala ce nu-i destul de coapta,

Suni infundat, cusurul il simte orisicine.

Ti-i verde inca lutul, da-i zor sa-l coci mai bine,

Si asta cat mai iute; olarul misca roata,

De-acuma te roteste, sa fii la vreme gata!

,,Dar tata are casa, mosie, procopseala,

Hambarele ticsite cu multa-agoniseala

Si solnita-i luceste de cea mai buna sare;

Cat voi trai, nu-i teama ca n-o sa am mancare...

Crezi, poate,c-asta-i totul?Zau,nu-ti incapi in piele

Ca esti a mia spita din neamuri tusce, vere,

Sau ca-n vesmant de purpur iti recunosti un seaman

In consulul ce trece, la strai cu tine geaman?...

Aceasta zanganeala e buna pentru pleava;

Eu stiu ce-ti poate pielea, soioasa si bolnava...

Nu ti-e rusine oare, sa fii de-aceeasi teapa

Cu dezmatatul Natta,ajuns sa nu-l incapa

Nici pielea, de grasime, duhnind a lenevie,

Orbit cum e, de patimi, il ierti ca nu mai stie

Ce-i binele si raul: e greu sa-l faci sa iasa

La suprafata apei, cand volbura-l apasa!...

Dar pe tirani, parinte al cerului si-a toate,

In ceasul cand li-i mintea la fapte blestemate,

Nu vreau sa-i dai osandei, ci fa-i sa se usuce,

Ca flacara virtutii ei n-au dorit s-apuce;

Cu zbuciumul acesta, in inima bolnava,

Splendoarea faptei bune li-i pururea otrava...

Petroniu - Poezii

-->

   ,,Caius Petronius Arbitrer a venit pe lume in imprejurimile Massiliei(azi Marsilia), dar nu se stie in ce an anume.A fost favorit al imparatului Nero, avand postul de guvernator al Bitiniei si apoi de consul.
    Petroniu a fost un om plin de contraste si in ciuda traiului sau usuratic, a desfasurat o bogata activitate literara.El a scris, printre altele, un roman satiric, cunoscut sub denumirea de ,,Satyricon'' compus din cel putin douazeci de carti, dintre care s-au pastrat numai doua fragmente.Aceste fragmente satirice in versuri sunt demne de toata admiratia.Poezia lor, de esenta rara, n-a incetat sa reprezinte o sinteza de traire, pururi viabila.''

AVARUL

Din limpedea fantana, Tantal ar bea cu sete,

Si poame de pe creanga, ce-ar vrea sa mai culeaga...

Dar nu le poate -atinge, un greu blestem il leaga...

Avarului, aceeasi osanda i se dete:

Inconjurat de grane, de turme si de poame,

Inghite-n sec intr-una, cu ameteli de foame.

MIZERIA ARTEI

Istet, negutatorul ia marii vama grasa,

Iar cel plecat in lupte, cu aur se intoarce.

Lingusitorul mizer, betia lui si-o toarce

Dupa ospat, pe-o perna de purpura, frumoasa.

Superb, cuceritorul iubitei multe-i cere.

Numai Talentu-n zdrente de orice vant se teme;

Cu gura-nfometata, satul e sa mai cheme

Prinosul ce nu vine din cerul altor sfere...

CONDITIA UMANA

Gusturile variaza dupa oameni, dupa toane:

Unii spini culeg, iar altii focul rozei diafane...

DESPRE SERTORIA

Da  Sertoria cu prafuri peste fata, dimineata,

Dar nu pierde numai prafuri,si-a pierdut acum si fata...

LUI NEPTUN, ZEUL MARILOR

(risipind din urna-i apa; sculptat deasupra unei fantani)

Urna ta cu mult mai buna-i ca tridentul tau marin;

Ca si apa, mult mai dulce, dupa-al marilor venin.

CONSTANTA

Intr-un coif de-ostas, facura cuib doi tineri porumbei;

Venus a ramas aceeasi: Marte-i preferinta ei...

DILEMA

Baia, vinul, Venus, astea pe un om il ruineaza...

Fara baie, vin si Venus, viata ce mai insemneaza?

MISOGINISM

Orice femeie-ascunde otrava unui spin:

Pe buze-i curge miere; din inima, venin...

LUI COSMUS

(despre o Galatee sculptata pe un taler)

Pe masa ta , amice, ca pe un lac de jada,

Cu mladiere pare sa-noate o naiada

Ia felurile-acestea, doar talerul mi-l lasa...

Cand ochiul stau sa-mi satur, de foame nici nu-mi pasa!

PUTEREA BANULUI

Ce poate face legea, unde e rege banul?

Acolo totdeauna va fi invins sarmanul...

Chiar inteleptii cinici, cu traista in spinare,

Isi dau pe aur mintea, la pretul cel mai mare...

Sub ochii tuturora, negot e judecata

Si capata dreptate cel ce-i aduce plata...

Horatiu - Poezii

      ,,Quintus Horatius Flaccus s-a nascut in anul 65 i.e.n., la Venusia, colonie romana situata chiar pe hotarul dintre Lucania si Apulia(Italia sudica).In anul 45, adolescentul Horatiu se indreapta spre Atena, cel mai de seama centru de cultura al epocii.O perioada de timp si-a castigat existenta ca scrib de registre si casier.Dupa ce a renuntat la acest post, s-a apucat de literatura.Astfel iau nastere primele epode si satire, destul de avantate pentru a nu lasa nici o indoiala asupra talentului celui care le scrisese.
         Scriitorul Horatiu, didactic innascut, a stiut sa transpuna in versurile sale tendintele politicii oficiale la rangul unor permanente general-omenesti.Compasiunea pentru cei slabi si saraci, de care se simtea legat prin origine, repulsia fata de apucaturile odioase ale celor avuti sunt avanturi generoase care il situeaza printre marii creatori umanisti antici.Gustat de contemporani, prezent in poezia Renasterii, admirat pe toate meridianele lumii civilizate, poetul ramane si pe viitor lira multicorda ce incanta si inalta sufletele.''

MUZEI MELPOMENE

La cine, Muza, ai tinut

De cand pe lume s-a nascut,

N-o fi, cu cestul luptator

In jocuri istmice cu spor

Si nici cu carul, sa-si dea ghies

La-ntreceri pe ahaic ses,

Stau cap de oaste triumfal

Suind Capitolinul deal,

Peste masura de semet

De-a fi raspuns crai indraznet,

Ci doar poet mult inspirat,

De codrul des in frematat,

De valul apei cristalin,

Fertilizand ses tiburtin.

El creste-n faima, an de an,

Prin cantul lui eolian:

Dintre cetati cea mai de sus

In rand cu brazii mari m-a pus,

Invidia cu coltul sau,

Sa nu-mi mai faca nici un rau...

Pe coarda lirei aurii,

Tu-mi darui, Muza, melodii

Asa cum poti din cer sa dai

Chiar pestilor fara de grai,

Un glas de lebada, cand vrei...

Din harul tau imi iau temei:

Poet prin tine, rasfatat,

De lume azi sunt aratat.

Tu viata-mi dai chiar peste veac,

Si daca plac, prin tine plac...

PENTRU PYRRHA

In lumina multor roze dintr-o grota fermecata,

Cine-i tanarul acela care te cuprinde, fata,

Gratios peste masura, de miresme-nvaluit?

Ti-ai desprins, de aur parul, pentru dansul te-ai gatit...

Dar ce lacrimi pe el, bietul, cand o sa-i apari schimbata

Spre nespusa lui uimire, in vultoare maniata,

Fara zei, sub vifor negru, cu talazul fioros...

Vorba-ti aurita, dansul azi o ia in serios,

Socotindu-te sfioasa si cu inima lui una,

Iubitoare cum nu-i alta, credincioasa totdeauna,

Nestiind ce-amagitoare treci prin lume, vant hoinar...

Iluzoria-ti splendoare, victime isi cata iar...

O inscriptie votiva, de un sacru stalp legata

Pentru zeitatea marii, dinspre partea mea arata

C-am lasat vesmantul umed la altarul preacurat,

Bucuros ca in naufragiu, eu pieirea-mi n-am aflat...

CONTRA LUI MAEVIUS

Dezgustatorul Meviu pe-o nava astazi pleaca.

Prin urgisiri amare corabia sa-i treaca...

Din miazazi, un vifor talazuri sa rascoale,

Sa bata cu manie in coastele ei goale.

Euru-n vijelie, lopetile sa-i farme,

Catargele cu panze in mare sa le darme.

Si cand se-apuca vantul, din pisc, stejari sa rupa,

Cu apriga-i turbare sa bata slaba pupa.

Sa-i fie noaptea neagra si zodii sa n-o poarte...

Caderi de stea lui Meviu sa-i dea fiori de moarte,

Sa geama-n grindeni grele, de bici, ale nevoii

Ca si vicleni aheii ce foc dadura Troii

Spre ei cand isi intoarse Atena razbunarea

Cu navile lui Ajax, umpland, cumplita, marea...

De pe naieri sudoarea s-alunece siroaie...

Sa simti, la fata vanat, genunchiu-ti cum se moaie,

Sa chemi in sprijin cerul, cu bocet de muiere,

Vrajmas sa-ti fie Joe la chin si la durere...

Sa se destrame nava slabita-n vijelie,

Sub inclestarea marii, cu muget de manie.

Cand lesu-ti cu asanza va sta culcat pe maluri,

Dat prada la eretii ce zboara peste valuri,

Voios, o oaie neagra eu voi jertfi furtunii,

Si-un tap cu tine seaman, mai negru ca taciunii...

Caius Valerius Catullus

-->

  ,,Caius Valerius Catullus s-a nascut in anul 87 i.e.n., in peninsula Sirmio, aproape de Verona.Parintii lui, oameni cu stare,sunt admisi in intimitatea lui Caesar, lucru care il impresioneaza negativ pe poet.De la douazeci de ani, Caius, frecventeaza cercurile politice si literare mai de seama de la Roma, imprietenindu-se cu Hortensius si cu Cicero.Impresionat dureros de venalitatea vietii publice a timpului, cand prin insolenta, intriga si coruptie ajungeau la carma statului oameni lipsiti de merite, condeiul sau fulgera taisul epigramei care are taria invectivei directe, personale, patimase.Opera lui e, in majoritatea ei, satirica, daca trebuie sa o apreciem dupa doza de causticitate prezenta in ea.Poezia lui nu intarzie sa cucereasca pe cei ce vor sa si-o apropie, emotionandu-i prin patetismul si farmecul ei inefabil.''

LUI CORNELIUS NEPOS

Volum al meu, de glume plin ,

Cu luciu nou, cui sa te-nchin?

Lui Nepos, pretuind un pic

Aceste vorbe de nimic;

Lui, primul care-a cutezat

Dintre romani, sa ne fi dat

Intregul lumii lung trecut,

In tomuri groase asternut...

Primeste, Nepos, un libel

Asa cum o sa-arate el...

Ocrotitoare, muza mea,

Mai mult de-un secol trai sa-i dea!

LUI FURIUS

Mi-i casa de la tara de orice vant crutata,

Si n-are nici o teama de crivat sau furtuni,

Dar cand o vad pe-o suma prea grea ipotecata,

Toti pumnii vijeliei o zguduie,nebuni.

CONTRA LUI CAESAR

N-am sa fac in viata-mi, Caesar, vre un gest pe plac sa-ti fiu...

De esti alb sau de esti negru, nici atat nu vreau sa stiu!

PENTRU CUPARUL SAU

Copile, straja vechiului Falern,

Sa-mi torni in cupe vinuri mai amare,

Asa precum Postumia cea tare

Drept lege ne prescrie din etern.

Nici samburele-n poama nu-i mai beat

Ca dansa.Totusi, apa odioasa,

Otrava pentru vin, deoparte-o lasa

Pe seama vreunui Caton ne-mpacat...

Aicea, zeul Bacchus vreau sa vada

Pocale scanteind de vin curat,

Asa cum ni l-a pus vieru-n cada.

Michelangelo - Poezii

    ,,Pe 6 martie 1475 se naste Michelangelo Buonarroti Simoni, la Caprese din Casentino in Toscana.Frecventeaza scoala de gramatica italiana, latina si aritmetica a lui Francesco da Urbino de la Florenta, dar prefera desenul si viziteaza deseori bollega pictorului Domenico Ghirlandaio.In 1489 incepe sa frecventeze ,,Casino Medici'' din gradinile Medicee de pe Via Larga din Florenta, scoala deschisa de Lorenzo de' Medici Magnificul pentru instruirea tinerilor artisti.

      In 1503 scrie cele dintai poezii.Peste cativa ani cand va desena schita pentru mormantul adolescentului Cecchino de' Bracci, nepotul lui Luigi del Riccio, prieten al lui Michelangelo, va scrie cincizeci de epitafuri in versuri.In anul 1546 termina cu ajutorul lui Luigi del Riccio, punerea la punct a culegerilor sale de poezii.Stranepotul sau, Michelangelo Il Giovine, publica in 1623 pentru intaia oara intr-un volum, 137 de poezii ale unchiului, sub titlul:,,Rimedi Michelangelo Buonarroti'',racolte du Michelangnolo suo nipote, in Firenze, appreso i Giunti.In anul 1964 in cadrul comemorarii a 400 de ani de la moarte, Michelangelo este sarbatorit si ca scriitor.Apare pentru intaia oara un volum de poezii ale marelui artist: Michelangelo,Sonete,in romaneste de C.D.Zeletin.

     Unul dintre cei mai mari artisti care au existat vreodata, sculptor stralucit, pictor,arhitect si poet, Michelangelo Buonarroti ilustreaza Renasterea ca epoca de totalizare si de sinteza, de paroxism al energiilor asteptand nedeclansate in om, de iesire la lumina a individualitatii umane.''

,,Doar eu mai ard in umbra si nestire,

in timp ce soarele din lume, piere...

Cand unii de placeri, eu de durere

zac la pamant in plans si tanguire.''

,,Trecutul imi aduce multumire,

am biruit atatea rele crude,

dar azi, sfarsit,pleoapele-mi sunt ude

si dovedesc puterea ta, iubire...

Iar daca pieptu-mi n-a mai fost tintire

sagetilor desarte si zalude,

azi poti sa te razbuni, Amor, crunt jude:

doboara-ma cu gingasa privire!

Cu pasarea ce-o scapa zvarcolirea

din lanturi si din curse, iar cu anii

sfarseste printr-o si mai trista soarte,

ma-aseman,doamnelor: mult timp iubirea

m-a fost crutat de chinuri si stradanii,

spre-a-mi da, acum,o si mai aspra moarte.''

,,Mai lesne mor decat sa ma ucida

de mii de ori pe ora o femeie

ce moartea-n schimb iubirii vrea sa-mi deie!

Ah, rana-ngrozitoare

mi-e inima, cand ea-mi rasare-n minte,

ea, dragostea-mi, ce dragoste nu simte!

Cum mai trai-voi oare?

Mi-a zis, spre-a-i da durerii si vapaie,

pe sine ca nu s-ar iubi, si-asa e!

Cum sa mai sper de mine sa se-ndure,

cand ea nu se iubeste?Trista soarta!

Ma va impinge catre-a mortii poarta?''

,,Orisice se naste moare

si in fuga vremii piere;

nimic viu nu sta sub soare,

Se duc genii si durere,

mor cuvinte si placere,

generatii sub tacere,

fum in vant,sub soare umbra.

Viata vesela ori sumbra,

am fost oameni si acuma

sintem tot ce este huma

si am fost ca voi, splendoare.

Orisice se naste moare.

Ochii care-au fost integri,

cu lumina in gaoace,

azi sunt goi,oribili,negri - 

iata timpul si ce face.''

,,In timp ce va ador, in minte-mi vine

nefericirea mea, ce tot sporeste,

si-mi zic plangand: - Cu-adevarat iubeste 

acel ce arde in vapai ca mine!''

,,Cel ce iubirea-si ia drept arma, frange 

destin si ura, forta si mizerii.''

,,Facut-a bine cand v-a dat natura

cruzime pe masura frumusetii:

unind contrarii, afli linistirea.

Lasati, de-aceea,un moment figura

sa-mi indulceasca chinurile vietii

si sa traiesc, in fine, fericirea...''

,,In ochii tai frumosi si calmi vazura

setosii ochi ai mei nu o himera,

ci pe Acela care ne confera

doar prin iubire propria-i natura.

De n-ar avea divina Lui masura,

le-ar place frumusetea efemera,

dar sufletul nu vrea iluzii, spera

universala frumusete pura...

Eu zic: pe cel etern nu-l linisteste

ce-i muritor,nici haina stravezie

a timpului, ce-n tample se reflecta.

Trupescul dor ce sufletul zdrobeste

iubire nu-i!A noastra-i armonie

aici, si-n cer prin moarte-i mai perfecta.''

,,Vorbesc cu voi, ce lumii i-ati dat prada

si spiritul si sufletul si trupul:

cu toti veti sta in asta sumbra lada!''

,,Madona mea, vioaie si-ndrazneata,

cand imi promite mult ravnitul bine,

cu ochii ma ucide-n timp ce-si tine

in rana-mi arma cruda si semeata,

ca moarte si viata

le simt de-odata intr-o lupta lunga,

ca spiritul sa mi-l strapunga...

Dar vraja ei mi-alunga

tortura, pentru-o si mai grea-ncercare:

e raul,decat binele, mai mare...''

,,Sub genele frumoase

Amor puterea-si scoase,

cand sfidez arcu-i: in amurgul vietii.

Privirile-mi, de-orice minuni setoase,

spre ele, mai voioase

apar in calea dura a sagetii...

Prin mrejele dulcetii,

un aspru gand a fulgerat in mine,

de moarte si rusine;

Amor de-astfel de temeri nu se-agata:

nu-invinge-un ceas deprinderea de-o viata.''

,,Ce-i trebuia splendorii tale sfinte,

invins, cu funii lungi sa ma mai lege,

cat timp, se intelege,

la o privire i-am si cazut prada:

dureri prea mari, altminte,

usor fac slaba inima sa cada.

Dar cine-er sta sa creada

ca sub privirea ta dumnezeiasca

un lemn ars poate sa reinverzeasca?''

,,Traieste-n noi si zace-aici divina

splendoare, dusa-n moartea hrapareata.

De se-apara cu dreapta era-n viata,

dar n-a facut-o, caci era Mancina.''

,,Zadarnic spera: lacrima amara

o pierd in van acei ce tarna-mi scalda:

nu-nviu ca arborii in vremea calda,

caci mortii nu renasc spre primavara.''

,,Mi-e somnul pretios si-mi pare bine

ca piatra sunt si-am simturi adormite

cat timp in jur e crima si rusine.

Nu ma trezi.Vorbeste pe soptite...''

,,Tu-mi dai ce te inalta totdeauna

si-mi ceri doar ceea ce nu am sa-ti dau.''

,,Cu-atata zbucium si asa robie,

cu ganduri false, suflet in primejdii,

eu sa sculptez aici divine lucruri!''

,,Tu mi-ai fost far, Tu calauzitorul,

o,Doamne bun, din primii ani de viata,

de-aceea-Ti pun tot sufletu-mi in fata:

sporindu-mi chinul, afle mila-Ti sporul!''

Ovidiu - Poezii

      Ovidiu sau Publius Ovidius Naso, nascut  in anul 43 i.Hr., a fost un poet roman, care a devenit unul dintre faimosii clasici latini, alaturi de Horatiu si Virgiliu.
      ,,Poet de curte, amestecat in intrigile ei, suferind fara tarie de suflet napasta, asteptand iertarea cu glasul inecat in lacrimi, continuand sa aduleze pe tiranul care ar fi putut sa i-o acorde, soarta lui Ovidiu ne poate misca, dar nu ne inspira admiratie.Este unul din romanii care nu ne apar cu trasaturile de maretie ale eroilor lui Titu-Liviu.Nu este o statuie, dar tocmai pentru acest motiv este un om, si de aci provine interesul psihologic si social al cazului sau, capabil sa inspire pe un povestitor modern.In figura lui traieste lungul amurg al imperiului roman care, in timp ce isi ducea armele pe taramuri indepartate, supunandu-le si istovindu-le, murea pe incetul acasa prin excesul de desfatari, in timp ce sclavii se trezeau la viata, iar dincolode granitele din ce in ce mai slab pazite cresteau popoare simple si viguroase, menite sa asigure si ele viitorul omenirii.Soarta l-a facut pe Ovidiu sa cunoasca elementele acestui contrast si ale marei tensiuni care subliniaza ultima perioada din viata poporului roman,l-a purtat din Roma voluptoasa in mijlocul barbarilor aspri, dar nu l-a facut niciodata sa inteleaga ce drama se petrecea in lume.''(Tudor Vianu)

,,Eu nu m-asez aicea sa fiu atent la curse, -

Desi as vrea sa-nvinga chiar favoritul tau!

Ci, vin sa stau de vorba, vin sa te stiu aproape

Si sa-ti declar amorul pe care mi-l inspiri.

Eu te privesc pe tine;tu,cursa: fiecare

Ce-i place sa contemple cu ochii, linistit.

O, fericit e-acela cui ii acorzi favoarea!

Deci, el e fericitul pe care-l urmaresti?

Dac-as fi eu, rupand-o cu sacrele traditii,

As trece-n zbor navalnic cu-alergatorii mei,

La haturi as da drumul si i-as brazda cu biciul

Si pe traseu, ca vantul, as sti cum sa-i intorn!

De te-as zari, deodata as domoli galopul 

Si haturile-ndata mi-ar luneca din maini...''

,,- De ce m-acuzi intr-una, Invidie turbata,
Ca-mi risipesc viata si lenevesc scriind?
Ca nu tin la traditii si nu profit de varsta,
Ca sa castig prin arme cununa prafuita?
Ca nu deprind stiinta de-a trancani intr-una,
Prostituindu-mi glasul in luptele din for?
Nu lucruri trecatoare!Eu vreau ca-n orice vreme
Si-n orice loc sa-mi fie renumele etern!''

,,In loc de grane, smulgem pamantului doar aur!

Soldatul are aur, prin sange dobandit!

Si curia-i inchisa celor saraci...Averea

Da fast magistraturii si celui inarmat.

Ea - sa comande totul: si For si Camp de lupta;

Ea - sa decida pacea si crancenul razboi.

De ne-ar lasa flamanzii de bani macar iubirea!

Macar atata s-aiba saracii de la ei!

- Dar astazi, o femeie, oricat ar fi de mandra,

Asculta ca o sclava de cel ce da mai mult.

De paznic iti vorbeste, de-a sotului manie, -

Dar de-o platesti, deodata ii uita pe-amandoi!

O, zeu al razbunarii amantilor respinsi,

Alege-s-ar cenusa de-asemenea averi!''

,,Am regasit prin iarba atatea fire-uscate,

Culcus odinioara al trupurilor noastre.

Stand singura prin locuri ce-si aminteau de tine,

Cu lacrimi calde-udat-am pajistea ce-o cunosti.

Prin ramuri desfrunzite, parca indoliate,

S-a stins si ciripitul de pasari de demult:

Doar, ca o mama trista, vesnic indurerata,

Privighetoarea-si plange copilul disparut. -

O pasare jelindu-si copilul mort, - si Sapho

Ce-si plange azi iubirea pierduta in trecut...

Si-atat.Incol' - tacere, ca intr-un miez de noapte.''

,,In stihuri muscatoare eu n-am hulit pe nimeni,

Pe nimenea in versuri eu nu l-am vinuit.

Fugit-am totdeauna de glumele amare:

O vorba-nveninata in scrisu-mi nu gasesti!''

,,Pe-atunci sarac era romanul,

Dar statu-era bogat si tare,

Si nu-naltau particularii

Largi portice racoritoare.

Iar legile opreau dispretul 

Pentru colibele sarace

Si numai templele-aveau voie

Cu marmura sa se imbrace.''

,,Dar spune-mi tu: atunce cand inima ta plange,

Trudita de durere, nu-ti piere somnul lin?

Cand patul gol, iubito, de mine-ti aminteste,

Nu te framanti tu iarasi de grija si de chin?

Nu-ti arde trupul?Noaptea nu-ti pare-o vesnicie?

Si oasele-obosite de zbucium, nu te dor?''

,,Tot cantarea-n versuri pe care-o fac poetii

E lauda cea mare a oamenilor mari.

Ea numai, poezia, slaveste fapta voastra,

Veghind sa nu apuna prin veacuri faima ei.

Prin ea virtutea pururi traieste, n-are moarte,

Si nici viitorimea n-o poate-n veci uita.

Cu timpul, vai!si piatra se macina, si fierul:

Mai tare decat timpul pe lume nu-i nimic!

Dar scrisu-nfrunta timpul!...''