Blaise Pascal - Cugetari (1)








Cunoasterea generala a omului:
Locul omului in natura.Cele doua infinituri
(fragmente)


,,Primul lucru care i se ofera omului, cand se priveste, este corpul sau, adica o particica de materie care-i apartine. Insa pentru a intelege ce este aceasta materie, trebuie ca el sa o compare cu tot ceea ce se afla deasupra lui si cu tot ce exista sub el, pentru ca, in felul acesta, sa-si gaseasca limitele adevarate.''

,,Ce inseamna un om in infinit? Cine-l poate intelege? Pentru a-si putea da seama de tot ce exista in Univers, e bine ca el sa caute in lucrurile cunoscute elementele cele mai simple. Va vedea ca o musita, bunaoara, ii ofera, in micimea corpului ei, parti incomparabil mai mici: gambe cu incheieturi, vine in aceste gambe, sange in aceste vine, umori in acest sange, picaturi in aceste umori, vapori in aceste picaturi. Si asa va merge, tot impartind mereu, pana se va simti epuizat, si in puteri si in ganduri.
Caci daca va crede ca a gasit, la capatul eforturilor sale, extrema micime a naturii, il voi face sa vada in ea o noua prapastie. Vreau sa-i zugravesc nu numai universul vizibil, ci si tot ce este in stare sa inteleaga din imensitatea naturii inlauntrul acestui atom imperceptibil. Sa vada aici, in aceeasi proportie cu lumea vazuta, o infinitate de lumi, care fiecare isi are firmamentul ei, planetele sale, pamantul sau; pe acest pamant, fiinte vii si chiar musite la care se vor gasi aceleasi lucruri de care am vorbit; si, gasind la infinit si neobosit, aceleasi lucruri, sa se piarda in aceste minunatii tot atat de uimitoare prin micimea lor, cum sunt celelalte prin proportiile lor. Caci cine nu va cadea in admiratie la faptul ca corpul nostru, care adineauri nu era perceptibil in Univers, imperceptibil el insusi in sanul totului, este un colos, o lume sau mai degraba un tot prin comparatie cu neantul la care nimeni nu poate ajunge?''

,,Caci, la urma urmei, ce este omul in natura? Nimic in raport cu infinitul, tot prin comparatie cu neantul, un lucru de mijloc intre nimic si tot. El este infinit de indepartat de ambele extreme; iar fiinta lui nu sta mai aproape de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care-i inghitita.''

,,Toate lucrurile au iesit din neant si au fost duse pana la infinit. Cine poate urmari aceste uimitoare calatorii? Numai autorul acestor minuni le intelege si nimeni altul.''

,,Simturile noastre nu vad nimic din ce apartine extremelor. Prea mult zgomot ne asurzeste; prea multa lumina ne orbeste; prea mare distanta (departare) ca si prea marea apropiere impiedica vederea; ce-i prea lung si ce-i prea scurt dauneaza intr-o vorbire; prea mare placere incomodeaza; prea multe cunostinte displac. Noi nu simtim nici caldul extrem, nici frigul extrem. Calitatile excesive ne sunt dusmane. Nu le mai simtim, le suportam. Prea multa tinerete si prea multa batranete aduc prejudicii spiritului; prea multa si prea putina hrana ne tulbura actiunile; prea multa si prea putina invatatura indobitocesc. Extremele sunt pentru noi ca si cum n-ar fi si noi nu suntem nimic fata de ele. Ele ne scapa sau noi lor.''

,,Reculegandu-se, omul sa vada ce este el prin comparatie cu intreaga existenta. Sa se considere ca ratacit in acest canton indepartat al naturii. Si din felul cum i se va parea aceasta inchisoare, in care este tinut, si care-i lumea vazuta, sa invete a judeca Pamantul, imparatiile, orasele si pe sine, la justa valoare.''


-->

Tommaso Campanella - Poezii








Tommaso Campanella (1568-1639) s-a nascut la Stilo, un sat din Calabria, regiune a Italiei meridionale aflata atunci sub dominatie spaniola. La treisprezece ani stapaneste bine latina atat in proza cat si in poezie. Ca sa-si poata continua studiile hotaraste sa se calugareasca. In primii trei ani de noviciat studiaza materiile clasice, anume logica, fizica si metafizica aristotelice, dar totodata scotoceste prin bibliotecile manastirilor dupa texte dintre cele mai felurite margand de la medicina la astrologie, de la magie la stiinta.
In 1952 se inscrie la Universitatea din Padova si studiaza intens medicina. In 1954 incepe perioada persecutiilor: impreuna cu doi colegi de universitate este arestat de Inchizitie si torturat, sub acuzatia de a nu fi denuntat un ,,iudaizant'', adica un crestin trecut la iudaism, si de a fi discutat cu acesta despre doctrina crestina. Odata cu el se afla in detentie si alti intelectuali, printre care Francesco Pucci si filozoful Giordano Bruno. Acuzat de erezie a fost judecat de patru ori si retrogradat intr-o manastire in Calabria. A fost condamnat la inchisoare perpetua. Astfel, a petrecut 27 de ani in inchisoare, unde a scris operele sale cele mai importante, cum ar fi: Orasul Soarelui, Metaphisica, Theologia. 
La inceputul anului 1629 este achitat definitiv de tribunalul Inchizitiei.
In perioada 1633-1639, Campanella devine consilier al lui Richelieu pe problemele Italiei in plin razboi de 30 de ani, si se ocupa de publicarea propriilor opere care in 1635 sunt aprobate de Sorbona.
Pe 21 mai 1639 se stinge in pace, in manastirea dominicana din Rue St. Honore.
Putin inainte de moarte scrisese aceste cuvinte: ,,vom fi judecati de veacul viitor, deoarece veacul acesta isi rastigneste binefacatorii; dar ei renasc in a treia zi sau in al treilea secol''. In felul ei este o profetie, si chiar adeverita: pentru ca adevarata renastere a interesului pentru opera si personalitatea lui vulcanica s-a petrecut in veacul al XX-lea.(Smaranda Bratu Elian)



Suflet nemuritor

Am doar un bot de creier si totusi eu devor
tot ce e carte scrisa, in care ma cufund
fara-ncetare si cu nesat profund:
si-oricat as mai manca, eu tot de foame mor!
O lume dezvelit-a Aristarh,iar Metrodor
m-a adapat cu multe, dar setea-mi fara fund
nu se alina, mai mult vreau sa patrund;
cu cat mai mult eu aflu, cu-atat mai mult ignor.
Prin asta-s deci icoana a Celui necuprins,
ce tot ce e fiinta in sine el cuprinde,
cum marea pestii intr-insa, al dorului nestins
tel unic, inspre care ratiunea se intinde
ca o sageata sau prin alta mana: de-aceea, sunt convins,
e sigur si ferice doar cel ce-n El se-aprinde.


Oamenii sunt jucarie...

In teatrul lumii sufletele-mbraca
drept masca vie trupul provizoriu
si-n fata cu supremul consistoriu,
de arta sfanta pregatite, joaca,
asa ca fac ce-i hotarat sa faca.
Din scena-n scena alt auditoriu
le gusta jalea, rasul iluzoriu -
sortita carte-a zis sa se prefaca.
Nu stiu, nu pot alt lucru sa cunoasca,
decat sa-ncante pe-alti actori cu slomnul
precum le scrise pronia cereasca.
Si cand pe veci va fi sa-i cheme somnul,
vedea-vor, fara nici un fel de masca,
cine-a jucat mai bine intru Domnul.


Sonet asupra marii conjuctii
care va avea loc
in anul 1603 pe 24 decembrie

Privesc luminile ratacitoare prime
peste al saptelea si-al noualea sutar
iar in curand le vad unite-n Sagitar
schimband si legi si datini din vechime.
Iar tu, Mercur, iti iei in sarcina ca nime
sa consfintesti, drept vajnic secretar,
ce e pe veci ascuns in tainicul sertar
si-i hotarat prin legi chiar de dumnezeime;
de ziua ta in Europa, la amiaza ei,
va vad uniti, toti in a zecea casa,
iar soarele, cu voi in Capricorn, va da temei.
Oh, Doamne, rogu-te, ca acea zi glorioasa
s-apuc, sa-i vad cu bucurie pe acei
narozi buimaci, ce moartea ii apasa.




Asemuire intre iubirea de sine
si iubirea obsteasca

Acest amor din om ia orice vlaga
si spre-a trai-l sileste sa apara
bun, intelept si vrednic...Asadara
in sfinx trecand, el sinele si-l neaga
(chin rasplatit cu aur, faima draga);
apoi in cei din jur pizmas compara
virtutea lor cu vina lui. Ocara
urmeaza si cruzimi, cutit si plaga...
Dar cine urca la obstescul Tata
iubind, de om fratie o sa-l lege,
si afla-n semen bucurie noua.
San Francisc, pestii Tu-i tineai odata
drept frati (ferice cel ce intelege!)
si nu-ti erau potrivnici cum sunt noua.


Domnului nostru, Isus Cristos

Urmasii tai, cu cei ce sus pe cruce
te-au tintuit se-aseamana mai tare,
o, bunule Cristos, nesocotind oricare
dintre indemnurile-ti, minti uituce.
Desfrau, tradare si galcevi nauce
pare sa cate sfantul cel mare,
si chinuri de nespus si cazne-amare
(mai rau Apocalipsa n-ar aduce),
razboi cui te iubeste deschis si-adevarat
precum fac eu. Iar tu o stii prea bine,
caci imi citesti in suflet ca viata-mi ti-o inchin.
De te intorci aice, tu vino inarmat,
caci cu-alte cruci te-asteapta chiar cei alesi de tine,
nu Turcul, nu Iudeul si nici vreun alt strain.


Despre noblete si semnele ei
adevarate si false

In noi nobletea doar din vitejie
viata-si ia, si din intelepciune:
ea creste si da rod prin fapte bune
ce unici martori trebuie sa fie.
Inselatoare-i orice bogatie
ce nu-n virtuti temeiurile-si pune.
Obarsia - nu-mi pare rau c-o spun - e
Minciuna, ignoranta, trandavie.
Nu cantaresti onorurile bine,
tu, Europa, cu averi neroade!
Fac altfel chiar paganii. E rusine!
Noi cantarim un arbor dupa roade,
nu dupa umbra, frunze, radacine - 
de ce ti-s judecatile schiloade?
                                                (Din opera ,,Cetatea Soarelui'')







-->

Ienachita Vacarescu - Poezii








Ienachita Vacarescu s-a nascut in jurul anului 1740.Apartinand marii boierimi, a ocupat dregatorii inalte, ca aceea de mare vistier si vornic. Intrand insa in conflict cu domnitorul Mavrogheni, e surghiunit, in 1787, la Nicopole si apoi la Rodos, unde sta pana in iarna lui 1789. Intors in tara sub domnia lui Moruzi, capata rangul de vistiernic si mare-ban.
Om de inalta cultura, cunoscand bine turca, italiana si franceza, Ienachita Vacarescu are, in afara de ocuparile poetice, si preocupari istorice si filologice. De la el ne-a ramas o ,,Istorie a prea puternicilor imparati otomani'' si o gramatica, publicata sub titlul ,,Observari sau bagari de seama asupra regulilor si oranduielilor gramaticei romanesti'', tiparita in 1787.
A murit in pragul implinirii a saizeci de ani, pe la 1800.


Invocare

Muza, putere da, ma rog, la graiurile mele,
Zi-mi cum s-incep? 'n ce fel s-arat gandirea mea prin ele.




Intr-o gradina

Intr-o gradina,
Lang-o tulpina,
Zarii o floare, ca o lumina;
S-o tai, se strica,
S-o las, mi-e frica,
Ca vine altul si mi-o radica.





Spune, inimioara, spune

Spune, inimioara, spune
Ce durere te rapune?
Arata ce te munceste?
Ce boala te chinuieste?

Fa-o cunoscuta mie,
Ca sa-ti caut dohtorie.
Te rog, fa-ma a pricepe
Boala din ce ti s-incepe?

Arata, spune, n-ascunde!
Da-mi un cuvant si-mi raspunde :
Spune, inimioara, spune
Ce durere te rapune?




Gramatica

Gramatica e mestesug ce-arat-alcatuire,
Si toti printr-insa pot afla verce povatuire
S-a scrie inca intr-ales cu reguli aratate,
Pa toti invata d-a le sti fara gresala toate
Si versuri inmestesugite arata d-a se face;
Siliti-va a o-nvata, sau faceti cum va place.




Testament literar

Urmasilor mei Vacaresti!
Las voua mostenire :
Cresterea limbei romanesti
S-a Patriei cinstire.




-->

A. S. Puskin - Poezii









Nascut la hotarul dintre doua veacuri, Puskin a platit in anii adolescentei si ai primei tinereti un scurt tribut ecourilor intarziate ale clasicismului, a impartasit apoi elanurile romantice afirmate cu mult patos revolutionar de prietenii sai decembristii si si-a incheiat drumul de creatie pe pozitiile unui viguros si autentic realism.
Puskin a fost primul poet liric al Rusiei care a cucerit atentia intregii Europe.
Contemporan si partas la evenimentele unei epoci marete, Puskin a daruit patriei sale un monument literar demn de istoria pe care a trait-o si de poporul care l-a zamislit.El a fost, cum a spus foarte sugestiv Gorki, ,,inceputul tuturor inceputurilor'' in literatura rusa.


O, ani ai primaverii in care am visat

O, ani ai primaverii in care am visat
Zadarnica iubire - nu-mi pare rau de voi.
Nu-mi pare rau de tine adanc infiorat
Al noptii, pe cavale cantat in soapte moi.

Eu nu va uit prieteni necredinciosi - pahar
Din care toti mesenii cu randul au sorbit,
De voi eu nu ma lepad, iubite ce-ati mintit - 
Acum cand fug de lume, tacut si solitar.

Dar clipele frumoase de-atuncea, unde sunt?
Nadejdea tineretii si tihna ce-a pierit,
Si flacara din suflet, al lacrimei avant?
O, ani ai primaverii, va chem necontenit.





Salul negru

La salul cel negru privesc ca un nebun
Si-n sufletu-mi rece durere adun.

Pe cand eram tanar si-n toate credeam,
O juna grecoaica frumoasa iubeam.

In calde alinturi de foc m-a-nvalit -
Dar ziua cea neagra curand a sosit.

Sedeam la o masa cu prietenii mei,
Cand bate la usa un jalnic ovrei.

,,Tu stai (imi sopteste) cu prieteni la masa,
Grecoaica ta insa-i cu altul acasa''.

Blesteme atuncea, si aur, i-am dat.
Un rob de credinta in graba-am chemat.

Sarii pe-un cal sprinten ce-n vant se avanta.
E moarta in mine iertarea cea blanda.

La usa grecoaicei mi-s ochii in ceata,
O grea ameteala in ghiare ma-nhata.

Ma-ndrept spre stiutul iubirii divan
Si vad cum grecoaica saruta-un armean.

Ma-ntunec la fata : scrasneste otelul!
Sa-si curme sarutul n-apuca miselul!

Ii calc in picioare cadavrul, privind
Nemernica fata ce tace palind.

Vad sange suvoaie curgand clocotit,
E moarta grecoaica, iubirea-a pierit.

Cu salul ei negru - in ganduri pierdut,
De sange cu spada mi-am sters-o tacut.

In Dunare - noaptea cand cade pe maluri -
Cadavrele robul le-arunca in valuri.

De-atuncea de ochii vrajiti nu-mi mai pasa,
De-atuncea n-am parte de-o noapte frumoasa.

La salul cel negru privesc ca nebun
Si-n tristul meu suflet durere adun.


Amintire

Cand zarva zilei se preface-n soapte
Si-n pietele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul ca rasplata trudei vine,
Atunci incepe veghea mea si chinul
Si ceasurile picura-n tacere :
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan'la durere.
In cugetul meu trist, noian de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar -
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor, iar.


Eu te-am iubit
si poate ca iubirea...

Eu te-am iubit si poate ca iubirea
In suflet inca nu s-a stins de tot ;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu iti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde.
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea domnul sa mai fii candva iubita,
Asa adanc, asa gingas cum te-am iubit.





-->

Sonetul italian in evul mediu si renastere(4)

-->



CHIARO DAVANZATI


Chiaro Davanzati s-a nascut la Florenta in a doua jumatate a secolului al XIII-lea si a murit la sfarsitul anului 1303. A fost un poet italian care a fost considerat precursor al scolii Dolce stil nuovo. A scris sonete si cantonete dupa modelul poeziei provensale tarzii, in care a subliniat caracterul divin al iubirii, dar si poezii patriotice. Cantecele si sonetele lui Davanzati sunt legate de experientele de viata diferite ale poetului. A fost unul din cei mai prolifici autori italieni inainte de Dante.

Stralucitorul astru cand apare...

Stralucitorul astru cand apare...
In orice colt al beznei da lumina,
Puteri neintrecute raza-i are ;
Intaiul statator fiind, domina.

La fel madona-mi da inseninare
In omul care din adanc suspina
Si il intoarce-n bucurie mare :
Virtutii sale totul i se-nchina.

Madonele-o urmeaza ca-n altarul
Purtarilor alese, in pleiada :
Luminilor ea raspandeste darul ;

Iar pictorii voiesc mereu s-o vada
Spre-a-i scoate chipului frumos tiparul,
Ca sa-l dea lumii pilda si dovada.

Incipit : La splendiente luce, quando apare...










Sonetul italian in evul mediu si renastere(3)








BONAGIUNTA DA LUCCA




Bonagiunta Orbicciani (1230-1300) s-a nascut in Lucca si este cunoscut astazi pentru cele patruzeci de compozitii, incluzand sonete, canzonete si balade. Poeziile lui Orbicciani au fost scrise in Dolce Stil Novo, o miscare literara in secolul al 13-lea inspirate de poezia siciliana si toscana. Orbicciani apare in Dante, La Divina Commedia, in Cantul 24 din Purgatoriul, unde discuta poezia lui Dante cu autorul.


Cand omul e urcat de-a sortii roata...


Cand omul e urcat de-a sortii roata
Sa nu se bucure de inaltare,
Fiindc-atunci cand viata-i raze toata
Intoarce spitele spre-ntunecare.

Atat de mandre pajisti nu-s sa poata
Cu flori sa-ndemne vara spre crutare.
Natura-n veci o pilda-o sa ne scoata:
Cu cat te urci, cu-atata cazi mai tare.

Nu-i bine de acela ce asculta
In veselii speranta, maretia :
E-un chin cand bucuria sta sa moara;

Ci umilinta-i trebuie mai multa :
Vrea fericire - lepede mandria,
Caci orice deal si urca si coboara.

Incipid : Qual omo e su la rota per ventura...


Sonetul italian in evul mediu si renastere (2)









JACOPO DA LENTINI



Jacopo Da Lentini, cunoscut si sub numele de Giacomo Da Lentini sau Jacopo (il) Notaro (1210 - 1260), a fost un poet italian al secolului al 13-lea. El a fost poetul senior al Scolii siciliene si notar la curtea Sfantului Imparat Roman Frederick al II-lea. Giacomo este considerat a fi cel care a inventat sonetul.
Poezia sa a fost o adaptare la poezia italiana provinciala a trubadurilor. 
In poemele sale, notarul analizeaza dragostea ca experienta interioara, cu o mare acuitate psihologica.


Vreau sa-mi slujesc in suflet Dumnezeul...

Vreau sa-mi slujesc in suflet Dumnezeul,
Sa pot ajunge-n tine, Paradise,
Loc sfant al bucuriei, Empireul
De care-am auzit vorbindu-mi-se.

Dar nu fara Madona, fara zeul
Cu chipul clar, cositele deschise,
Caci altfel as simti mahnirii greul,
Rupt de-ale despartiri mari abise.

Dar - Doamne! - nu o spun cu intelesul
Ca soata-as vrea-o-ntru pacatuire
Acolo-n rai, ci gandul care tesu-l

E sa-i admir sagalnica privire,
Gingasul chip si portul ei, alesul :
M-as alina vazand-o-n fericire...

Incipit : Io m'aggio posto in core a Dio servire...




Un dor venit din inima-i iubirea...

Un dor venit din inima-i iubirea,
Dintr-o imbelsugare in placere,
Si nasterea i-o da intai privirea,
Iar inima-i da hrana si putere.

Apare uneori indragostirea
Si fara a vedea ce pieptul cere;
Amorul insa, care-aprinde firea,
Intotdeauna naste prin vedere.

Fiindca ochii, inimii i-arata
Si lucrul bun si lucrul rau, cum firii
I-a stat in voie a-l croi anume.

Iar inima primind, dintru o data
Dor isca pentru darur'le privirii :
Iubirea asta e regina-n lume.

Incipit : Amore e un deslo che ven dal core...








Sonetul italian in evul mediu si renastere (1)








PIER DELLE VIGNE




    ,,Pier della Vigna (c. 1190 - 1240) a fost un poet desăvârșit, care a facut parte din "Școala siciliana" a poeziei prin sonetele pe care le-a scris. Cu o educație aleasa și un mare talent retoric, Pier a avansat rapid in  serviciu public din Regatul Napoli și Sicilia, de la scrib și notar la judecător și purtător de cuvânt oficial pentru curtea imperială a lui Frederick al II-lea.In timp ce dovezi de corupție ridică unele îndoieli in privinta lui Pier, în general, se crede că el a fost într-adevăr acuzat pe nedrept de trădarea încrederii lui Frederick de colegi invidioși și dușmani politici. În acest fel, povestea lui Pier a fost amintita de Boethius, in ,,Consolation of Philosophy'', o carte bine cunoscuta în Evul Mediu (și un favorit al lui Dante), in care a povestit despre căderea de la putere a unui alt individ talentat acuzat pe nedrept de trădare a împăratului lui. Pier a fost închis și a orbit. Imposibil să accepte această soartă mizerabilă, Pier si-a luat brutal viața, sărind de la o fereastră înaltă, tocmai cand împăratul trecea mai jos, pe stradă.''



Cum nu-i putinta a vedea iubirea...

Cum nu-i putinta a vedea iubirea,
Nici simtul pipairii s-o cunoasca,
Sunt unii ce, smintiti, scornit-au stirea
Ca nu-i nimic iubirea omeneasca.

Dar dupa ce le-a fost cuprins simtirea
Si-a inceput pe suflet sa domneasca,
Ii urca dintr-o data pretuirea,
Mai mult decat ar fi sa o priveasca.

Printr-o virtute care nu se vede,
Magnetul, din adanc atragatorul,
Supune fierul cu putere multa.

E faptul care ma indeamna-a crede
Cum ca exista, negresit, Amorul,
Si ca o lume inca il asculta.

Incipit : Pero ch'amore no se po vedire...   






Martial - Poezii










    ,,Marcus Valerius Martialis s-a nascut in anul 42 la Bilbilis, in Spania.Se bucura de celebritate si chiar de favorurile curtii. De pe urma lui ramane o cantitate considerabila de epigrame, cam 1500, daca tinem seama si de operele de tinerete. Nu toate epigramele corespund sensului dat astazi acestei specii satirice, care trebuie sa se limiteze la o singura strofa, numai de patru versuri si cu intepatura spirituala in ultimul emistih.
   Mai presus de aceste ezitari de ordin formal, ceea ce trebuie sa retinem este marea putere de observatie a poetului, care, cu mijloace de redare multiple, fixeaza pentru viitorime un vast mozaic de tipuri omenesti, in trasaturile lor cele mai pregnante.''


LUI CATO

Cand stiai ce sotii are
Flora, de serbarea ei,
Cu hilara-i incantare
Dand rasfatului temei
Si ce triviale glume,
Gusturile plebei cer,
Ai venit la teatru-anume
Sa o stergi, om prea sever?

PENTRU TITUS

,,Sa aperi (zici) la bara,
E-un lucru pretios!''
Dar si acel ce ara,
Cu ce e mai prejos?




TUSA AELIEI

Patru dinti, mi-aduc aminte, mai aveai in gura, doara,
Doi i-a aruncat o tusa si alti doi o tusa iara.
Poti tusi deci mult si bine, fara-a fi de griji rapusa:
Nu mai are ce sa-ti faca de acum a treia tusa...

CONTRA LUI SABIDIUS

Nu-mi placi de loc, Sabidiu, desi nimic nu-mi faci.
De tine stiu, Sabidiu, doar faptul ca nu-mi placi.

PENTRU FABULLA

Esti frumoasa, stim, si fata, recunoastem ca-i asa,
Si bogata pe deasupra, n-o sa nege nimenea...
Cand te-aude insa lumea cum te lauzi ziua toata,
Nu mai esti de loc frumoasa, nici bogata si nici fata!

DESPRE MARIUS

Mariu ti-a lasat la moarte
Mult argint: vreo cinci ocale;
Cum de dar n-o sa ai parte,
Mostenesti doar vorbe goale.

SOTIEI POETULUI

De la imparat am harul
De-a fi tata de copii...
Ca sa-i pretui bine darul:
Soata, du-te pe pustii!

PENTRU GALLA

Ai mana ne-ntrecuta
Si fata-ncantatoare...
,,Dar nuda-s mai placuta!''
Imi spui provocatoare.

Si totusi, niciodata
Nu faci cu mine baie;
Desigur, speriata
C-as fi diform...Asa e?

PENTRU CHLOE

Ma pot lipsi de-ovalul fetei tale,
De gat, de mani, de sani si de picioare
Si fara sa enumar mai departe,
Faptura-ti toata pot s-o las deoparte...










Persiu - Poezii




  ,,Aulus Persius Flaccus s-a nascut la Volaterra in anul 34.Timp de patru ani, el frecventeaza cursurile vestitului gramatic Rhemmius Palaemon si ale retorului,tot asa de celebru, Virginius Flaccus.Isi va continua invatatura la scoala unui stoic renumit, originar din Africa Romana, Annaeus Cornutus, versat in literatura si in filozofie.
   Cele sase satire scrise de Persiu, vor fi publicate intr-o singura carte de Caesius Bassus, dupa ce au fost eliminate pasajele prea tari, la indemnul lui Cornutus.Cartea s-a bucurat de succes, pentru talentul literar ce se releva in cele cateva poeme satirice.Opera satirica a lui Persiu, desi de mici proportii, este impresionanta mai putin prin descrierea societatii romane de atunci, odioasa poetului, cat mai cu seama prin intensitatea indignarii ce-l agita in fata naravurilor execrabile ale unor contemporani.El satirizeaza trufia,lenea, ipocrizia, coruptia si ingustimea de spirit, care domina o societate roasa de vicii.''



CITITORULUI SAU
- Satira 1,v. 1-3, 107-120 -

Nelinisti ale lumii, sarmane vorbe goale,
Nu-si pierde nimeni timpul cu scrierile tale!
(Ce fel de vorba-i asta?Chiar nimeni?Ce rusine!)
Un cititor, doi, haide, or fi si pentru tine.
.........................................................
Vezi, tu intepi intr-una urechi prea delicate
Cu adevaruri triste, ba chiar inveninate...
Ia insa bine seama: curand, tu vei vedea
Atatea usi inalte inchise-n fata ta
Si pe mai marii zilei cu gesturi de fereala
Din fata slovei tale, turbata, bestiala!...
Daca-i asa povestea, ma jur de azi-nainte
Sa mearga toate struna...Eu ma retrag cuminte:
Pe lume-s numai ingeri...Acum esti incantat?...
Dar vezi, Luciliu, Roma cumplit a forfecat...
Pe Lupus si pe Muciu, pe-atatia insi de vita
I-a incoltit azi, maine, cu dintele-i de crita...
Apoi, Horatiu insusi, Horatiu (cel istet)
Chiar de amici se leaga, cu versul lui glumet...
Jucandu-se cu inimi ce nu-si pierdeau surasul,
Radea cu dansul gloata facuta de tot rasul...
Iar mie nu-mi dai voie o vorba doar sa spun
Si pe furis in groapa ca pe-un rasad s-o pun?
Am s-o ascund in taina acestor stramte file,
Urechile lui Midas, eu le-am vazut, copile,
Lungi, de magar si ochi-mi nu sunt satui sa vada...
Pe mica-mi bucurie n-as da o Iliada...


UN FECIOR DE BANI GATA
-Satira 3, v. 1-38 -

,,Mereu acelasi lucru?Ci scoala-te odata!
Prin crapaturi de-obloane, lumina-i tot mai lata...
De cand intr-una sforai, fierbea si mustul tare...
Spre-amiaza cade imbra cadranului de soare;
Gandeste-te: vapaia de mult pe graie creste
Iar turma, la racoare, acum se hodineste''...
Asa-l certase unul din pedagogi si dansul
Raspunde: ,,Nu se poate!Ma minti cu dinadinsul!''
Apoi cu toata gura (cand striga, parca rage):
,,E careva pe-aicea? Hai iute, vino, drace!''
Si fierea-n el plesneste: ,,Nu-i nimeni sa m-auda?''
La urma urmei insa, si dupa multa truda
Pe carte pune mana, pe toc si pe cerneala...
Ce lustruita-i foaia!...Si iarasi, vaicareala:
Cerneala e prea groasa ori are apa multa
Si nu se mai cunoaste sau tocul nu-l asculta...
Ori varful i se rupe si doua urme lasa...
Din ce in ce mai bine, faptura pacatoasa!
Ajuns in halul asta, un pui de turturica,
Un craisor in fasa, de ce nu ceri papica?
Tu supara-te acuma, nu ganguri la mama...
,,Pot scri cu-asa penita?'' Minti iarasi, nu-ti dai sama?
Te-agati de orice lucru si nu mai poti de lene,
Batandu-ti joc de tine, cu ochi si cu sprancene...
Nebunule, ce viata de umilinti te-asteapta...
Tu esti la fel cu oala ce nu-i destul de coapta,
Suni infundat, cusurul il simte orisicine.
Ti-i verde inca lutul, da-i zor sa-l coci mai bine,
Si asta cat mai iute; olarul misca roata,
De-acuma te roteste, sa fii la vreme gata!
,,Dar tata are casa, mosie, procopseala,
Hambarele ticsite cu multa-agoniseala
Si solnita-i luceste de cea mai buna sare;
Cat voi trai, nu-i teama ca n-o sa am mancare...
Crezi, poate,c-asta-i totul?Zau,nu-ti incapi in piele
Ca esti a mia spita din neamuri tusce, vere,
Sau ca-n vesmant de purpur iti recunosti un seaman
In consulul ce trece, la strai cu tine geaman?...
Aceasta zanganeala e buna pentru pleava;
Eu stiu ce-ti poate pielea, soioasa si bolnava...
Nu ti-e rusine oare, sa fii de-aceeasi teapa
Cu dezmatatul Natta,ajuns sa nu-l incapa
Nici pielea, de grasime, duhnind a lenevie,
Orbit cum e, de patimi, il ierti ca nu mai stie
Ce-i binele si raul: e greu sa-l faci sa iasa
La suprafata apei, cand volbura-l apasa!...
Dar pe tirani, parinte al cerului si-a toate,
In ceasul cand li-i mintea la fapte blestemate,
Nu vreau sa-i dai osandei, ci fa-i sa se usuce,
Ca flacara virtutii ei n-au dorit s-apuce;
Cu zbuciumul acesta, in inima bolnava,
Splendoarea faptei bune li-i pururea otrava...