Emil Cioran s-a nascut la 8 aprilie 1911 la Rasinari, aflat pe atunci in comitatul Sibiu. Tatal sau, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox si consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (Comaniciu) era originara din Venetia de Jos, comuna situata in apropiere de Fagaras. Tatal Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritatile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie materna, Emil Cioran se tragea dintr-o familie din nobilimea transilvana. Frecventeaza, incepand din 1921, Liceul ''Gheorghe Lazar'' din Sibiu, oras in care se va muta intreaga familie in 1924. Intre 1928 si 1932, urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti. In ultimul an de facultate, publica articole in periodicele Calendarul, Floarea de Foc, Gandirea, Vremea, Azi.Isi incheie studiile universitare cu o teza de licenta asupra intuitionismului bergsonian. In acelasi an, se inscrie la doctorat, sperand sa obtina astfel o bursa in Franta sau Germania. In 1934, ii apare prima carte , Pe culmile disperarii, pentru care i se confera Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati. Va mai publica inca patru carti in tara, inainte de a se stabili definitiv in Franta. Intre 1933 si 1935, se afla la Berlin, ca bursier al Fundatiei Humboldt. Reintors in tara, ocupa vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la liceul ''Andrei Șaguna'' din Brasov. In 1936, pleaca la Paris cu o bursa a Institutului Francez din Bucuresti, care i se va prelungi pana in 1944. In 1940, incepe sa scrie Indreptar patimas,ultima sa carte in limba romana, a carei varianta definitiva (ramasa inedita pana in 1991) va fi incheiata in 1945, an cand se stabileste definitiv in Franta. Dupa 1945, incepe sa scrie in limba franceza, iar in 1949 ii apare la Gallimard prima carte, Precis de decompositionș ii vor urma, pana in 1987, inca noua, publicate la aceeasi prestigioasa editura pariziana. Cu exceptia Premiului Rivarol, care i se confera in 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, in data de 20 iunie 1995.
Ébauches de vertige (Schite de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement):
- Eu nu lupt impotriva lumii, lupt impotriva unei forte mai mari, OBOSEALA de lume.
- Din ce in ce mai putin deosebesc ce e bine de ce e rau. Cand nu voi mai face nici o deosebire intre una si alta, presupunand ca voi ajunge intr-o zi la asa ceva - ce pas inainte! Dar spre ce?
- Sa fii un primitiv si sa nu poti trai decat intr-o sera!
- Aveam mai putin de douazeci de ani; filosoful cu care vorbeam, ceva peste saizeci.Nu stiu cum am cazut pe o tema atat de ingrata: boala. ,,Ultima data cand am fost bolnav, imi marturisi el, aveam vreo unsprezece ani. Dupa aceea - nimic''. Cincizeci de ani de sanatate! Nu resimtisem o admiratie nelimitata pentru filosoful meu, dar aceasta marturisire m-a facut sa-l dispretuiesc pe loc.
- Cu exceptia umoristilor, toti plutim in eroare. Ei sunt singurii care au stiut sa desparta, ca in joaca, desertaciunea de tot ce este seriozitate si chiar de tot ce e frivolitate.
- Cine n-a suferit nu este o FIINTA: cel mult, un ins.
- Dintotdeauna m-am zbatut, cu unica intentie de a inceta sa ma zbat. Rezultatul: zero.
- Fericiti cei ce nu stiu ca a se coace la minte inseamna a fi martorii aprofundarii propriilor incoherente si ca acesta e singurul progres cu care se pot lauda.
- Tot ce am infruntat, tot ce mi s-a intamplat de-a lungul vietii, este indisociabil legat de ceea ce am trait. N-am inventat nimic, am fost numai secretarul senzatiilor mele.
- Marc Aureliu, dupa spusele biografului sau, Iulius Capitolinus, ar fi inaltat pe amantii sotiei sale ,,la cele mai mari onoruri''. Intelepciunea se infrateste cu extravaganta, si dealtminteri, un intelept nu merita sa se numeasca astfel decat in masura in care este un excentric, un CAZ.
- Nu esti pe deplin multumit decat atunci cand te lasi imbibat de acest nimic pana la betie.
- Cel ce staruie vreme indelungata intr-o infirmitate nu poate fi luat drept un veleitar. Intr-un fel, el s-a REALIZAT. Orice boala sfarseste prin a fi un titlu.
- Fericiti cei care, iviti pe lume inaintea Stiintei de-a vindeca, aveau privilegiul de a muri odata cu cea dintai boala!
- Devreme ce prietenia este incompatibila cu adevarul, singurul lucru fecund este dialogul pe tacute cu dusmanii nostri.
- A fi CONVINS - indiferent de ce - este o nemaipomenita cucerire, o cucerire aproape miraculoasa.
- Dupa spusele lui Tacitus, Othon a luat hotararea sa se sinucida, dar, la staruinta ostasilor sai, si-a corectat gandul: ,,Ei bine, sa mai adaugam o noapte la viata noastra''...Trebuie sa nadajduiesc pentru el ca noaptea aceea a lui nu a semanat cu cea pe care tocmai am petrecut-o eu.
- Adevarata eleganta morala consista in arta de-ati travesti victoriile in infrangeri.