Se afișează postările cu eticheta Paul Verlaine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paul Verlaine. Afișați toate postările

Paul Verlaine - Romante fara cuvinte










Romante fara cuvinte



MICI ARII UITATE

Ghicesc eu intr-un murmur conturul,
Pal amor, al chemarilor vechi,
Sau in muzici lucind in urechi
Aurorei de maine murmurul?

In delir, sufletul meu, o, nu mi-i
Decat ochi vazand dublu in fata,
Unde tremura, ca intr-o ceata,
Melodia lirelor lumii!

O, sa fii al acestei morti rare!
Sa se duca, speriate amor,
Vechi si tinere ore in zbor!
O, sa pieri de-o asa leganare!




PEISAGII BELGIENE

BRUXELLES
SIMPLE FRESCE


Verzuie-i fuga si e roza,
Colinele si firul rampei,
Cum, in lumina blanda-a lampei,
Trec toate in metarmofoza.

Un aur pe umile-abise
Incetisor se-nsangereaza,
Cu pasari slab cantand, ca-n vise,
Mici arbori fara varf vibreaza.

Infatisarile de toamna
Se pierd in trista lor urzeala.
Melancoliile ma-ndeamna
La vis, in leganarea pala.










      ACUARELE

GREEN

Primeste flori si frunze si crengi si fructe-n salbe
Si inima ce-mi bate ca fata de altar,
N-o sfasia in doua, minune cu maini albe,
Sub ochii splendizi lasa a-mi sta umilul dar!

Eu viu cu fruntea plina de roua lucitoare
Ce-n zori a inghetat-o un vant batand prin fagi.
Ingaduie si truda-mi primeste-o la picioare,
Ca sa rasufle-n voie visand la clipe dragi.

Pe sanul tau sa-mi cada iar tampla ce rasuna
Si-acum de amintirea sarutului deplin
Si-n timp ce-o sa-i dai tihna venind dupa furtuna,
Te odihneste-o clipa, iar eu sa dorm putin.


SPLEEN

Erau prea rosii trandafirii,
Prea neagra iedera pe ram.

Cad jertfa deznadajduirii,
De cum te misti, ca nu te am.

Prea bland si prea albastru cerul
Si valurile-n larg prea verzi...

O frica m-a patruns ca gerul,
Ca fugi, te pierd si ca te pierzi.

Ma oboseste merisorul,
Luciosul ilexului strai

Si campul infinit ca dorul,
Dar nu si tu, iubire, vai!



SARBATOAREA PAINII


E sarbatoarea sfanta - a painii sarbatoare!
Vad iarasi locuri scumpe, intors din pribegie.
E-un murmur lung si-afara e-atat potop de soare,
Incat si umbra pare ca e trandafirie.

Se pravaleste aur sub fulgerul de seceri
Ce scanteie si trece fosnind ca o aripa;
Campia geme toata de-a bratelor intreceri,
Schimband mii de privelisti pe fiecare clipa.

E-atata sarg si lupta - zoresc seceratorii
Sub soarele ce arde pe-a holdelor podoaba,
Si care poarta grija ca strugurii-n podgorii
Sa prinda-un pic de miere in fiecare boaba.

Ai grija dar de paine si vin, batrane soare!
Pastreaza-ne pamantul bogat si da-ne, tata,
Paharu-n care rade o raza de uitare,
Copii! aceasta clipa e binecuvantata!

Caci din odrasla mandra ce-o daruie pamantul,
Din lamura curata aleasa din natura,
Isi secera si-si strange pe seama lui Preasfantul
Sa aiba trup si sange de cuminecatura.









Paul Verlaine - La Bonne Chanson











La Bonne Chanson


ALEAN

Caminul cald, si lampa cu tainica-i lumina,
Spre reverie fruntea ma mana cand se-nclina,
Si ochii dusi in ochii iubiti din cale-afara
Si linistea ce cade in fiecare seara,
Cand ceaiul abureste si cartile-s inchise,
Si asteptarea sfanta cu dulcea-i molesala,
Cand noaptea isi desface hlamida-i nuptiala...
Ah, toate, toate-aceste ma urmaresc in vise,
Mereu, fara-ncetare, sperand de azi pe mani
De-atatea luni trecute, de-atatea saptamani!




DRUMUL MEU

A carciumelor larma, gunoaiele pe strada,
Castanii morti ce-si lasa frunzisul sa le cada;
Tramcare zgomotoase se-mprosca-n drum cu tina,
Si intre patru roate abia pot sa se tina,
Holbandu-si ochii rosii si verzi, in fapt de sara:
Dezmosteniti ce-alene spre cluburi se strecoara,
Fumand fuduli sub nasul agentilor de paza;
Ploioase sandramale; cladiri ce lacrimeaza;
Canaluri potopite, drum faramat de cai - 
Ah, si aceasta-i calea pe care merg spre rai!








EPITALAM DE VARA

Va fi-ntr-o zi de vara senina, nu-i asa?
Si uriasul soare, partas la bucurie,
In haina-ti de matasa privindu-te-o sa stie
Sa-ti faca mai frumoasa chiar frumusetea ta.

Ca un cort 'nalt albastru, tot ceru-ntins in zare
Bogat isi va desface larg faldurile sale
Pe-a noastre frunti plecate ce-or fi asa de pale
De-atata fericire si lunga asteptare.

Si-un vant nespus de dulce, cand seara-ncet se lasa,
Se va juca sagalnic cu scumpele-ti vesminte;
Iar stelele din ceruri isi vor aduce-aminte
Sa binecuvinteze pe mire si mireasa...







Paul Verlaine - Serbari galante











Serbari galante



CLAR DE LUNA

Ti-e sufletul un peisaj ales,
Cu dans bergam si mastile bizare,
Ce din laute adiind ades
Par triste sub fantasta deghizare.

Cantand iubirea pe un ton minor
Si tot la fel viata oportuna,
Par sa nu creada-n fericirea lor,
Iar izvorul li se pierde-n clar de luna,

In calmul trist al lunii, dand ragaz
In arbori pasarilor sa viseze
Si sa suspine, zvelte si-n extaz,
Printre statui, havuzurile treze.








PROMENADA

Si cerul pal si arborii subtiri,
Cu toti surad vesmintelor usoare,
Ce flutura pe noi nepasatoare,
Ca aripile-n blande unduiri.

Bazinu-i cret zefirul cand adie,
Iar razele de soare, pe alei,
Cernute lin de catre scunzii tei,
Ne scalda-ntr-o albastra agonie.

Subtilii smacheri, fete elegante,
Toti tineri si uitand de juramant,
Stau la taifasuri pline de avant
Si-amantii tachineaza pe amante,

A caror mana stie, fara veste,
Sa-i zapaceasca uneori c-o palma,
Primind sarut in schimb, cu fata calma,
Pe degetul cel mic! O, cruda este

Aceasta fapta fara de masura:
Ii pedepsesc, in nebunia treaza,
Priviri uscate, care contrasteaza
Cu foarte ingaduitoarea gura.



AMORUL  SFARAMAT

Ieri peste noapte vantul a sfaramat Amorul
Ce-n coltul cel mai dulce ce-l tainuieste parcul
Adesea ne oprise din drum, sagetatorul,
Cu zambetul pe buze, tinzand in aer arcul.

Ieri peste noapte vantul l-a sfaramat. Si-acuma
Puzderia de marmor roteste-n zori - si-i trist
Sa vezi sub arbor soclul ce mai pastreaza numa
Iscalitura stearsa a bietului artist.

Ce trist se-nalta soclul stingher! Luandu-si zborul,
Intristatoare ganduri se duc iar, ca sa vie
In visul meu de jale in care viitorul
Imi prevesteste-o soarta mahnita si pustie...

E trist din cale-afara...Chiar tu, asa-i femeie?
Ramai pierduta parca, desi firea-ti usoara
Se bucura de-un flutur de purpura ce zboara
Prin pulberea de marmor purtata pe alee...


IN SURDINA

Linistiti in adumbrirea
Ce din ramuri se desface
Dragostea sa ne-o patrundem
De-o asa adanca pace.

Ca-tr-un vis frumos si tainic
Dusi sa ne topim cu-ncetul
In melancolia vaga
Ce-o imprastie bradetul.

Tine-ti bratele in cruce,
Ochii-nchisi pe jumatate
Si din inima ti-alunga
Orice dor intr-insa bate.

Sa ne-adoarma ca intr-un leagan
Adierele usoare
Care trec si misca-n tremur
Iarba arselor razoare.

Iara cand dintre stejarii
Negri va cadea-nserarea,
Glas al deznadejdii noastre
Va canta privighetoarea.


COLOCVIU SENTIMENTAL

In parcul vechi si rece si pustiu,
Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

Li-s ochii ofiliti, au buze moi
Si deslusesti cu greu ce-si spun in doi.

In parcul vechi si rece si pustiu,
Nalucile isi fac trecutul viu.

- Iti amintesti extazul nostru vechi?
- Ce tot imi torci trecutul in urechi!

Dar astazi, ma mai strigi pe nume tu
Si-n vis iti mai rasar eu oare? - Nu.

- Ah, zile dragi cum altele n-om sti,
Cand gurile ni se uneau! - O fi...

- Ce bolti albastre, ce sperante mari!
- Speranta-i azi prin norii funerari.

Si astfel merg starnind ovazu-n drum
Si noaptea ii aude doar, prin fum...






Paul Verlaine - Poeme saturniene








30 martie 1844 - 8 ianuarie 1896


Paul-Marie Verlaine s-a nascut in Metz, in ziua de 30 martie 1844, dintr-o familie originara din Ardeni. El apartine curentului simbolist si este unul dintre cei mai cititi dintre poetii francezi.
Versurile de inceput (''Poeme saturniene'',1866), cu reminiscente din parnasieni si din Baudelaire, afirma tonul sau inegalabil prin viziunea dramatica asupra lumii, prin inclinatia catre melancolie, prin cautarea armoniilor. Printre volumele sale se evidentiaza: ''Romante fara cuvinte'' (1874), considerat cel mai valoros, ''Intelepciune'' (1881), ''Odinioara si altadata'' (1885), ''Iubire'' (1888), ''Elegii'' (1893) etc.(Wikipedia)



POEME SATURNIENE


Crepuscul al serii mistice

Cu purpurele Inserarii grele,
Palpita chipul sacrei Amintiri,
In zari de foc ale Sperantei mele,
Ce creste-asemenea unei zidiri
Sau ca minunea unei infloriri
- Tulipe, dalii, crini si tufanele - 
Jur imprejurul lungilor zabrele,
Trecand printre parfumuri cu urziri
De cald-otravitoare lanceziri
- Tulipe, dalii, crini si tufanele - 
Si, inecandu-mi suflet, gand, simtiri,
Lesina chipul sacrei Amintiri
In purpurele Inserarii grele.


Amurg

Amuru-arunca cea din urma para
Si-un vant misca lin nuferii de ceara.
Uriasii nuferi cu fete ofilite,
Lucind printre stuhuri pe ape-adormite.
Eu rataceam singur, plimbandu-mi nacazul
Sub plete de salcii ce-mprejmuiau iazul
Peste care ceata-nchipuia o mare
Deznadajduita, alba aratare,
Si unindu-mi plansul cu-al larilor vaier
Ce batand din aripi se chemau prin aer,
Printre salcii triste, unde singuratic
Imi plimbau nacazul, cand giulgiul noptatic,
Intinzand asupra-i umbra mortuara,
Veni ca sa-nece cea din urma para
Si nuferii vestezi cu fete ofilite,
Uriasii nuferi pe ape-adormite!...







Cand rasare Luceafarul

Departe-n zari prin ceata sta luna-nsangerata;
Din neguri jucause abia se mai cunoaste
Campia care adoarme si-ncep sa cante broaste
In papura de-un tremur de vant infiorata.

Se-nchid palizii nuferi pe-a apelor oglinda,
Si plopi ce stau de straja, inalti si drepti in zari,
Cresc unul langa altul ca niste aratari;
Iar spre tufisuri zborul de licurici colinda.

Si buhne desteptate, cu-aripi ce-abia mai bat,
Vaslesc aerul negru si se strecoara mute,
Iar largul tot se umple de straluciri pierdute:
Alb, Venus se aprinde, si noaptea s-a lasat.


In codru

Sunt unii slabi de inger sau nencercati de viata
Pe care codru-i cheama la dansul ca vrajiti,
Miresme dulci i-alinta; - aceia-s fericiti:
Dar mistice fioruri pe altii ii ingheata.

Sunt fericiti aceia! Dar eu ce-n suflet port
O neagra remuscare ce-alunga ai mei pasi,
Eu tremur in padure ca si un ucigas
Care s-ar teme-n cale ca nu-ntalneasca-un mort.

Cand trec sub aste ramuri ce joaca si s-afunda
In bolti sub care vecinic domneste-o neagra pace
Si-o noapte si mai neagra - eu nu stiu cum se face
Ca ma cuprinde-o spaima nebuna si profunda.

Dar mai cu seama vara: rosata din apus
S-amesteca prin neguri si-albastrul se preschimba
Atunci in foc si-n sange - si-a clopotului limba
Rasuna ca un planset tot mai aproape-adus.

Cald se ridica vantul si creste greu incoace
Ca un duh rau ce trece si vine inapoi,
Nelinisteste-o clipa stejarii mari - apoi,
Plutind ca o miasma, in aer se desface.

E noapte-acum si-i ceasul cand iti dedeau fior
Povestile bunicii. Izvoarele-ntre ele
Se sfatuiesc prin tufe, ca facatori de rele
Ce stau si pun la cale in umbra vreun omor...


(Paul Verlaine - Poezii)