Osho - Iubire, libertate si solitudine

Iubirea inseamna cu totul altceva decat ceea ce inteleg in mod obisnuit oamenii prin acest termen. Iubirea obisnuita nu este decat o Mascarada.In spatele ei se ascunde cu totul altceva. Adevarata iubire are o natura complet diferita. Iubirea obisnuita nu face decat sa ceara. Adevarata iubire nu cere nimic; ea daruieste. Unica ei bucurie este daruirea de sine!

Iubirea obisnuita are mult prea multe pretentii. Iubirea adevarata nu cere nimic; ea este, pur si simplu.
Iubirea obisnuita iti da o stare de lesin, de greata, te sufoca...Cea autentica hraneste sufletul, il fortifica. Iubirea obisnuita nu hraneste decat ego-ul. Ea nu hraneste sinele real, ci pe cel iluzoriu.
Iubirea nu asteapta niciodata sa fie rasplatita, sa i se multumeasca. Atunci cand primeste multumiri, ea ramane intotdeauna surprinsa..Ce-i drept, este o surpriza placuta, caci nu se astepta la acest lucru.

Iubirea adevarata nu se simte niciodata frustata, caci nu are asteptari. In schimb, iubirea comuna nu se simte niciodata implinita, asteapta prea mult si nu considera niciodata ca a primit suficient pentru serviciile sale.

Iubirea obisnuita este sinonima cu frustarea, in timp ce iubirea autentica aduce cu sine o stare de implinire.

Iubirea comuna isi face tot timpul griji. Cea adevarata tine cont de starea partenerului, dar nu isi face niciodata griji. Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, tii cont de nevoile sale, dar nu iti faci griji in legatura cu fanteziile lui stupide.

Nu m-ar deranja deloc sa renunt la cuvantul Dumnezeu, dar nu as putea renunta nicio clipa la cuvantul IUBIRE. Daca ar trebui sa aleg intre cele doua cuvinte, as alege fara doar si poate IUBIREA! As uita cu totul de Dumnezeu, caci cei care cunosc iubirea il vor cunoaste automat si pe Dumnezeu. Afirmatia inversa nu este insa adevarata! Cei care se gandesc la Dumnezeu intr-o maniera filozofica nu vor afla niciodata ce este iubirea (si oricum, nu il vor cunoaste nici pe Dumnezeu).

Iubirea este hrana sufletului. La fel cum alimentele hranesc trupul fizic, iubirea hraneste sufletul. Daca trupul nu primeste alimentele de care are nevoie, el devine slab. La fel se petrec lucrurile si cu sufletul.

Niciun stat, nicio biserica, niciun politician nu si-a dorit vreodata ca oamenii sa aiba suflete puternice, caci orice persoana inzestrata cu o energie spirituala puternica va fi inclinata catre revolta.

Iubirea face din om un revolutionar. Ea ii da aripi, impingandu-l sa zboare cat mai sus. Ii ofera o perspectiva mai ampla asupra lucrurilor, astfel incat nimeni nu il mai poate amagi, exploata, oprima.

Cel care se iubeste cu adevarat pe sine descopera ca in interiorul sau nu exista niciun ego. Egoul apare din iubirea celorlalti fara a te iubi pe tine insuti, mai bine zis din incercarea de a-i iubi pe ceilalti.

Cel care se iubeste pe sine face primul pas catre iubirea adevarata. Este ca si cum ai arunca o pietricica in apa linistita a unui lac. Prima unda circulara apare in imediata apropiere a locului in care a cazut piatra si este foarte mica. Ea continua sa se dilate, devenind din ce in ce mai mare, pana cand atinge malul cel mai indepartat al lacului. Daca blochezi practic prima unda, cea din apropierea pietrei, blochezi practic intregul proces. Nu vei mai obtine astfel o unda care sa atinga malul opus, care sa calatoreasca pana la capat.
Preotii si politicienii cunosc foarte bine acest fenomen. Ei stiu ca daca ii impiedici pe oameni sa se iubeasca pe sine, le distrugi practic capacitatea de a iubi.

Cel care se iubeste pe sine se bucura atat de mult de iubirea sa, devine atat de fericit, incat iubirea lui incepe sa se reverse si in afara lui, asupra celorlalti. Acest lucru este absolut garantat, caci este o lege a iubirii!

Iubirea nu poate exista daca nu intra in comuniune cu altcineva. Nu poti sa te iubesti la infinit numai pe tine insuti. Ajungi sa intelegi destul de rapid ca daca iubirea unei singure persoane este atat de benefica, aceasta fericire poate deveni chiar mai mare daca o impartasesti cu altii.

Numai un Buddha poate spune: ''Iubeste-te pe tine insuti''. Niciun preot, niciun politician nu va fi de acord cu el, caci acest indemn le va distruge intregul edificiu, intreaga lor structura de exploatare.



-->

Costache Negruzzi

1808-1868

Gelozie

(mai 1839)

Stii draga, pentru ce cand te vad, ma mahnesc?

Stii pentru ce ades cand mai mult te privesc,

Ma vezi posomorat, si nencetat oftez

Cand tu ma imbratisezi, eu tac si ma 'ntristez?

Cand tu credinta-mi juri, si-mi dai incredintari

De cel mai dulce-amor, raspund prin suspinari?

Stii pentru ce? - Ba nu. - Ah! trebui sa ti-o spun,

Destul e de cand chin in sufletu-mi adun!

In inima-mi s'a 'nfipt un ghimpe veninos.

Si patimesc, si vad, si simt ca sunt gelos!

Cand imi inchipuesc ca numai Dumnezeu

Fu'n stare a crea un suflet ca al tau,

Cand stiu ca n'a mai fost nici poate a mai fi

Ca tine pe pamant sa poata a iubi,

Ma tem de orice om se 'ntampla de 'ntalnesc

Sa nu-ti zica cumva cuvantul : te iubesc!

Cunosc ca ma iubesti, o vad neincetat,

Dar oare n'ai avut vr'un alt amorezat?

Noaptea cand toate dorm, vreodata n'ai gandit

La altul careva ce iarasi te-a iubit?

Cand luna stralucind salteaza printre nori,

Si-un grier ragusit canta ascuns prin flori,

Nu-ti lasi capul ades plecat pe mana ta,

Si-aminte nu-ti aduci atunci de cineva?

Vr'un ideal prin somn, spune-mi nu ai visat,

Si dupa acel vis cumva n'ai suspinat?

Tu-mi zisi ca ma iubesti cu'n dulce bland suras, 

Dar oare acest cuvant la altul nu l-ai zis?

Stiu ca nu pot trai fara al tau amor,

Dar sunt gelos, gelos! si simt ca o sa mor!

Principesei

Catinca Conaki Vogoride

(24 ianuarie 1856)

Afara e viscol. Austrul vijieste

Si zgudue coliba sarmanului lipsit,

El tremura si geme, suspina si huleste

Palatul de alaturi, ce-l vede stralucit.

,,Acolo - el gandeste - bogatu'n desfatare

Petrece, de-ale lumii placeri incongiurat

Nu vede pe saracul ce pane macar n'are,

El lipsei si nevoii de cer e condamnat!''

Asa nenorocitul cartia, si-n disperare

Pleca in jos privirea cu jale si cu dor.

Cand iata i s'arata, un inger de 'ndurare,

Ce vine cu grabire sa-i dee ajutor.

O, multe ai sters lacrimi si multa mangaere

Adat nenorocirii frumosul tau indemn!

Fii vesela, o, doamna, caci poti s'alini

                                                  durere,

Si poti de indurare sa dai un mare semn.

Bogatul si saracul te binecuvanteaza;

Bogatul caci ia pilda de nobile simtiri,

Saracul, caci prin tine de chin se usureaza,

Si scapa de a lipsei cumplite suferinti.

Eu sunt roman...

cantec

(august,1853)

Francez, Neamt, Rus, ce firea te-a facut,

Pamantul tau e bine-a nu uita;

Oricui e drag locul ce l-a nascut.

Eu, fratii mei, ori unde-oi cauta,

Nu mai gasesc ca dulcea Romanie,

De-o si hulesc cati se hranesc in ea

Corci venetici. Dar ori cum va fi fie,

Eu sunt Roman, si-mi place tara mea.

Lauda multi pe Francezul voios,

Pe mandrul Rus, pe Neamtul regulat,

La dansii, spun, ca-i bine si frumos;

Dar, fratii mei, eu oricat am umblat

Pe drumuri lungi cu sine ferecate,

Nu ma 'nvoiam; si vreti sa stiti de ce?

Pentru ca-mi plac soselele stricate.

Eu sunt Roman, mi-e draga tara mea.

Straine tari imi place-ades sa vad.

Dar sunt satul lumea de-a colinda;

In tara mea de-acuma voi sa sed;

Caci, fratii mei, oriunde voi umbla,

N'o sa gasesc acea buna primire

Ce m'am deprins in tara-mi a vedea:

Si in straini e rece gazduire!

Eu sunt Roman, mi-e draga tara mea.

Tanar eram si sarutam cu-amor,

Capriii ochi sburdatecei Dridri;

Ea ma vandu! si eu voiam sa mor,

Cand ma 'ntalni, o blonda milady;

Dragostea ei scapa a mele zile,

Dar ma 'ngheta si ma 'ncalzi abia

Dulcele amor Romancelor copile...

Eu sunt Roman, imi place tara mea.

La masa beau adese vin strain,

Tocai, Bordo, Sampanie iubesc.

Iar mai ales prefer vinul de Rin,

Daca nu am Cotnar si Odobesc;

Cand insa am, desert pline pahare,

Apoi incep sa cant vre-o manea

Si sunt tot beat cat tin zilele-amare!

Eu sunt Roman, mi-e draga tara mea!

-->

OSHO - Emotiile

Ce sunt emotiile?

''Emotiile se nasc in mintea noastra...Constiinta nu isi are insa sediul in minte. Mai mult...mintea se afla in interiorul constiintei! Constiinta este vasta, infinita...''

''Este adevarat: emotiile, sentimentele, gandurile - intreg continutul mintii - provin din exterior, putand fi manipulate de lumea exterioara. Exista un martor interior care contempla totul, inclusiv gandurile noastre, inclusiv emotiile prin care trecem...fara sa se identifice cu ele...''

''Mintea este cea care simte durerea, suferinta, atasamentele, dorintele, poftele...In spatele mintii se afla sinele vostru real, care nu dispare niciodata...El este intotdeauna prezent...Aici si acum.''

''Reprimarea inseamna sa traiesti o viata pentru care nu ai nici o chemare, sa faci lucruri pe care nu doresti sa le faci, sa fii altfel decat esti. Reprimarea este o cale sigura catre Autodistrugere, este o sinucidere lenta, dar absolut sigura...o modalitate de a ne otravi viata. Exprimarea inseamna viata, reprimarea inseamna sinucidere. Prin reprimare mintea se divizeaza. Partea pe care o acceptati devine constienta, iar partea pe care nu o acceptati devine inconstienta. Cu cat aruncati mai multe lucruri in subconstient, cu atat mai plenar devin acestea parte integranta din voi.''

''Reactia este dominata de cealalta persoana...o forma de santaj emotional. Raspunsul se naste din libertatea individuala...el nu depinde de altcineva. Emotiile il orbesc pe om exact la fel ca si alcoolul.''






''Oamenii care nu se infurie niciodata si care isi controleaza in permanenta emotiile sunt foarte periculosi. Sensibilitatea...ea creste odata cu Luciditatea. Controlul inabusa sensibilitatea, care moare.''

''Mania...porneste de la o dorinta personala, a carei implinire este impiedicata de altcineva. Mania nu provine din centrul fiintei, ci numai din Ego, iar egoul este o entitate falsa. Mania voastra este autentica, va apartine personal...gasiti sursa din care s-a nascut.''

''Mania si tristetea, unul si acelasi lucru. Tristetea este o manie pasiva. Mania este o tristete activa. Mania este masculina, tristetea feminina. Tristetea este profunda, ea patrunde pana in adancul fiintei, pana in maduva spinarii..Nici un alt sentiment nu este la fel de profund ca Tristetea.''

''Gelozia inseamna comparatie. Daca incetati comparatiile, gelozia dispare! Comparatia este o atitudine prosteasca, intrucat orice om este unic si incomparabil. Priviti gelozia, contemplati-o si ea va deveni transparenta. Abia atunci va veti da seama cat de stupida este ea.''

''Gelozia distruge totul! Oamenii din intreaga lume incearca sa rezolve asemenea probleme: gelozia, posesivitatea, dar ele nu sunt adevaratele probleme. Ele nu sunt decat simptomele faptului ca nu stiti ce este iubirea.''

''Gelozia nu face parte integranta din iubire, ci din posesivitate. Ceea ce doriti voi este sa posedati, pentru a va simti astfel puternici, pentru a avea un teritoriu mai mare. Cand iubesti gelozia devine imposibila!''

''Teama ...nu exista decat o singura forma esentiala de teama. Toate celelalte mici temeri sunt rezultatele secundare derivate din aceasta forma principala de teama: teama de a nu disparea...Teama este un produs al inteligentei. Numai idiotii nu se tem. Teama este la fel ca intunericul. Intunericul nu dispare decat daca apare lumina.''

''Toate temerile din lume pot fi reduse la una: Teama de MOARTE. CURAJUL inseamna sa te arunci in necunoscut, invingandu-ti toate temerile. Curajul nu este totuna cu lipsa fricii. Cand teama dispare ramane numai LIBERTATEA.''

''Secretul transformarii este intelegerea! Este necesara Luciditatea, nu condamnarea. Numai luciditatea si constientizarea permit o transformare rapida. Cu cat esti mai putin constient, cu atat esti mai exteriorizat. Cand esti complet inconstient, esti intru totul in exterior..Ratacind!''

''Meditatia este un fenomen foarte ciudat. Pentru a intelege ce se intampla, trebuie sa realizati o lege esentiala a energiei: aceasta se misca intr-o polaritate duala. Meditatia da nastere unei minti complet tacute, fara ganduri, un corp relaxat, fara tensiuni. Cand simtiti tacerea, seninatatea, asteptati. Va fi o explozie de lumina, de iubire, o beatitudine infinita, care va va insoti apoi de-a pururi.''

-->

Osho - Cartea despre nimic

Osho s-a nascut in Kuchawada, India, la 1 decembrie 1931. In 1946, Osho are experienta primului sau satori. La varsta de 21 de ani atinge iluminarea, cea mai inalta culme a constiintei omenesti. Si-a urmat studiile la Universitatea din Sagar, iar dupa terminarea facultatii, este numit profesor de filozofie la Colegiul Sanskrit din Rajpur si apoi la Universitatea din Jabalpur.

Intreprinde calatorii in intreaga Indie, vorbind in fata unui larg auditoriu si polemizand cu liderii religiosi in dezbateri publice. In 1966 Osho demisioneaza pentru a se dedica in intregime scopului de a initia omul modern in arta meditatiei. Influenta lui spirituala este de nivel mondial. Grupurile de terapie existente in jurul lui Osho combinau tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentala.

Osho a murit la 19 ianuarie 1990. Inainte de a muri, a spus: ''Va las visul meu''.

Citate din ''Cartea despre nimic'':

Iubirea inseamna expiratie, ura inspiratie.

Cand iubirea astepta ceva de la ceilalti, ea sfarseste inevitabil in frustrare, in neimplinire, in suferinta si nebunie.

Adevaratele miracole incep atunci cand ego-ul dispare.Atunci cand actionezi, ego-ul este automat prezent.

Cei care aleg extremele dau gres in toate...Echilibrul este sinonim cu succesul, iar extremele cu esecul.

Omul vede numai ceea ce doreste. Viziunea lui se rezuma la dorintele sale, iar lumina sa se focalizeaza intotdeauna asupra acestora.

O opinie nu este totuna cu adevarul. Ea ii apartine prin excelenta mintii, iar adevarul nu apartine niciodata mintii. Adevarul nu apare decat atunci cand mintea dispare.

Cand omul interpreteaza nu poate asculta. Constiinta nu poate face doua lucruri in acelasi timp.

Ori de cate ori faci o alegere, ai cazut in capcana deoarece nu poti opta pentru ceva decat respingand altceva.

Nimeni nu se afla pe acest pamant pentru a va indeplini voua dorintele ci pentru a-si indeplini propriul destin, propria realitate.

Atunci cand iubesti pe cineva proiectezi asupra sa lucruri care nu sunt adevarate. Atunci cand nu mai iubesti si nu mai urasti totul devine limpede, iar ceilalti iti apar exact cum sunt.

Toti barbatii si toate femeile incearca la infinit sa-i schimbe pe ceilalti, dar realitatea nu poate fi schimbata.

Linistea interioara inseamna prin excelenta non-actiune.

In realitate nimeni nu se simte tulburat din cauza celorlalti, ci numai din cauza lipsei sale de intelegere, intelegerea gresita a realitatii care te inconjoara.

-->

Colectie de poezie engleza (2)

OCTOMBRIE

William Morris - (1834-1896)

Iubire-ntoarce-ti chipul dinspre mare,
Uite drumeagul coborand usor.
Deasupra lui, a toamnei blanda boare
Invaluie intregul trist decor.
Stravechii ulmi semet se desfasor
Pe langa schit, livada, sura, casa -
Sunt amintiri ce oamenii le lasa...

Da, se prea poate sa ne pierdem iar,
Traind minutul si uitand de mai,
Cu gandul la molatecul brumar.
Asculta cum batranul turn da grai
Tristetilor in straniul lor alai!
Atinge anul cea din urma struna,
Prea beat de viata moartea s-o rapuna.

Si noi, n-am strange oare-n suflet pace
Dac-am lasa de-o parte chin, rabdare,
Belsug cu nestiutele-i soroace
Si dragoste ce-n veci de veci nu moare -
Auzi firava cantului chemare?
Iubire, stai alaturi, nu fugi!
Ah, mai am timp destul pentru-a iubi?






RENUNTARE

Alice Meynell - (1847-1922)

Lupt sa te-alung din gand ; si-adanc ma doare
Ca fug de a iubirii bucurie -
Iubirea pentru tine - ce ma imbie
Din viers, din slavi, din tot ce-i desfatare.
Te port mereu in gand, spre neuitare,
Si-n piept, oh, ferec amintirea-ti vie -
Nicicand, nicicand zarita sa nu fie;

Lupt sa te-alung din gand...si ziua-i mare,
Dar cand adoarme zilnicul framant,
Cand noaptea pune veghii capatai,
Si pot sa lepad jugul de pe mine
Si al vointei frau, ca pe-un vesmant, -
In primul vis din somnul cel dintai
Alerg, alerg, ma-ncuib sub san la tine.


CARUNTA, AZI...

Alfred Housman - (1859-1936)

Carunta, picotind langa camin,
Ia cartea asta, si citind, viseaza
Privirea calda, umeda si treaza
A ochiului candva adanc, senin.

O, cati, cu dragoste sau cu minciuna
Nu ti-au iubit al frumusetii har,
Dar unul numai sufletul hoinar
Si chipul de dureri schimbat intruna!

Te pleaca peste jarul de surcele
Si trist sopteste c-a zburat iubirea
Mai sus de muntii frati cu nesfarsirea,
Ca sa-si ascunda chipul printre stele!



MELANCOLIEI

Ann Radcliffe - (1764-1823)

Tu duh al iubirii, al tristetii - salut!
Solemnul tau glas de departe l-aud,
Plutind pe a serii-adiere molcoma;
Te salut, cu-aste lacrimi de jale si dor.

Oh! la ceasul de tihna si liniste-al serii,
Cand ziua-si inchide geana-n tacere,
Trezeste-ti lauta, cu vraja ei dulce
Sa cheme la ea Fantezia s-asculte;

Sa dea chip si glas la romantice ganduri
Ce deapana ochiul visator de poet
Cand pe malul umbros al paraului tainic
Isi sopteste iubitei cu-ardoare suspinul.

O, duh singuratic! cantarea ta dulce
Mi-arata in noapte lacasul tau sfant,
Sub bolti de biserici in raza de luna,
In care fantome cantarea-si rasuna!

Aud al lor bocet usor cum se-nalta!
Apoi cum coboara de-odata-n tacere,
Pe cand, de la schit, din chilii se strecoara
Alaiuri de umbre plutind pe-ntuneric!

Du-ma pe falnice creste de munte,
Unde jos, departe, in umbra adanca,
S-asterne padurea, campia, catunul,
Si clopotul trist al vecerniei suna,

Sau du-ma s-aud plescaitul de vasle
Ce linistea noptii-ntrerupe in vale,
Serpuind langa tarm cautandu-si cararea
Spre corabia ce-asteapta departe-n ocean;

Pe maluri pietroase, spalate de mare,
Ce valuri puternice bat neincetat,
Cu stanci innegrite, iesite din ape,
Pe care le matura vantul de toamna.

Acolo, te-opreste-n tarziu ceas de noapte
Si-asculta vuind a furtunii suflare;
Si prinde fugarele raze de luna
Pe marea-nspumata si panza din zare.


-->

Eckhart Tolle - Linistea vorbeste

           




-->

Colectie de poezie engleza (1)

SUFERINTELE TANARULUI WERTHER

William.M. Thackeray - (1811-1863)

Iubea Werther pe Charlotte
Cat nu-ncape in cuvinte
Cand si cum a cunoscut-o?
Ea facea niste placinte.

Era juna maritata,
Iara el moral baiat:
Sa-i fi dat si lumea toata,
Vai! cum! n-ar fi atentat.

Doar privea pierit si ofu-i
Clocotea de da in foc,
Dar c-un glont in mintea-i proasta
A scapat de chin pe loc.

Cand vazu Charlotte mortul
Dus la locul cu morminte,
Ca o dama cum-se-cade
Mai facu niste placinte.




DESPARTIRE

Coventry Patmore - (1823-1896)

Cu toata hotararea,
Nu insa si din inima, iti spun,
Iubito, ramas bun.
Ne mangaiem macar
La gandul ca ne este drumul clar.
Nimic mai lesnicios decat,
Cu pas sfielnic dar viteaz,
Cu lacrimi pe obraz,
Sa mergem pe-un fagas deosebit:
Tu, catre rasarit,
Eu, inspre soare-apune.
Ce-a fost, a fost,
Speranta nu mai are nici un rost.
Dar, scumpa mea,
Atunci cand suferinta,
Copilul tristei noastre vaduvii,
Va fi murit,
Si roua ochilor nu va-neca
Trandafiriul cerului de seara,
Mai stii?
Uimiti din cale-afara,
Acolo unde noaptea-aceasta-i zi,
Fara sa ne tradam credinta
In drumul drept ales de noi,
Ne vom reintalni;
Amara noastra pribegie
Se va-ncheia la dulcele hotar;
Si, nesfarsit,
Ospatul multumirii o sa fie
De lacrimile recunoasterii stropit.






CANTEC

Christina Georgina Rossetti - (1830-1894)


Cand am sa mor, iubite,
Nici cantec tanguios,
Nici flori nu voi la crestet,
Nici sumbrul chiparos.
Verzi ierburi creasc-asupra-mi
Cu stropi de roua, grei.
De vrei, aminte adu-ti,
Ori uita, daca vrei.

Eu n-am sa vad nici umbra,
Nici ploaie n-am sa simt;
Nici n-am s-aud al mierlei
Viers, parca tanguind.
Iar cand se-ngana zile
Cu nopti (in zori sa, poate
Spre-amurguri) mi-aminti-voi...
Sau poate uit de toate.


SA-TI AMINTESTI

Sa nu ma uiti cand voi pleca departe,
Departe,-n tara-n care, dragul meu,
De mana n-ai sa ma mai tii, nici eu
N-am sa tot spun ca plec, stand mai departe;
Cand planuri pentru amandoi, marete,
Nu-mi vei putea descrie zi de zi.
Sa-ti amintesti doar - prea tarziu va fi
Ca sa te rogi sau sa mai dai povete.
Dar daca ai sa uiti si, altadata,
Iti vei reaminti, nu te-ntrista;
Iar daca visul mie drag candva
Printre ruini va licari, mai bine
Sa uiti, zambind cu fata-nseninata,
Nu sa te-ncrunti gandindu-te la mine.






DEZILUZIE

Sebastian Evans - (1830-1909)

Doream vreo douazeci de ani
Portretul ei s-arate,
Dar arata mai multi de-atat
Si inca jumatate;
Inchipuisem ochi albastri
Si parul blond, buclat,
Dar verde a iesit albastrul
Si blondul, vai, roscat.

Obraji si buze le-am vopsit
Cu-a flacarilor para,
Nebanuind ca si pe nas
Roseata o s-apara.
Visasem linii moi, un zambet
De gratie calina,
Dar n-am vazut decat un ranjet
Si straturi de slanina.

Azi dimineata mi-a tras una
Cum stie ea cand vrea;
Ca bine ar fi fost sa n-aiba
O palma-atat de grea...
Ma intrebati ce pot s-adaug
La farmecele-aceste?
S-adaug? Sa sterg ce n-as dori
Sa fie, insa este!

Ea are gratia ursoaicei
Si rasul de hiena,
Un pas cam ca de elefant
Si-un gat ca de balena.
Dar o iubesc si nu-s in stare
Din inima-mi s-o scot;
Ea-i tot ce-am zugravit cu gandul
Si inca nu e tot.


-->

Eckhart Tolle - Despre atentie

-->

Eckhart Tolle - Corpul Durerii (Pain Body)

A avut o viata uluitoare. S-a nascut in Germania, a trait in Spania, a studiat in Anglia, a fost cercetator stiintific la Universitatea Cambridge. De la obsesia sinuciderii, depresie si angoasa a ajuns la iluminarea spirituala. A venit un moment cand a ramas fara relatii sociale, fara casa, fara loc de munca. A renuntat senin la tot. A trait doi ani ca om al strazii. Dormea noaptea pe bancile din parc, isi petrecea zilele in betia celei mai intense fericiri. Oamenii au dorit sa stie cum a atins pacea deplina. Asa a devenit Eckhart Tolle unul dintre cei mai cunoscuti invatatori spirituali, care isi poarta prin lume mesajul. Un profet al vremurilor noastre. Invatatura lui are puterea adevarului, puterea prezentului. (Sursa:yogaesoteric )


           




-->

Jiddu Krishnamurti

Jiddu Krishnamurti (1895-1986) a fost un filozof, orator si scriitor pe subiecte psihologice, sociologice si spirituale. S-a nascut intr-un oras mic din Madanapalle, India.
Krishnamurti a fost un maestru spiritual care a afirmat ca oamenii nu au nevoie de dogme, de ritualuri si de maestri spirituali pentru a ajunge la iluminare. El vedea radacina tuturor relelor in clasificarile elaborate de intelect.
J. Krishnamurti a murit pe 17 februarie 1986 la varsta de 90 de ani, petrecandu-si mare parte a vietii in India, Anglia si Statele Unite ale Americii. (Sursa Wikipedia)


Texte pline de intelepciune
,,Adevarul este cel care elibereaza si nu efortul personal de a fi liber''

       



Citate din ,,Eliberarea de cunoscut'':

• In aceasta lume pustie si sfasiata nu exista iubire, fiindca placerea si dorinta joaca rolurile cele mai importante.
• Va inspaimanta faptul ca daca nu ati urma pe cineva, atunci v-ati simti singuri? Atunci fiti singuri! Deoarece aceasta e singura modalitate prin intermediul careia sa aflati cine si ce sunteti: stupizi, vinovati si pustii in suflet. Dar in explorarea pe care o veti face, sa nu va izolati de restul lumii, iar aceasta cercetare nu trebuie sa va transforme in niste nevrotici. Acceptati faptul ca nu exista nici o deosebire intre individual si colectiv, asa ca ati participat la crearea lumii cu tot ceea ce va reprezinta, prin urmare lumea oglindeste ceea ce sunteti.
• Pasiunea se naste cu sfarsitul ''eului''; numai un spirit eliberat de prejudecati, opinii, judecati personale si conditionari poate cunoaste adevarata pasiune cu energia si intensitatea ei pentru ca e in stare sa vada realitatea.
• Fiindca nu am putut gasi solutia iubirii intre oameni, ne-am refugiat in abstractiuni. Iubirea poate fi ultima solutie la toate dificultatile omului, la problemele si necazurile lui.
• Aceasta situatie de a apartine cuiva, de a fi psihologic hranit de cineva, de a depinde de cineva, presupune intotdeauna neliniste, frica, gelozie, vinovatie; o minte coplesita de suferinta nu va sti niciodata ce este iubirea. O stare de suferinta sentimentala sau emotionala, placerea si dorinta n-au nimic de-a face cu iubirea,
• Nu exista frumusete decat atunci cand mintea si inima stiu ce este iubirea.
• A crea o separatie intre ''ceea ce este'' si ''ceea ce ar trebui sa fie'' constituie mijlocul cel mai amagitor de a trata viata.
• A intalni iubirea fara a o cauta este singura cale de a o gasi: a ajunge la ea pe neasteptate si nu ca rezultat al unor sfortari sau al unor experiente.
• Iubirea este asemenea unei flori care isi daruieste parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepasatori pe langa ea. Floarea se afla acolo pentru toti, dar mai ales pentru cei care isi dau osteneala sa-i soarba parfumul si sa o priveasca cu incantare. Putin importa pentru floare faptul ca suntem in gradina alaturi de ea, sau ca ne aflam departe; ea continua sa imprastie in jur suavul sau parfum pentru toata lumea.
• Daca ne oprim launtric, psihologic, mintea noastra devine foarte linistita si foarte clara. Atunci putem examina cu adevarat procesul timpului.
• Ne dam seama, cand avem curajul sa privim lucrurile in fata, ca suntem niste fiinte ingrozitor de singure si izolate. In urma acestei constatari lucide, mai mult sau mai putin constiente, incercam sa fugim, sa scapam fiindca nu stim ce anume s-ar putea ascunde dincolo sau in spatele acestei singuratati. Inspaimantati, cautam sa ne refugiem in diverse activitati, distractii religioase sau de alta natura.
• Maestrii au un efect distrugator asupra discipolilor, iar acestia il distrug pe Maestru. Trebuie sa fiti propriul vostru Maestru si sa puneti sub semnul intrebarii tot ceea ce ati acceptat orbeste.
• Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, altmiteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste niciodata ce este libertatea.
• A nazui la siguranta in raporturile noastre inseamna, in mod inevitabil, a trai in suferinta si frica. Aceasta cautare a sigurantei cheama nesiguranta.
• In general, noi suntem sclavii persoanei de care depind placerile noastre.
• Noi dorim sa cunoastem adevarul despre reincarnare, dorim o dovada a supravietuirii, ascultam vorbele clarvazatorilor, concluziile studiilor metapsihice, insa nu ne intrebam niciodata, niciodata, cum sa traim cu adevarat - cum sa traim cu incantare, cu frumusete, fiecare zi.
• Ni s-a spus ca toate drumurile conduc la adevar, doar ca fiecare isi are cararea lui (ca hindusi, musulmani, crestini, etc.) si cu totii de vor intalni la aceeasi poarta, dar este complet absurd. Adevarul n-are carare si tocmai aceasta e frumusetea sa: el este viu. Doar ceva Mort are o carare si atunci cum poate ceva mort sa conduca la Adevar?

(Sursa: Citatepedia)

-->

Alexandru Vlahuta - Amurg si zori: ,,Invataturi''

Invataturi

Ce inseamna o directie gresita in educatia unui popor, se poate vedea din prabusirea de azi a Germaniei. Timp de aproape o jumatate de veac, toate puterile acestei mari imparatii au fost cultivate, canalizate si mobilizate in vederea unui strasnic razboiu, care, in conceptia teutona, si asa cum a fost pregatit, trebuia neaparat sa aduca cucerirea lumii intregi. Toata tara era o cazarma si-n fiecare neamt, de la savantul inchis in laboratorul lui, pana la maturatorul de strada, era un soldat desavarsit. ,,Deutschland uber alles'' era cantecul ei de fiecare zi. In zgomotul uzinelor, in pulsatia ritmica a motoarelor, pe pamant, pe mari si-n vazduh, din tot ce era lucru si suflet german, singur strigatul acesta se deslusia ,,Deutschland uber alles''. Jocurile copiilor erau mici manevre militare, adesea sub conducerea unui instructor; jucariile lor nu erau decat soldati in ordine de bataie, tunuri, pusti - cazarmi si arsenale.

S-au pregatit in tacere, cu rabdare, cu pricepere si cu metoda, au inceput razboiul cand au vrut ei si l-au dus, patru ani si mai bine, cu toate mijloacele permise si nepermise. Si care a fost rezultatul? In locul maririi visate - cea mai jalnica prabusire; in loc de bogatie si prosperitate - foamete, saracie si ruina; in loc de glorie - umilinta si rusine. Si cand te gandesti ce de viteji au pierit, cata energie s-a risipit!

Unde-ar fi azi Germania daca toate aceste puteri, in loc sa fie indreptate spre ura si distrugere, ar fi fost puse in slujba dreptatii s-a fericirii omenesti! - Ea si-a dat sangele, aurul, munca si sperantele a trei generatii, pentru a se vedea la capatul atator sacrificii, zdrobita si aruncata in fund de prapastie, de unde cine stie cand se va mai ridica! De pe urma carui cataclism mondial i s-ar fi putut intampla celei mai puternice tari din lume un asemenea dezastru?...Carmuitorii ei s-au purtat ca un nebun furios, care sfarma tot ce-i iese-n cale, fara sa-i treaca prin gand ca va veni o zi cand i se va prezenta nota. Acum nebunul e prins si legat. Bratele lui criminale se sbat neputincioase in camasa de forta. Iar nota o platesti tu sarman popor ingenunchiat, care n-ai alta vina decat c-ai crezut pe nebun intelept si te-ai inchinat lui.

Invatatura sa fie aceasta, nu numai pentru cei cari vor avea misiunea de-a conduce destinele unui neam, dar si pentru popoarele cari-si pun toata increderea in alesii lor. Ele isi vor deschide ochii de azi inainte si vor cauta sa-si dea bine seama daca in adevar calea pe care sunt indreptate este a lor.

Ca, pana se va aseza iarasi lumea intru ale ei, multa vreme se va vedea ridicandu-se, din umbra fiecarui colt, cate-un pastor nou, care va spune popoarelor desperate:

,,Eu sunt mantuitorul vostru. Veniti dupa mine toti cei insetati de dreptate!''...

(Dacia,11 (24) aprilie 1919)

-->

Alexandru Vlahuta - Amurg si zori (fragmente)

Un suflet nou

''S-a spus de atatea ori ca ne aflam la o cotitura in calea destinelor noastre, incat parca-ti vine greu sa mai intrebuintezi vorba asta acum, cand intradevar am ajuns ,,la un mare hop'', cum ziceau batranii.

Cat eram de pregatiti pentru strasnicul examen , la care am fost chemati sa ne infatisam, alaturi de cele mai nobile popoare ale lumii, si ce inteles real s-a putut desprinde din raspunsul pe care l-am dat la intrebarea asa de grea, neasteptat de grea, pe care ne-a pus-o vremea - acestea, si atatea altele in legatura cu ele, sunt lucruri pe care avem sa le discutam in ragaz si cu toata linistea ceruta, cand ne-om vedea asezati in hotarele si-n rosturile noastre lamurite. Ceea ce insa trebuie chiar acum sa eliminam din viata noastra cetateneasca, ceea ce nu se mai poate ingadui, decat numai dac-am pierdut cu desavarsire orice speranta de indreptare, este moliciunea morala, apatia asta orientala, care ne-a dus la margine de prapastie, si impotriva careia niciodata n-am stiut sa reactionam cu toata hotarata putere a unui neam care vrea sa traiasca. S-au petrecut sub ochii nostri calcari de lege, abuzuri si ticalosii de acelea, care-n orice alta tara ar fi starnit indignarea publica. La noi, de cate ori s-a ridicat un glas cinstit sa strige impotriva nedreptatilor de tot felul, a risipei ce zilnic se facea cu banul Statului si a blestematelor cardasii politice, pentru care tara era mosie cu arenda, n-am stiut cum sa sunam mai tare din tobele si timbalele cumetriilor noastre, ca nimic sa nu mai auzim din ceea ce ar fi putut sa tulbure dulcea nepasare in care ne-am obisnuit sa traim. ,,Ca doar n-am sa indrept eu lumea cu umarul''...De cate ori n-am auzit vorba asta, pe care ieftina filozofie a lenei a pus-o la indemana celor care nu vor sa faca nimic, celor care nu se simt datori cu nimic tarii lor!

Fiinta noastra individuala e inca departe de a fi contopita in marea fiinta a Neamului. Nici zguduirile din 1907, nici avantul din 1913, nici grelele incercari din urma, de care inca sangeram, n-au putut face sa mai taca-n noi indracitul acela de ,,eu'', care se crede centrul universului si care in toate se vede numai pe el. Ah, setea asta de trai bun, lacomia asta de banul nemuncit si de gloria nemeritata, cate energii pretioase n-a abatut din calea cea buna si adevarata in care le chemau nevoile tarii.

Drept e ca nici scoala, nici cresterea de acasa n-au cautat sa pregateasca-n noi oastea de munca, de lupta si de jertfa, fara de care nu se pot realiza izbanzile mari. Ba se poate zice ca, de cele mai multe ori, n-au facut decat sa strice materialul omenesc ce li s-a incredintat. Pretutindeni unde e o constiinta nationala, invatatura si educatia sunt organizate in vederea unui tel hotarat: ele trebuie sa dea elementele de care neamul are nevoie pentru afirmarea si dezvoltarea insusirilor lui caracteristici, indreptate toate spre unul si acelasi ideal. Fiecare om e un produs al solului, o forta necesara si activa crescuta din pamantul si din nevoile tarii, pe care e chemat s-o serveasca.

La noi ce tinta au urmarit, ce norma de orientare au avut scoala si educatia, - aceasta lasata adesea in grija guvernantelor straine? Uitati-va la ce-am produs - si veti avea raspunsul.Vinovata noastra nepasare de ce va veni dupa noi, in mod firesc izvorata din politica de hatar si de chiverniseala pe care am invartit-o atata amar de vreme, nu putea sa dea alte roade decat acelea pe care le culegem astazi. Sa speram ca e cea din urma recolta a vechiului nostru suflet. O, asa de vechiu!...

Si ce popor ales, ce nobil si vrednic popor a pus Dumnezeu pe bucatica asta de pamant! Faceti-l sa simta ca este o dreptate si pentru el - nedreptatitul atator veacuri: dati-i o administratie cinstita, un invatator harnic, priceput si cu tragere de inima pentru chemarea lui, un preot milostiv si cucernic, un doctor care sa-si caute bolnavii cu adanca iubire de frate - si un adevarat paradis va fi tara aceasta.

S-au risipit averi, s-au pustiit sate si orase, scoli si biserici s-au naruit sub viforul vrajmasului pradalnic... Ridice-se un suflet nou de sub daramaturile acestea - si toate se vor drege si mult mai frumoase de cum au fost vor fi.

Pentru aceasta insa alta faina trebuie sa se macine la moara politicei noastre. Si alta se va macina.''

(Dacia, 15 februarie 1919)

-->

Theophile Gautier - Poezii

Theophile Gautier (1811-1872) a fost un scriitor francez, la inceput reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric Le Capitaine Fracasse, devine unul din teoreticienii ''artei pentru arta'' si unul din maestrii scolii parnassiene.

In domeniul liricii, publica volumul Emaux et camees, cu poezii cizelate ca forma pana la perfectiune. Unul din admiratorii poeziei sale si ai stilului sau de viata hedonist este Charles Baudelaire, care ii dedica primul sau volum de poezii, Les fleurs du mal.

Este si autorul libretului pentru baletul Gisele cu muzica de Adolphe Adam.

Theophile Gautier se stinge din viata pe 23 octombrie 1872 la Neuilly-sur-Seine, in apropierea Parisului.(wikipedia)

In Sierra

Imi plac la nebunie sublimii munti, semetii!

Nu-si poate-intinde pasul infriguratul rug

Spre culmile pe care dorm argintii nametii...

Si-ar roade fieru-n coltii lor aprigi orice plug.

Nici viile lascive, nici grau si nici secara,

Nimic din om si truda ei nu mai amintesc.

In aerul lor, liber, in roiuri vulturi zboara,

Iar stancile rasuna de-un suier banditesc.

Ei nu dau lumii noastre ravnitele foloase,

Au numai frumusetea! - Putin, o stiu si eu...

Dar ii prefer campiei zacute si manoase,

Ce nu-l mai vede pururi de jos pe Dumnezeu.

Fum

Sub pomi, gheboasa si batrana,

Cocioaba creste muschi pe prag,

Acoperisu-i sta pe-o rana,

Din ziduri roase anii trag.

Obloanele la geam sunt trase,

Dar urca din daramaturi

Un duh, ca-n zilele geroase

Suflarea calda-a unei guri.

Un tirbuson de fum, filetul

Sucindu-si-l spre cer mereu,

Din sufletul casutei, bietul,

Ii duce vesti lui Dumnezeu.

Fantezii de iarna

Ros nas si palida figura,

La un pupitru de namet,

Isi canta Iarna partitura

In ,,Anotimpuri,cuartet''.

Ingana arii demodate

Cu glas fragil, sovaitor,

Si-n timpu-acesta tactul bate

Din inghetatul ei picior.

Ca Haendel, care din peruca

Pierdea faina tremurand,

Din par da drumul, sa se duca,

Ninsorilor, pe rand, pe rand...

La Tuileries, starnind bazine,

Porneste lebada-n alint.

Ca-n feerii, pomi cu crengi fine

Tes filigrane de argint.

Sub carpeni albi stau vaze grele,

Cu flori de gheata si polei.

Curg pasi stelati de pasarele

Pe neaua pura din alei.

Pe soclul unde-n camasuta

Sta Venus langa Phocion,

Asaza iarna, ce nu cruta,

O Zgribulita de Clodion.

Femei sub arbori, ca-n palate,

Trec in hermina si in jder.

Zeitele, de frig manate,

Imbraca haine pentru ger.

Venera Anadiomene

Sta-n suba si in capison;

II bate Florei briza-n gene,

Cautandu-i mainile-n manson.

Se schimba mandrele berjere

De Coysevox, Coustou, incat

Isi dau esarfele lejere

Pe-un sarpe boa gros pe gat.

Pe moda mea pariziana

Mantia nordului a curs,

Ca peste o ateniana

O blana scitica de urs.

Amesteca Palmyra salbe

De giuvaere arse-n ger,

Cu fastul rus al blanii albe

Starnind parfum de vetiver.

Se-aude rasetul Placerii

Gasind, printre-amorasi nebuni

Pe carnea alba a Venerii,

Peri rosii de salbaticiuni.

Sub voal, sperand sa nu te vada

Cei care sunt de tine-atrasi,

De vei iesi pe-asa zapada,

Fereste-ti andaluzii pasi!

Caci neaua-ti ia, mangaietoare,

Tiparul pasilor de vis

Si peste albele covoare

Ramane numele tau scris.

Iar sotul, trist si galben ceara,

La cuibu-ascuns ajunge-usor,

Gasind-o, rosie de-afara,

Pe Psyche-n brate la Amor.

-->

Flori de gand - maxime, aforisme, cugetari (3)

Este foarte periculos sa traiesti. Cine traieste moare. (Stanislaw Jerzy Lec)

Este mai usor sa dezintegrezi un atom decat o prejudecata. (Albert Einstein)

Ei ma urasc ca nu-s ca ei. Eu ii iubesc ca nu-s ca mine... (I. Minulescu)

E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra. (Jules Renard)

Exista doua feluri de a imprastia lumina: sa fii lumanarea sau oglinda care o reflecta. (Edith Whorton)

E o fericire sa fii iubit. E una si mai mare: sa iubesti. Cine le are pe amandoua e mai presus de lumea timpului, mai tare decat soarta, mai tare decat moartea. (Alexandru Vlahuta)

Exista oameni pe care nici musca nu vrea sa cada. (I. Dutic)

Exist: dar vreau sa gasesc ratiunea de a exista. Vreau sa stiu pentru ce traiesc. (A. Gide)

Faceti ceva si, daca nu merge, incercati altceva. (Franco Delano Roosevelt)

Femeia trebuie iubita in toate felurile, altfel se va gasi un oarecare care sa te completeze la acest capitol si risti sa devii neinteresant. (Vasile Gavrilescu)

Femeile maritandu-se, castiga libertatea pe care o pierd barbatii insurandu-se. (Victor Eftimiu)

Fii bun, dar fereste-te sa nu creada lumea ca poti fi numai bun. (Nicolae Iorga)

Filosofia este singurul mijloc de a depasi conditia de muritor si chiar de a o transforma in nemurire. (Seneca)

Fiti fericiti; prietenii dispar cand sunteti nefericiti. (Euripide)

Geniul n-are moarte, dar nici noroc. (Mihai Eminescu)

Gandul mortii sa-ti slujeasca in orice clipa pentru a intelege pretul vietii. (Nicolae Iorga)

Greselile facute la batranete sunt mult mai grave. Pentru ca nu mai pot fi reparate pe pamant. (Vasile Ghica)

Iubirea este o stofa a naturii, brodata de imaginatie. (Voltaire)

Important nu este sangele albastru, originea sociala sau cate clase ai. Important este ce faci in viata. (Miillard Fuller)

Insulta e declaratia infrangerii. (Nicolae Iorga)

Intreaga lume se afla la trei pahare in spatele meu. (Hamphrey Bogart)

In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai. (Abraham Lincoln)

Intelepciunea nu se imprumuta cu carul, ci se castiga cu bobul. (Nicolae Iorga)

Lenesul are totdeauna chef sa faca ceva, dar incepand de maine. (Vauvenargues)

Ma uit la toate lucrurile de doua ori, o data ca sa fiu vesel si o data ca sa fiu trist. (Ion Minulescu)

Mai bine mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi. (Che Guevara)

Moartea este unul din lucrurile care pot fi facute usor stand intins pe spate. Diferenta dintre sex si moarte este ca in moarte faci totul singur si nu rade nimeni de tine. (Woody Allen)

Nu ridicati femeile pana la cer ca va inseala si cu ingerii. (Tudor Musatescu)


-->

G. Rotica - Poezii

G. Rotica, pseudonim al lui Gavril Rotariu, s-a nascut la 1 mai 1881, in Udesti, judetul Suceava. Este un poet si gazetar.Urmeaza liceul la Suceava si Scoala Normala la Cernauti, absolvind in 1902.Activeaza ca invatator la Campulung Moldovenesc.Contribuie la realizarea catorva obiective importante: infiintarea unei scoli romanesti, a unei biblioteci publice, a unei tipografii si librarii.In 1914, la izbucnirea razboiului, este silit sa se refugieze la Bucuresti, apoi la Iasi.In 1919 va fi numit profesor la Scoala Normala din Cernauti, dar este acaparat tot mai mult de politica, fiind, dupa 1920, deputat si senator liberal. A avut un timp si functia de inspector general al artelor pentru Bucovina.
A fost un gazetar de marca, fiind cunoscut in special datorita campaniilor sale pentru intrarea Romaniei in razboi (in 1915-1916), iar dupa Unire pentru reintegrarea Bucovinei in sistemul administrativ si cultural romanesc, ceea ce a determinat si alegerea sa ca presedinte al Sindicatului Ziaristilor din Bucovina.
Volumul Poezii (1909) este in buna masura, in nota vremii, indatorat samanatorismului. Afirmandu-si originea taraneasca, el incearca sa schiteze frumusetea aspra a copilariei, farmecul satului si al naturii sau relateaza cu incantare nostalgica mici intamplari.
Cu idei elementare despre poezie, Rotica exprima direct ce crede si ce simte, preocupat doar sa-si faca discursul cat de cat convingator. Cu un vers modest, Rotica are locul lui: este cel mai de seama poet bucovinean de pana la 1918.(sursa: crispedia.ro)


Din volumul Poezii ( 1909):

In linistea noptii

Am stins de mult lumina, dar ne 'ndurat e domnul

Pleoapelor trudite si-al visurilor: somnul.

In noaptea ce odaia pustie mi-o inunda

Privirea-mi obosita zadarnic se scufunda,

O clipa sa se prinda de-aripa vre-unui vis:

Uitate rani, in suflet, din nou mi s'au deschis.

Ma scol si spre gradina cu flori deschid fereastra:

I-atata pace-afara si vraja 'n noaptea asta!

Si'n pacea revarsata din inima gradinii

Aud cum canta 'n noapte pe straturi albe crinii.

Aud a verii calda suflare creatoare,

Miscand eterne doruri in fraged trup de floare

Si dornic de vieata, un colt de viata noua,

Aud cum se adapa din picurul de roua;

Ascuns pe-un piept de floare, in tainica visare,

Aud cum soarbe-un flutur a florii respirare.

Iar intr 'un cuib ce-ascunde sub streasin' o iubire -

O noapte fericita, - c'o dulce ciripire

Ma ceart'o randunica, trezita de suspine:

,,De ce ti-ai scos afara durerile, - straine?''

Si azi ca totdeauna

Si azi ca totdeauna ai fost cea vinovata

Iar eu ne 'nduplecatul osanditor nebun

Care-am venit cu toata durerea-mi adunata,

Pecetea osandirii pe chipul tau sa-ti pun.

Si azi ca totdeauna in chipul tau tacut

Eu stiu ca judecat-am o vinovata mare;

Si azi ca totdeauna nu stiu cum s'a facut

Ca m'am trezit la urma tot eu cerand iertare.

La bal mascat

In lenes dans erotic cu ritmul vinovat,

In pas molatec, printre parfumuri risipite,

Purtand in ochi reflexul simtirii contopite,

Se legana in sala pacat langa pacat.

Ispite 'mperecheate cu lacome dorinti,

Ritmandu-si voluptatea in calde respiratii,

Se 'mbratisau unindu-si nebunele sensatii.

- Noi singuri la o parte de toti, vorbiam cuminti,

- Ma doare amintirea, dar nu te 'nvinuesc

Ca dela brat atuncia mi te-ai desprins usoara,

Ca alba ta fiinta simtii cum se coboara

Din visele-mi inalte in lutu-i omenesc.

Ritmata viata insasi curgea pe langa noi...

Iar tu ai fost o clipa acolo langa mine,

O unda ratacita din undele vecine

Si iar te-ai dus grabita la matca inapoi!

Usa

Avem si noi un dusman ce clipele ne strica

Cand simt mai strans lipita de piept faptura-ti mica

Iar ne 'nduratul dusman nu-i om strain sau ruda:

E usa care 'ntr'una ne strica vraja 'n ciuda.

La fiecare sgomot ce-auzi cu 'nfiorare

Din brate mi te smulge a ei amenintare.

Sa-ti potrivesti in graba in parul de carbune

Suvita tradatoare de clipele nebune.

Ne supara intr'una si totus de departe

Din dorurile mele si usa face parte;

Si simt atunci ca vraja iubirii fara ea

Stirbita mi-ar parea.

Catren

Stai cu mine la ferestra si un cuib de randunica

Tu-mi arati si cu iubire mana-mi prinzi in mana-ti mica,

Pe cand ochii mei departe urmaresc pierduti plutirea

Unui vultur ce se 'nalta despicand nemarginirea...

Prinzand la pieptul tau o floare

Santem atat deaproape; in haina ta o floare

O prind la pieptul tanar gatit de sarbatoare.

Si pieptul alb si fraged ca floarea unui crin

Il simt cum se ridica si iaras cade lin;

Il simt atat deaproape si calda-i respirare

Aprinde 'n mine gandul: oare-as gasi iertare

De mi s'ar face bratul acuma vinovat?

Si cum ascult ispita, cu sufletul legat

De pieptul alb si fraged, de-a ta fiinta 'ntreaga,

Deodata simt cum trece prin taina ce ne leaga,

Simt printre noi cum trece un inger nevazut...

Si mana mi-a desprins-o dusmanul ce-a trecut.

Romanta

- Vezi barcile acele, casute plutitoare,

Casute leganate de valul moale, lin?

Cat farmec e pe ele in asfintit de soare! -

Ramai la noi, la mare, ramai, drumet strain.

- Vezi nava ce se duce cu 'naltele catarte,

Un drum de spuma alba lasand in urma ei?

Tot sufletul incolo, un freamat de departe

Mi-l chiama 'n clipa asta; ma chiama muntii mei.

- Asculta fermecata cantare departata:

La casa lor pescarii din largul marii vin;

Cu cantecul si barca petrec vieata toata. - 

Ramai la noi, la mare, ramai, drumet strain.

- In tara mea cu maguri si culmi inalte, sure

Cu doine si cu doruri, cu turme si cu stani,

Un cantec cum nu-i altul pe lume nicaiure

E cantecul de sara al codrilor batrani.

- Vom rataci cu barca si de pe mii de unde

Voiu strange-al marii farmec, plutind pe valul lin,

Si numai pentru tine in ochi il voiu ascunde. -

Ramai la noi, la mare, ramai, drumet strain.

- Ne-asteapta'n munti o vale cu murmur de isvoare

Din care beau toti cerbii din muntii mei frumosi;

Da-mi mana ta, straino - si cerbi si caprioare

Vei imblanzi acolo cu ochii-ti luminosi.

- Eu am crescut pe ape si marea-i fermecata

Si marea nu ma lasa in tara ta sa vin,

Si nu-ti voiu fi mireasa acolo nici odata.-

Ramai la noi, la mare, ramai, drumet strain.

- Si eu sant dela munte si inapoi acasa

Cu mii de glasuri codrii ma chiama 'n tara mea

Si inima mea plange si mi te vrea mireasa

Si inima ramane!...Raman si eu cu ea.

-->