Michelangelo - Poezii










    ,,Pe 6 martie 1475 se naste Michelangelo Buonarroti Simoni, la Caprese din Casentino in Toscana.Frecventeaza scoala de gramatica italiana, latina si aritmetica a lui Francesco da Urbino de la Florenta, dar prefera desenul si viziteaza deseori bollega pictorului Domenico Ghirlandaio.In 1489 incepe sa frecventeze ,,Casino Medici'' din gradinile Medicee de pe Via Larga din Florenta, scoala deschisa de Lorenzo de' Medici Magnificul pentru instruirea tinerilor artisti.
      In 1503 scrie cele dintai poezii.Peste cativa ani cand va desena schita pentru mormantul adolescentului Cecchino de' Bracci, nepotul lui Luigi del Riccio, prieten al lui Michelangelo, va scrie cincizeci de epitafuri in versuri.In anul 1546 termina cu ajutorul lui Luigi del Riccio, punerea la punct a culegerilor sale de poezii.Stranepotul sau, Michelangelo Il Giovine, publica in 1623 pentru intaia oara intr-un volum, 137 de poezii ale unchiului, sub titlul:,,Rimedi Michelangelo Buonarroti'',racolte du Michelangnolo suo nipote, in Firenze, appreso i Giunti.In anul 1964 in cadrul comemorarii a 400 de ani de la moarte, Michelangelo este sarbatorit si ca scriitor.Apare pentru intaia oara un volum de poezii ale marelui artist: Michelangelo,Sonete,in romaneste de C.D.Zeletin.
     Unul dintre cei mai mari artisti care au existat vreodata, sculptor stralucit, pictor,arhitect si poet, Michelangelo Buonarroti ilustreaza Renasterea ca epoca de totalizare si de sinteza, de paroxism al energiilor asteptand nedeclansate in om, de iesire la lumina a individualitatii umane.''





,,Doar eu mai ard in umbra si nestire,
in timp ce soarele din lume, piere...
Cand unii de placeri, eu de durere
zac la pamant in plans si tanguire.''

,,Trecutul imi aduce multumire,
am biruit atatea rele crude,
dar azi, sfarsit,pleoapele-mi sunt ude
si dovedesc puterea ta, iubire...

Iar daca pieptu-mi n-a mai fost tintire
sagetilor desarte si zalude,
azi poti sa te razbuni, Amor, crunt jude:
doboara-ma cu gingasa privire!

Cu pasarea ce-o scapa zvarcolirea
din lanturi si din curse, iar cu anii
sfarseste printr-o si mai trista soarte,

ma-aseman,doamnelor: mult timp iubirea
m-a fost crutat de chinuri si stradanii,
spre-a-mi da, acum,o si mai aspra moarte.''



,,Mai lesne mor decat sa ma ucida
de mii de ori pe ora o femeie
ce moartea-n schimb iubirii vrea sa-mi deie!
Ah, rana-ngrozitoare
mi-e inima, cand ea-mi rasare-n minte,
ea, dragostea-mi, ce dragoste nu simte!
Cum mai trai-voi oare?
Mi-a zis, spre-a-i da durerii si vapaie,
pe sine ca nu s-ar iubi, si-asa e!
Cum sa mai sper de mine sa se-ndure,
cand ea nu se iubeste?Trista soarta!
Ma va impinge catre-a mortii poarta?''


,,Orisice se naste moare
si in fuga vremii piere;
nimic viu nu sta sub soare,
Se duc genii si durere,
mor cuvinte si placere,
generatii sub tacere,
fum in vant,sub soare umbra.
Viata vesela ori sumbra,
am fost oameni si acuma
sintem tot ce este huma
si am fost ca voi, splendoare.
Orisice se naste moare.
Ochii care-au fost integri,
cu lumina in gaoace,
azi sunt goi,oribili,negri - 
iata timpul si ce face.''


,,In timp ce va ador, in minte-mi vine
nefericirea mea, ce tot sporeste,
si-mi zic plangand: - Cu-adevarat iubeste 
acel ce arde in vapai ca mine!''


,,Cel ce iubirea-si ia drept arma, frange 
destin si ura, forta si mizerii.''

,,Facut-a bine cand v-a dat natura
cruzime pe masura frumusetii:
unind contrarii, afli linistirea.

Lasati, de-aceea,un moment figura
sa-mi indulceasca chinurile vietii
si sa traiesc, in fine, fericirea...''




,,In ochii tai frumosi si calmi vazura
setosii ochi ai mei nu o himera,
ci pe Acela care ne confera
doar prin iubire propria-i natura.

De n-ar avea divina Lui masura,
le-ar place frumusetea efemera,
dar sufletul nu vrea iluzii, spera
universala frumusete pura...

Eu zic: pe cel etern nu-l linisteste
ce-i muritor,nici haina stravezie
a timpului, ce-n tample se reflecta.

Trupescul dor ce sufletul zdrobeste
iubire nu-i!A noastra-i armonie
aici, si-n cer prin moarte-i mai perfecta.''


,,Vorbesc cu voi, ce lumii i-ati dat prada
si spiritul si sufletul si trupul:
cu toti veti sta in asta sumbra lada!''



,,Madona mea, vioaie si-ndrazneata,
cand imi promite mult ravnitul bine,
cu ochii ma ucide-n timp ce-si tine
in rana-mi arma cruda si semeata,
ca moarte si viata
le simt de-odata intr-o lupta lunga,
ca spiritul sa mi-l strapunga...
Dar vraja ei mi-alunga
tortura, pentru-o si mai grea-ncercare:
e raul,decat binele, mai mare...''


,,Sub genele frumoase
Amor puterea-si scoase,
cand sfidez arcu-i: in amurgul vietii.
Privirile-mi, de-orice minuni setoase,
spre ele, mai voioase
apar in calea dura a sagetii...
Prin mrejele dulcetii,
un aspru gand a fulgerat in mine,
de moarte si rusine;
Amor de-astfel de temeri nu se-agata:
nu-invinge-un ceas deprinderea de-o viata.''


,,Ce-i trebuia splendorii tale sfinte,
invins, cu funii lungi sa ma mai lege,
cat timp, se intelege,
la o privire i-am si cazut prada:
dureri prea mari, altminte,
usor fac slaba inima sa cada.
Dar cine-er sta sa creada
ca sub privirea ta dumnezeiasca
un lemn ars poate sa reinverzeasca?''


,,Traieste-n noi si zace-aici divina
splendoare, dusa-n moartea hrapareata.
De se-apara cu dreapta era-n viata,
dar n-a facut-o, caci era Mancina.''



,,Zadarnic spera: lacrima amara
o pierd in van acei ce tarna-mi scalda:
nu-nviu ca arborii in vremea calda,
caci mortii nu renasc spre primavara.''


,,Mi-e somnul pretios si-mi pare bine
ca piatra sunt si-am simturi adormite
cat timp in jur e crima si rusine.
Nu ma trezi.Vorbeste pe soptite...''

,,Tu-mi dai ce te inalta totdeauna
si-mi ceri doar ceea ce nu am sa-ti dau.''



,,Cu-atata zbucium si asa robie,
cu ganduri false, suflet in primejdii,
eu sa sculptez aici divine lucruri!''

,,Tu mi-ai fost far, Tu calauzitorul,
o,Doamne bun, din primii ani de viata,
de-aceea-Ti pun tot sufletu-mi in fata:
sporindu-mi chinul, afle mila-Ti sporul!''