Osho - Calatoria devenirii umane - Fragmente (2)

''Jean-Paul Sartre spune: Omul e o pasiune fara rost - pasiune inutila, neputincioasa, care se agita mult si degeaba cu privire la viata, si nu e nimic in ea...viata e lipsita de sens. Cu cat devii mai inchis in tine, cu atat viata devine mai lipsita de sens. Apoi te simti nefericit. Apoi nefericirea ofera alte recompense.
Atunci cand esti fericit, esti un om obisnuit, pentru ca a fi fericit inseamna doar sa fii natural. A fi nefericit inseamna sa devii extraordinar.''






''Cand o persoana invata sa citeasca, apar dificultati; acum se manifesta sinele. La sate, oamenii sunt mai fericiti. Ei sunt mai aproape de animale decat in marile orase - unde sunt departe. In societatile primitive, arborigenii sunt mai fericiti. Sunt mai aproape de copaci si de natura decat in Londra, Tokio, Bombay, New York. Copacii au disparut acolo, sunt doar drumuri de asfalt - absolut false - si cladiri de beton, toate facute de om.
De fapt, daca ar veni dintr-odata cineva din spatiul cosmic in Bombay, New York, Tokio, Londra, el nu ar gasi in acele locuri nici o urma de dumnezeire. Totul e facut de om. Privind la Tokio sau la Bombay, s-ar crede ca omul a facut lumea. Aceste cladiri de beton, aceste drumuri de asfalt, aceasta tehnologie - totul e facut de om. Cu cat te indepartezi de natura, cu atat mai mult te indepartezi de fericire...cu atat te inveti sa citesti mai mult.
Dumnezeu l-a alungat pe Adam din rai pentru ca a mancat din pomul cunoasterii - a inceput sa invete sa citeasca. L-a alungat pentru ca omul a inceput sa cunoasca. Cu cat stie mai multe, cu atat un om este sortit sa fie mai nefericit. Suferinta e intotdeauna in proportie egala cu nivelul tau de cunostinte.''

''Ceea ce este evident, ceea ce este la indemana nu e atragator. De asta ne lipseste Dumnezeu. Dumnezeu e accesibil, Dumnezeu e chiar in preajma ta. El este insasi atmosfera pe care o respiram. Este insasi viata nostra. Este oceanul in care traim, ne nastem si ne vom dizolva. Insa el e foarte aproape, nu la distanta. Cum il putem simti?
Vezi acelasi lucru si in viata ta. Iti pierzi interesul fata de tot ce ai. Ai o casa frumoasa. E frumoasa doar pentru vecinii tai, nu si pentru tine. Ai o masina frumoasa. E frumoasa doar pentru altii care nu au masini, nu este frumoasa pentru tine. Ai o femeie frumoasa sau un barbat frumos - nu prezinta nici o atractie. Posezi aceste lucruri, e de ajuns. Oamenii sunt atrasi doar de ceea ce nu au. Nonexistentialul atrage.''

''Aceasta e calea egoului - sa umbli mereu dupa nevasta altuia, sa vanezi mereu un lucru pe care nu-l ai. Odata ce-l posezi, iti pierzi tot interesul.
Prin urmare, un egoist ramane nefericit, caci pentru a fi fericit, trebuie sa fii multumit cu ceea ce ai. Nu poti fi fericit cu ceea ce nu ai; asa nu poti fi decat nefericit. Poti fi fericit doar cu ce ai. Cum poti fi fericit cu ceea ce nu ai? Iar egoul este mereu interesat doar de ceea ce nu ai.''

''Pe masura ce viata trece, continuam sa adunam suferinte, continuam sa strangem la un loc suferinte. Si e foarte dificil sa-ti dai seama de asta - anume ca tu iti cauzezi propria nefericire; asta e impotriva egoului. Asa ca dai vina pe altii.
Daca esti nefericit, crezi ca e din cauza societatii si ca parintii tai s-au inselat. Daca ii asculti pe adeptii lui Freud, ei vor spune ca totul e din cauza parintilor si a conditionarii parentale. Daca ii asculti pe marxisti, ei vor spune ca e din cauza structurii sociale, a societatii. Daca ii asculti pe politicieni, ei spun ca totul este din cauza tipului gresit de guvernare. Daca ii asculti pe pedagogi, ei spun ca e necesar un alt fel de educatie. Nimeni nu spune ca tu esti raspunzator - responsabilitatea este pusa pe umerii altora. Atunci ti-e imposibil sa fii fericit, pentru ca daca altii te fac nefericit, atunci nu depinde de tine sa fii fericit - in afara cazului in care intreaga lume este schimbata in acord cu tine.''

Osho - Calatoria devenirii umane - Fragmente (1)

''Nu uita ca viata consta din lucruri marunte, ca nu exista lucruri marete. Din acumularea lucrurilor marunte se nasc lucrurile marete. Un act individual poate sa nu para foarte semnificativ, fie intr-un sens rau, fie intr-unul bun. Un simplu zambet poate sa nu para foarte insemnat, dar un simplu zambet face parte dintr-un proces indelungat. In mod cert, nu putem impleti ghirlande cu o singura floare, dar nu ar exista nici o ghirlanda fara florile individuale care sunt puse impreuna.

Nu-ti minimaliza esecurile si nu-ti minimaliza faptele bune. Fiecare act singular este insemnat: daca e o fapta rea, vei avea de suferit; daca este o fapta buna, te vei bucura de viata. Iar sa te bucuri de viata este singura cale de a sti ca Dumnezeu exista. Dovada existentei lui Dumnezeu se gaseste doar in starea de beatitudine. Nu exista dovezi logice ale existentei lui Dumnezeu, insa atunci cand debordezi de bucurie, atunci cand dansezi de bucurie, din acel dans apare o recunostinta de la sine. O multumire, o ruga se naste, iar in acea ruga tu esti renascut. In acea ruga renasti nu doar tu, dar se naste totodata Dumnezeu.






Viata consta din lucruri mici, iar tu trebuie sa transformi fiecare lucru marunt prin starea ta de constienta, de trezie, de vigilenta intr-un act frumos. Apoi, lucrurile obisnuite pot deveni extraordinare.''

''Omul este singura fiinta constienta de pe Pamant; aceasta este gloria si totodata agonia lui. Depinde de tine daca va fi glorie sau agonie. Constiinta este o sabie cu doua taisuri. Ti s-a dat ceva atat de valoros, incat nu stii ce sa faci cu acesta; e aproape ca o sabie in mainile unui copil. Sabia poate fi manuita corect, poate proteja, dar poate deopotriva rani. Orice lucru care poate deveni o binecuvantare poate deveni si un blestem; depinde de cum il folosesti.''

''Viata e plina, viata e binecuvantata, insa omul a pierdut contactul cu viata. A devenit prea constient de sine. Acea constiinta de sine functioneaza ca o bariera, ramai in viata, dar nu cu adevarat viu. Constiinta de sine este boala. Pasarile sunt fericite, copacii sunt fericiti, norii si raurile sunt fericite, dar nu au constiinta de sine. Ele sunt pur si simplu fericite. Nu stiu ca sunt fericite.''

''Ceri sa ramai doar uman - ceri imposibilul. Esti prea ambitios. Poti sa devii un buddha, asta e mai simplu. Poti sa devii un zeu, asta e mai simplu. Dar sa zici ca vrei doar sa ramai uman, asta e imposibil, pentru ca umanitatea este doar o trecere, un parcurs, o calatorie, un pelerinaj. E un proces, nu o stare. Nu poti ramane uman. Daca incerci prea mult sa ramai uman, vei deveni inuman. Vei incepe sa dai gres. Daca nu inaintezi, vei incepe sa aluneci inapoi...dar va trebui sa mergi undeva. Nu poti ramane pe loc.
Sa fii om inseamna pur si simplu sa fii pe cale sa devii un zeu, nimic altceva. Dumnezeu e telul. A fi uman e calatoria, calea. Calea nu poate fi niciodata permanenta, nu poate deveni eterna. Altfel, ar fi prea obositoare. Atunci scopul nu va fi niciodata atins, iar tu vei fi doar in calatorie, in calatorie, in calatorie.

Sa speri inseamna sa fii uman. Insa sa speri inseamna sa speri sa treci dincolo. Sa speri inseamna sa doresti ce se afla dincolo. Sa speri inseamna sa speri sa depasesti obstacolele, sa transcezi. Aceasta este cu adevarat starea unei fiinte umane - ea depaseste mereu piedici, merge, merge mai departe...telul e altundeva.''

Paul Verlaine - Romante fara cuvinte

Romante fara cuvinte

MICI ARII UITATE

Ghicesc eu intr-un murmur conturul,

Pal amor, al chemarilor vechi,

Sau in muzici lucind in urechi

Aurorei de maine murmurul?

In delir, sufletul meu, o, nu mi-i

Decat ochi vazand dublu in fata,

Unde tremura, ca intr-o ceata,

Melodia lirelor lumii!

O, sa fii al acestei morti rare!

Sa se duca, speriate amor,

Vechi si tinere ore in zbor!

O, sa pieri de-o asa leganare!

PEISAGII BELGIENE

BRUXELLES

SIMPLE FRESCE

Verzuie-i fuga si e roza,

Colinele si firul rampei,

Cum, in lumina blanda-a lampei,

Trec toate in metarmofoza.

Un aur pe umile-abise

Incetisor se-nsangereaza,

Cu pasari slab cantand, ca-n vise,

Mici arbori fara varf vibreaza.

Infatisarile de toamna

Se pierd in trista lor urzeala.

Melancoliile ma-ndeamna

La vis, in leganarea pala.

      ACUARELE

GREEN

Primeste flori si frunze si crengi si fructe-n salbe

Si inima ce-mi bate ca fata de altar,

N-o sfasia in doua, minune cu maini albe,

Sub ochii splendizi lasa a-mi sta umilul dar!

Eu viu cu fruntea plina de roua lucitoare

Ce-n zori a inghetat-o un vant batand prin fagi.

Ingaduie si truda-mi primeste-o la picioare,

Ca sa rasufle-n voie visand la clipe dragi.

Pe sanul tau sa-mi cada iar tampla ce rasuna

Si-acum de amintirea sarutului deplin

Si-n timp ce-o sa-i dai tihna venind dupa furtuna,

Te odihneste-o clipa, iar eu sa dorm putin.

SPLEEN

Erau prea rosii trandafirii,

Prea neagra iedera pe ram.

Cad jertfa deznadajduirii,

De cum te misti, ca nu te am.

Prea bland si prea albastru cerul

Si valurile-n larg prea verzi...

O frica m-a patruns ca gerul,

Ca fugi, te pierd si ca te pierzi.

Ma oboseste merisorul,

Luciosul ilexului strai

Si campul infinit ca dorul,

Dar nu si tu, iubire, vai!

SARBATOAREA PAINII

E sarbatoarea sfanta - a painii sarbatoare!

Vad iarasi locuri scumpe, intors din pribegie.

E-un murmur lung si-afara e-atat potop de soare,

Incat si umbra pare ca e trandafirie.

Se pravaleste aur sub fulgerul de seceri

Ce scanteie si trece fosnind ca o aripa;

Campia geme toata de-a bratelor intreceri,

Schimband mii de privelisti pe fiecare clipa.

E-atata sarg si lupta - zoresc seceratorii

Sub soarele ce arde pe-a holdelor podoaba,

Si care poarta grija ca strugurii-n podgorii

Sa prinda-un pic de miere in fiecare boaba.

Ai grija dar de paine si vin, batrane soare!

Pastreaza-ne pamantul bogat si da-ne, tata,

Paharu-n care rade o raza de uitare,

Copii! aceasta clipa e binecuvantata!

Caci din odrasla mandra ce-o daruie pamantul,

Din lamura curata aleasa din natura,

Isi secera si-si strange pe seama lui Preasfantul

Sa aiba trup si sange de cuminecatura.

Paul Verlaine - La Bonne Chanson

La Bonne Chanson

ALEAN

Caminul cald, si lampa cu tainica-i lumina,

Spre reverie fruntea ma mana cand se-nclina,

Si ochii dusi in ochii iubiti din cale-afara

Si linistea ce cade in fiecare seara,

Cand ceaiul abureste si cartile-s inchise,

Si asteptarea sfanta cu dulcea-i molesala,

Cand noaptea isi desface hlamida-i nuptiala...

Ah, toate, toate-aceste ma urmaresc in vise,

Mereu, fara-ncetare, sperand de azi pe mani

De-atatea luni trecute, de-atatea saptamani!

DRUMUL MEU

A carciumelor larma, gunoaiele pe strada,

Castanii morti ce-si lasa frunzisul sa le cada;

Tramcare zgomotoase se-mprosca-n drum cu tina,

Si intre patru roate abia pot sa se tina,

Holbandu-si ochii rosii si verzi, in fapt de sara:

Dezmosteniti ce-alene spre cluburi se strecoara,

Fumand fuduli sub nasul agentilor de paza;

Ploioase sandramale; cladiri ce lacrimeaza;

Canaluri potopite, drum faramat de cai - 

Ah, si aceasta-i calea pe care merg spre rai!

EPITALAM DE VARA

Va fi-ntr-o zi de vara senina, nu-i asa?

Si uriasul soare, partas la bucurie,

In haina-ti de matasa privindu-te-o sa stie

Sa-ti faca mai frumoasa chiar frumusetea ta.

Ca un cort 'nalt albastru, tot ceru-ntins in zare

Bogat isi va desface larg faldurile sale

Pe-a noastre frunti plecate ce-or fi asa de pale

De-atata fericire si lunga asteptare.

Si-un vant nespus de dulce, cand seara-ncet se lasa,

Se va juca sagalnic cu scumpele-ti vesminte;

Iar stelele din ceruri isi vor aduce-aminte

Sa binecuvinteze pe mire si mireasa...

Mari scriitori ai lumii - Anecdote, maxime, cugetari, aforisme (3)

Un tanar, cu ambitii de scriitor, incerca in fel si chip sa-i fie prezentat lui Gabriele D'Anmuzio. Aflat, in sfarsit, in prezenta celebrului scriitor, acesta i-a spus:
- Maestre, am auzit vorbindu-se foarte mult despre dumneavoastra, dar nu v-am vazut niciodata.
- Ei bine, eu te vad, dar nu am auzit niciodata vorbindu-se despre dumneata.

Dante obisnuia sa spuna adesea:
<Opera mea o datorez femeilor. Fara ele n-as fi cunoscut niciodata ,,Infernul''.>

In secolul al XVIII-lea, in Italia, se vorbea de un gentilom din Napoli, care s-a batut in 14 dueluri, deoarece sustinea ca Dante este un poet mai mare decat Ariosto. Inainte de a muri dupa ultimul duel, acesta a marturisit ca nu-l citise nici pe Dante si nici pe Ariosto...

O anecdota a lui Maurice Dekobra:
,,Intr-un compartiment de tren in care cucaia un domn singur, la Brighton se urca un calator, care pune, in plasa de bagaje de deasupra capetelor, un paner. In timpul calatoriei, o picatura cade pe plastronul domnului adormit, care se destepta numaidecat. Betiv din fire, domnul pipaie cu degetul pata de pe plastron si, umezindu-l bine, il duce la gura si gusta. Intreba, apoi, pe domnul care venise cu panerul:
- Whisky?
- Nu, raspunde celalalt, foxterier!''

Dumas-tatal ii tutuia si le spunea pe nume tuturor, in afara de bancherul Porcher, care era foarte mahnit ca marele scriitor nu-l trateaza cu aceeasi familiaritate ca pe ceilalti cunoscuti. Intr-o zi, Porcher isi lua inima in dinti, si-i zise:
- Domnule Dumas, vreau sa-ti cer un serviciu.
- La dispozitia dumneavoastra, raspunse scriitorul.
- As vrea ca cel mai mare scriitor al timpului nostru sa-mi zica ,,draga'' si pe nume.
- Atunci, draga Porcher, fii bun si imprumuta-ma cu 100.000 de franci!

Intr-o zi, un tanar scriitor i se planse lui Dumas-tatal:
- Nu gasesc nici un titlu potrivit pentru lucrarea mea.
- Apar tobe? intreba Dumas.
- Nu, raspunse autorul mirat.
- Nici trompete?
- Nici.
- Atunci intituleaz-o: ,,Fara tobe si trompete.''







Pe cand era copil, Alexandre Dumas-fiul l-a intrebat pe tatal sau cum pot oamenii sa se mentina in pozitie verticala din moment ce pamantul este rotund si se invarteste?
- Datorita legii gravitatiei, i-a raspuns tatal.
Baiatul s-a gandit putin si apoi a continuat:
- Bine, bine, dar cum era inainte de a se fi votat aceasta lege?

Dumas-fiul l-a ajutat odata pe un taran sa-si urneasca caruta, ce era trasa de un magar, impingand din urma.
Cand au ajuns in varful dealului, taranul i-a multumit frumos.
- Va multumesc mult, domnule! Va dati seama ce greu as fi urcat dealul cu un singur magar?

Alexandre-Dumas-fiul, aprinzandu-se in timpul unei discutii cu un senior, proaspat facut viconte, l-a facut pe acesta bou.
Informat de aceasta disputa, Napoleon al III-lea i-a reprosat scriitorului:
- Se poate, domnule Dumas? Mi-ai facut un viconte, bou...
Mare admirator de calambururi, Dumas a raspuns prompt:
- Adevarat este, Sire, ca pe acest bou nu eu l-am facut viconte.

Erasmus nu prea lua in seama prescriptiile impuse de biserica si nici respectarea posturilor stabilite de aceasta.
Intr-o zi, cineva i-a reprosat ca nu tine seama de postul care preceda o sarbatoare religioasa, iar pe deasupra mai face si publica aceasta.
- Ce sa fac, a raspuns Erasmus, sunt un om slab. Si asta pentru ca in timp ce sufletul meu e catolic, stomacul pare sa fie protestant.


Ernest Feydeau primi, odata, la redactia unde lucra, un pachet voluminos cu versuri de la un necunoscut. In scrisoarea ce insotea pachetul citi:
,,Din principiu nu pun virgulele. Va rog pe dumneavoastra sa le puneti acolo unde veti considera ca este necesar.''
Feydeau restitui versurile autorului insotite de urmatoarele randuri:
,,Va rog ca altadata sa-mi trimiteti doar virgulele. Versurile le compun singur.''

Intr-un salon se discuta despre opere de binefacere. Un batran, cunoscut pentru avaritia sa, spuse:
- De cate ori un cersetor imi cere de pomana, eu imi si var mana in buzunar.
- Da, dar uitati s-o mai scoateti, completa malitios Feydeau.

Paul Verlaine - Serbari galante

Serbari galante

CLAR DE LUNA

Ti-e sufletul un peisaj ales,

Cu dans bergam si mastile bizare,

Ce din laute adiind ades

Par triste sub fantasta deghizare.

Cantand iubirea pe un ton minor

Si tot la fel viata oportuna,

Par sa nu creada-n fericirea lor,

Iar izvorul li se pierde-n clar de luna,

In calmul trist al lunii, dand ragaz

In arbori pasarilor sa viseze

Si sa suspine, zvelte si-n extaz,

Printre statui, havuzurile treze.

PROMENADA

Si cerul pal si arborii subtiri,

Cu toti surad vesmintelor usoare,

Ce flutura pe noi nepasatoare,

Ca aripile-n blande unduiri.

Bazinu-i cret zefirul cand adie,

Iar razele de soare, pe alei,

Cernute lin de catre scunzii tei,

Ne scalda-ntr-o albastra agonie.

Subtilii smacheri, fete elegante,

Toti tineri si uitand de juramant,

Stau la taifasuri pline de avant

Si-amantii tachineaza pe amante,

A caror mana stie, fara veste,

Sa-i zapaceasca uneori c-o palma,

Primind sarut in schimb, cu fata calma,

Pe degetul cel mic! O, cruda este

Aceasta fapta fara de masura:

Ii pedepsesc, in nebunia treaza,

Priviri uscate, care contrasteaza

Cu foarte ingaduitoarea gura.

AMORUL  SFARAMAT

Ieri peste noapte vantul a sfaramat Amorul

Ce-n coltul cel mai dulce ce-l tainuieste parcul

Adesea ne oprise din drum, sagetatorul,

Cu zambetul pe buze, tinzand in aer arcul.

Ieri peste noapte vantul l-a sfaramat. Si-acuma

Puzderia de marmor roteste-n zori - si-i trist

Sa vezi sub arbor soclul ce mai pastreaza numa

Iscalitura stearsa a bietului artist.

Ce trist se-nalta soclul stingher! Luandu-si zborul,

Intristatoare ganduri se duc iar, ca sa vie

In visul meu de jale in care viitorul

Imi prevesteste-o soarta mahnita si pustie...

E trist din cale-afara...Chiar tu, asa-i femeie?

Ramai pierduta parca, desi firea-ti usoara

Se bucura de-un flutur de purpura ce zboara

Prin pulberea de marmor purtata pe alee...

IN SURDINA

Linistiti in adumbrirea

Ce din ramuri se desface

Dragostea sa ne-o patrundem

De-o asa adanca pace.

Ca-tr-un vis frumos si tainic

Dusi sa ne topim cu-ncetul

In melancolia vaga

Ce-o imprastie bradetul.

Tine-ti bratele in cruce,

Ochii-nchisi pe jumatate

Si din inima ti-alunga

Orice dor intr-insa bate.

Sa ne-adoarma ca intr-un leagan

Adierele usoare

Care trec si misca-n tremur

Iarba arselor razoare.

Iara cand dintre stejarii

Negri va cadea-nserarea,

Glas al deznadejdii noastre

Va canta privighetoarea.

COLOCVIU SENTIMENTAL

In parcul vechi si rece si pustiu,

Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

Li-s ochii ofiliti, au buze moi

Si deslusesti cu greu ce-si spun in doi.

In parcul vechi si rece si pustiu,

Nalucile isi fac trecutul viu.

- Iti amintesti extazul nostru vechi?

- Ce tot imi torci trecutul in urechi!

Dar astazi, ma mai strigi pe nume tu

Si-n vis iti mai rasar eu oare? - Nu.

- Ah, zile dragi cum altele n-om sti,

Cand gurile ni se uneau! - O fi...

- Ce bolti albastre, ce sperante mari!

- Speranta-i azi prin norii funerari.

Si astfel merg starnind ovazu-n drum

Si noaptea ii aude doar, prin fum...

Mari scriitori ai lumii - Anecdote, maxime, cugetari, aforisme (2)

Nicolas Boileau l-a intrebat pe Chapelle ce crede despre scrierile sale si a primit urmatorul raspuns:
- Esti un bou, care isi ara bine brazda!

Prostia a fost totdeauna reper de sarje umoristice, asa precum a zis si Boileau:
,,Un prost gaseste totdeauna un prost mai mare, ca sa il admire.''

Boisrobert ironiza incetineala cu care se redacta dictionarul limbii franceze:
- Se lucreaza cam demult la litera ,,f'' si as fi extrem de fericit daca as trai pana la litera ,,g''.

Borges avea idei sui generis, cum ar fi urmatoarea:
,,Oglinzile si impreunarea omeneasca sunt abominabile, fiindca sporesc numarul oamenilor.''

Roland Topor nu-l putea suferi pe ,,pontiful suprarealismului'', Andre Breton, despre care spunea:
- Daca Breton ar fi ajuns la putere, gulagurile lui Stalin ni s-ar fi parut niste colonii de vacanta!

Dupa ce a avut o tinerete agitata, fiind cautator de aur in Far West, pastor, vanzator de ziare, insotitor de trenuri etc. Edgar Rice Barraugs a rasfoit din intamplare o revista de aventuri.
,,Daca oamenii sunt platiti pentru a scrie asemenea absurditati, de ce sa nu fac si eu acelasi lucru?'' si-a zis el.
Si, incepand din anul 1912, el a scris 27 de romane avandu-l ca personaj principal pe Tarzan, romane editate in peste 90 de milioane de exemplare, in 58 de limbi, iar Tarzan a fost eroul a 42 de filme vizionate de sase miliarde de spectatori si a 61 de seriale de televiziune.

O actrita l-a intrebat pe Byron:
- As vrea ca publicul sa recepteze in cele mai optime conditii versurile dumneavoastra. Cum sa le recit?
- Cu voce tare! i-a replicat poetul.

Amator de aventuri galante, Byron nu uita sa adreseze urmatorul catren:

Iubitei

Cand te privesc in fata, scumpa mea,
Afirm si eu nastrusnica idee,
Ca-i mai usor sa mori pentr-o femeie,
Decat, o Doamne, sa traiesti cu ea...









Camoes trecea intr-o zi pe una din strazile Lisabonei, pe dinaintea unui magazin de portelanuri. Auzind cum vanzatorul din magazin canta un cantec pe unele strofe ale sale schimonosindu-le, el intra furios in pravalie si, dupa de sparse cateva portelanuri, ii spuse acestuia:
- Amice, imi schimonosesti opera; eu iti sparg marfa. E legea talionului.

Pe cand avea 74 de ani, Canetti isi avertiza, malitios, contemporanii:
- Lasa in urma ta cateva enigme; altmiteri vei muri de tot.

Truman Capote, aflat la un dineu oficial, il avea vecin de masa pe scriitorul - cowboy Willy James, de la care nu reusea sa scoata un cuvant. Intr-un sfarsit, cowboy-ul literat zise:
- Va rog sa scuzati ignoranta mea...
- O, dar va rog - se grabi Capote sa-l intrerupa malitios - din moment ce dumneavoastra va impacati cu ea, eu nu vad nici un convenient.

Truman Capote despre chemarea sa literara:
,,Am stiut toata viata ca puteam sa iau un pumn de cuvinte si sa le arunc in aer, iar ele aveau sa cada exact asa cum trebuie.
Sunt un Paganini semantic.''

Vorbind despre putere, Cato a afirmat:
- Noi, barbatii, domnim peste intreaga lume. Pe noi, insa, ne conduc femeile.

Un tanar medic ii declara lui Cehov:
- M-am lasat de medicina pentru a ma face scriitor. Cred ca in felul acesta am sa aduc mai mare folos oamenilor.
- Pai, le-ati adus destul renuntand la practicarea medicinei...

Majoritatea femeilor prefera barbati mediocri, dar virili. Asa i s-a intamplat si delicatului A.P.Cehov, a carui sotie, Lika Mizinova, l-a parasit pentru un scriitor submediocru cu un nume oarecare - Potapenko.

Philipe Chesterfield il sfatuia, intr-o scrisoare, pe fiul sau:
,,Respira totdeauna pe nas. In felul acesta vei avea gura ferecata.''

- Stii ce e un pesimist? a fost intrebat Paul Claudet.
- Cred ca da: un optimist care a trecut prin viata.

Jean Cocteau avea un prieten, care era foarte avar, chiar si cu sotia sa, careia, ca sa nu-i dea bani, ii spunea mereu ca banii au microbi. La randul ei, sotia, mai vicleana decat sotul ei, ii raspundea:
- Nu avea grija, banii dispar atat de iute din mainile mele, incat nu au cum sa ma contamineze.

Un amic i-a dedicat lui Cocteau o carte, iar sarcasticul dramaturg i-a trimis urmatoarea scrisoare de multumire:
,,Draga amice,
Citind cartea ta am adormit. Dormind, am visat ca citesc cartea ta. Atunci m-a cuprins o plictiseala asa de mare incat m-am trezit.''

Fiind intrebat care este parerea sa despre infern si paradis, Jean Cocteau s-a gandit un moment, apoi a spus razand:
- Nu pot sa va raspund, deoarece am prieteni si acolo si dincolo.

Patronul unui mic hotel american lipise pe peretii fiecarei camere cate un afis: ,,Nu fumati! Amintiti-va de groaznicul incendiu de la magazinul John Hill!''
Poposit la acel hotel, Cocteau a adaugat:
- ,,Nu scuipati! Amintiti-va de revarsarile fluviului Mississipi!''

O insemnare de album scrisa de Jean Cocteau:
,,Italienilor si germanilor le place sa asculte muzica. Francezii n-au nimic impotriva.''

Inaintand in varsta, Corneille se plangea unor prieteni de regresul inspiratiei sale:
- Am pierdut poezia odata cu dintii.

Intrebat cum se simte la varsta senectutii, Pierre Corneille a raspuns sec:
- Satul de glorie si flamand de bani.

Cunoscut pentru farsele sale, Noel Coward a trimis, odata, doua note identice pe adresele a douazeci de persoane proeminente din Londra, pe care nici nu le cunostea personal, note ce aveau urmatorul continut: ,,S-a descoperit totul. Fugi cat se mai poate.''
A doua zi, toti douazeci au parasit brusc orasul.

Crebillon se duse la Ludovic al XV-lea. Regele il primi cu multa bunatate, dojenindu-l:
- Esti batran si tot mai umbli pe drumuri.. Mi se pare ca ai peste 80 de ani.
- Nu, Sire, aceasta varsta o are actul meu de nastere.

Paul Verlaine - Poeme saturniene

30 martie 1844 - 8 ianuarie 1896

Paul-Marie Verlaine s-a nascut in Metz, in ziua de 30 martie 1844, dintr-o familie originara din Ardeni. El apartine curentului simbolist si este unul dintre cei mai cititi dintre poetii francezi.

Versurile de inceput (''Poeme saturniene'',1866), cu reminiscente din parnasieni si din Baudelaire, afirma tonul sau inegalabil prin viziunea dramatica asupra lumii, prin inclinatia catre melancolie, prin cautarea armoniilor. Printre volumele sale se evidentiaza: ''Romante fara cuvinte'' (1874), considerat cel mai valoros, ''Intelepciune'' (1881), ''Odinioara si altadata'' (1885), ''Iubire'' (1888), ''Elegii'' (1893) etc.(Wikipedia)

POEME SATURNIENE

Crepuscul al serii mistice

Cu purpurele Inserarii grele,

Palpita chipul sacrei Amintiri,

In zari de foc ale Sperantei mele,

Ce creste-asemenea unei zidiri

Sau ca minunea unei infloriri

- Tulipe, dalii, crini si tufanele - 

Jur imprejurul lungilor zabrele,

Trecand printre parfumuri cu urziri

De cald-otravitoare lanceziri

- Tulipe, dalii, crini si tufanele - 

Si, inecandu-mi suflet, gand, simtiri,

Lesina chipul sacrei Amintiri

In purpurele Inserarii grele.

Amurg

Amuru-arunca cea din urma para

Si-un vant misca lin nuferii de ceara.

Uriasii nuferi cu fete ofilite,

Lucind printre stuhuri pe ape-adormite.

Eu rataceam singur, plimbandu-mi nacazul

Sub plete de salcii ce-mprejmuiau iazul

Peste care ceata-nchipuia o mare

Deznadajduita, alba aratare,

Si unindu-mi plansul cu-al larilor vaier

Ce batand din aripi se chemau prin aer,

Printre salcii triste, unde singuratic

Imi plimbau nacazul, cand giulgiul noptatic,

Intinzand asupra-i umbra mortuara,

Veni ca sa-nece cea din urma para

Si nuferii vestezi cu fete ofilite,

Uriasii nuferi pe ape-adormite!...

Cand rasare Luceafarul

Departe-n zari prin ceata sta luna-nsangerata;

Din neguri jucause abia se mai cunoaste

Campia care adoarme si-ncep sa cante broaste

In papura de-un tremur de vant infiorata.

Se-nchid palizii nuferi pe-a apelor oglinda,

Si plopi ce stau de straja, inalti si drepti in zari,

Cresc unul langa altul ca niste aratari;

Iar spre tufisuri zborul de licurici colinda.

Si buhne desteptate, cu-aripi ce-abia mai bat,

Vaslesc aerul negru si se strecoara mute,

Iar largul tot se umple de straluciri pierdute:

Alb, Venus se aprinde, si noaptea s-a lasat.

In codru

Sunt unii slabi de inger sau nencercati de viata

Pe care codru-i cheama la dansul ca vrajiti,

Miresme dulci i-alinta; - aceia-s fericiti:

Dar mistice fioruri pe altii ii ingheata.

Sunt fericiti aceia! Dar eu ce-n suflet port

O neagra remuscare ce-alunga ai mei pasi,

Eu tremur in padure ca si un ucigas

Care s-ar teme-n cale ca nu-ntalneasca-un mort.

Cand trec sub aste ramuri ce joaca si s-afunda

In bolti sub care vecinic domneste-o neagra pace

Si-o noapte si mai neagra - eu nu stiu cum se face

Ca ma cuprinde-o spaima nebuna si profunda.

Dar mai cu seama vara: rosata din apus

S-amesteca prin neguri si-albastrul se preschimba

Atunci in foc si-n sange - si-a clopotului limba

Rasuna ca un planset tot mai aproape-adus.

Cald se ridica vantul si creste greu incoace

Ca un duh rau ce trece si vine inapoi,

Nelinisteste-o clipa stejarii mari - apoi,

Plutind ca o miasma, in aer se desface.

E noapte-acum si-i ceasul cand iti dedeau fior

Povestile bunicii. Izvoarele-ntre ele

Se sfatuiesc prin tufe, ca facatori de rele

Ce stau si pun la cale in umbra vreun omor...

(Paul Verlaine - Poezii)

Mari scriitori ai lumii - Anecdote, maxime, cugetari, aforisme (1)

Marcel Achard despre femei:
,,Femeia are mania cifrelor: isi injumatateste varsta, mareste numarul rochiilor, exagereaza numarul amantelor sotului si aduna inca cinci ani la varsta prietenelor ei.''

Exasperat de unii spectatori care tusesc, cateodata, la pasajele cele mai importante, acoperind vocile actorilor, Marchel Achard aprecia:
- Din zece persoane care au bronsita, una singura se duce la medic; celelate noua vin la teatru!

Scriitorul grec Alcidas era econom pana la zgarcenie. Pentru a economisi cerneala, nu punea niciodata puncte pe litera i in contextul cuvintelor.

- Iti vine bine palaria. De unde ai luat-o? l-a intrebat un cunoscut pe Alphonse Allais.
- De la Durand.
- Da-mi si mie adresa palarierului.
- Dar nu e vorba de un palarier...Durand e un restaurant.

Ariosto avea o casa foarte mica. Prietenii l-au intrebat cum de si-a construit o locuinta atat de mica, dupa ce descrisese atatea palate somptuoase in ,,Orlando furioso''.
- E mai usor sa aduni cuvinte, decat pietre! le-a raspuns el semnificativ.

Pe patul de moarte, Felix Arvers auzi o infirmiera spunand:
- Este in fundul colidorului...
Cu un ultim efort, el o corecta:
- Se spune coridor, nu colidor!
Si apoi si-a dat sufletul.

Balzac a primit o scrisoare de la unul din numerosii sai creditori:
,,Va rog sa-mi restituiti imediat banii pe care vi i-am imprumutat. Maine trebuie sa platesc urgent o datorie.''
Raspunsul lui Balzac:
,,Aceasta e curata nerusinare! Vreti sa va platiti datoriile cu banii mei?''

Aflandu-se, ca de obicei, intr-o mare jena financiara, Balzac il vizita pe editorul sau pentru a obtine bani. Intr-una din zile a fost oprit in antecamera de un valet care i-a spus:
- Regret, dar astazi domnul nu primeste.
- Nu-i nimic, i-a replicat zambind scriitorul. Principalul e sa dea!

Un camatar bate la usa si spune:
- As vrea sa vorbesc cu domnul Balzac.
- Domnul Balzac nu este acasa, raspunse menajera prin fereastra usii.
- Cum asa? se mira camatarul. Chiar acum l-am vazut cum se uita pe fereastra.
- Pai, si domnul Balzac v-a vazut...

Un hot a patruns noaptea in locuinta lui Balzac. Scriitorul sta culcat in pat, cu lumina stinsa, fara sa doarma. Cand hotul a incercat sa forteze un sertar, scriitorul a izbucnit in hohote de ras.
- Ce v-a apucat? De ce radeti?
- Pentru ca zadarnic cauti noaptea galbenii, pe care eu nu reusesc sa-i gasesc ziua.







Balzac si-a prins servitorul mintind si-a inceput sa-l mustruluiasca:
- Nu este demn ca un om sa-l minta pe alt om.
- Intr-adevar, domnule, dar dumneavoastra de ce mintiti si ma obligati sa spun ca nu sunteti acasa cand va cauta portarelul?
- Deoarece pentru mine portarelul nu este om! i-a replicat Balzac surprins de replica servitorului.

Aflandu-se odata in Elvetia, Balzac a fost indemnat de prietenii sai sa faca o excursie pe unul din varfurile muntilor.
- Exclus! a declarat Balzac. Fata de munti am aceeasi atitudine ca si fata de femei: prefer sa raman la poalele lor.

Una din ispravile gurmandului Balzac:
Dupa ce lucrase mult intr-o zi, s-a dus la restaurant sa manance.
Meniul sau a fost: hors d'oeuvre (mezeluri), opt duzini de stridii de Ostande, dousprezece costite sarate natural, un boboc de rata cu navete, o pereche de potarnichi la gratar, sole normande, prajituri, fructe, cafea neagra, vin, lichioruri!!

O sentinta a lui Balzac:
,,Cand vorbesti cu tine insuti, ai mereu dreptate.''

Baudelaire era vesnic dator.
Intr-o zi, croitorul, caruia poetul nu-i platise o datorie destul de mare, ii spuse:
- Vreti sa-mi spuneti cand imi veti da banii pe care mi-i datorati, ca sa pot dormi linistit?
- Ma tem ca daca-ti voi spune cand se va intampla acest lucru, iti vei pierde somnul! i-o taie poetul.

Intr-o dimineata, croitorul sau navali peste Charles Baudelaire cerandu-i achitarea unei vechi datorii.
- Domnul meu, se ,,supara'' Baudelaire, cum imi poti prezenta nota de plata, cand sunt la micul dejun? Daca ai afaceri cu mine, mai intai anunta-te.
Supus, croitorul iesi in antecamera si-i dadu valetului cartea sa de vizita. Baudelaire o privi cu atentie, apoi replica:
- Spune-i domnului ca nu sunt acasa.

Baudelaire a fost intrebat de o doamna varstnica si vanitoasa, careia toti ii faceau complimente:
- Cati ani imi dati, maestre?
- De ce v-as mai da si eu, din moment ce aveti atatia? ii replica sarcastic poetul.

Din ciudateniile lui Baudelaire:
S-a intors din India cu o femeie de culoare. Isi vopsea parul in verde, se parfuma din abundenta, se deda la performante alcoolice cu martori. Purta iarna imbracaminte de vara si invers. Avea cuvinte de dispret fata de Voltaire si Moliere si il numea pe Dumas - imbecil. Ura femeile si spargea vitrinele magazinelor de peste drum de casa sa. Ca urmare a consumului de stupefiante ajunsese sa inverseze sensul cuvintelor.

Dupa ce a citit piesa unui tanar dramaturg, Baumarchais i-a restituit-o zicandu-i:
- Cinstit sa fiu, in piesa sunt cateva spatii goale, dar ma gandesc ca si la reprezentatie vor fi locuri neocupate in sala.

Aflandu-se intr-o zi la teatru, in culise, cand se monta un decor, Tristan Bernard a fost lovit de careva, ce purta o pendula, in spate, de i-a zburat palaria. Fara sa se supere, Bernard si-a ridicat palaria de jos spunandu-i:
- De ce dracu nu poti si dumneata, ca toata lumea, un ceas de mana?

In prezenta lui Tristan Bernard se discuta despre minunile din Scriptura si invierea lui Lazar.
- In zilele noastre, interveni umoristul, medicina a facut prea mari progrese pentru ca astfel de reintoarceri la viata sa mai fie cu putinta.

- Ce parere aveti despre femeile care ghicesc? a fost intrebat Tristan Bernard.
- Nu prea buna. Nu demult am fost la una, am batut la usa si a intrebat: ,,Cine-i acolo?''

O definitie a lui Tristan Bernard:
,,Lenevia : sa te scoli la 6 dimineata, ca sa dispui de mai mult timp pentru ca sa nu faci nimic.''

Din ,,Dictionarul diavolului'' al cunoscutului umorist american Ambroise Bierce:
Celibatar: barbat care dovedeste multa stima fata de femei.
Concurent: un netrebnic care latra la fel ca si mine.
Epitaf: inscriptie menita sa aminteasca defunctului ce-ar fi putut deveni, daca ar fi avut forta si mijloacele necesare.
Invatatura: ceea ce unui intelept ii dezvaluie putinatatea cunostintelor sale, iar unui prost, i-o ascunde.
Las: cel care aflat in pericol, gandeste cu piciorele.
Lingusire: a inocula altuia cunostinta propriei superioritati.
Manastire: loc de retragere al femeilor, care doresc sa aiba ragazul necesar, pentru a putea medita asupra viciului trandaviei.
Politica: conflict de interese deghizat in lupta de principii. Conducerea treburilor publice in vederea pricopsirii personale.
Senator: ruda unui inalt functionar guvernamental sau a bancherului care il finanteaza.
Senat: institutie speciala in lupta impotriva egalitatii.
Sincer: mut si analfabet.
Societate: un zid, iar idealistul e cel care vrea sa faca o usa cu...capul.

Stanislaw Jerzy Lec - Aforisme

Stanislaw Jerzy Lec s-a nascut la 6 martie 1906, in Lwow. Aici si-a petrecut copilaria si a urmat o parte din studiile universitare la Facultatea de Litere si drept. In cele din urma, a absolvit dreptul, la Viena.
A debutat in anul 1929, in paginile cunoscutului ziar cracovian Ilustrowany Kurier Codzienny, cu poezia Primavara. Peste doi ani, va infiinta ziarul Tryb.
Creatia poetica a lui Stanislaw Jerzy Lec a constituit un moment important al liricii poloneze de dupa razboi. Greu de catalogat in curente sau tendinte, versurile lui Lec au coordonate proprii a caror sorginte este strans legata de personalitatea poetului: ganditor elevat, sceptic si ironic.
Ca orice poet mare, Stanislaw Jerzy Lec a fost un maestru al cuvantului, cautand sa redobandeasca valente vechi ale acestuia, dar mai ales imperechindu-le in mod neasteptat. O simplitate aleasa, dorita, caracterizeaza poezia lui Lec.
In ultimele volume, dupa cum si in poemele de fata, se semnaleaza tendinta poetului spre aforistica, dupa cum in aforisme remarcam cu usurinta ca avem de a face cu un mare poet.(Nicolae Mares)






Aforisme:

• Personajul pozitiv din iad e diavolul.
• Nu dupa fiecare noapte vin zorile.
• Casatoria este o institutie. Nu cumva cu lucratori prea putini?
• Exista un nimic mic si un Mare Nimic.
• Cel mai usor te ratacesti in codrul doborat.
• Pentru o individualitate munceste deseori o institutie intreaga.
• Ceea ce nu-ti poti inchipui, poti uneori cumpara.
• Spre tel? Acolo se coboara.
• Chiar gol, plicul sigilat contine secrete.
• ,,Lumea iti apartine!'' i-am spus unui tanar. ,,Degeaba - mi-a raspuns - e nevandabila''.
• Vesnicia? O unitate de timp.
• Construiti punti intre oameni. Neindoios, rabatabile.
• Ce usor poti nimeri la tinta. Din prostie!
• Nu-i bine sa crezi in om, mai bine sa fii sigur de el.
• Cand dansezi pe sfoara, esti obsedat doar de gandul in plasa cui vei cadea.
• Spui ca ma pretuiesti mult? Stiu, ai cere pe mine mai mult de treizeci de talanti.
• Nu tot ce se clatina poate fi leagan.
• Cand omul s-a ridicat in picioare, i-a crescut si umbra.
• Hainele ne apara azi pielea, nu zalele.
• Prevestesc o renastere a astrologiei - cand stelele vor fi locuite.
• Ca sa sari in prapastie n-ai nevoie de trambulina.
• epocile creeaza arheologia.
• Cand zvonurile imbatranesc, devin mituri.
• Fereastra spre lume o poti acoperi cu ziarul.
• Nu crede nici in propria-ti inima, iti inghite sangele.
• Toti va vor binele. Nu vi-l lasati luat.
• Omul are deja aripi si nu-i inger.
• Cate din cuvintele din urma n-ar dori sa fie primele.
• Ce greu e sa-ti ascunzi inexistenta!
• Lumea este in capul poetilor!
• Cum cresc piticii? In grosime.
• Se inseala cei care cred ca analfabetii nu pot face toate neghiobiile de la a la z.
• Cel mai greu de clintit este punctul pus deasupra lui ,,i''.
• De obicei, ceea ce a ars in noi ne mai si afuma.
• Ca si la melc, intortocheate sunt caile omului spre el insusi.
• Ti-ar trebui o mie de ochi sa faci cu ochiul la toate.
• Cand regii sunt despuiati, slugile isi scot repede fracurile.