Blaise Pascal - Cugetari (2)









Contradictii uimitoare ce se gasesc
 in natura umana cu privire la
adevar, la fericire si la mai
multe alte lucruri
(fragmente)




,,Nimic nu este mai straniu in firea umana decat contradictiile pe care le descoperim in ea cu privire la mai toate lucrurile. Omul este facut ca sa cunoasca adevarul. El il doreste cu inflacarare, il cauta; si totusi, cand, dupa multa truda, l-a gasit, orbeste si se incurca in asa fel incat te face sa te indoiesti ca-l poseda cu adevarat.
Aceasta a dat nastere la doua secte, a pironienilor si a dogmaticilor, dintre care primii voiesc sa rapeasca omului orice cunoastere a adevarului, ceilalti se silesc sa i-o faca cat mai sigura, insa fiecare cu argumente atat de putin verosimile, incat ele maresc confuzia si incurcatura omului, cand el nu are alta putere decat cea pe care o gaseste in firea sa.
Principalele argumente ale pironienilor sunt ca, in afara de credinta si de revelatie, noi nu avem alta certitudine cu privire la adevarul principiilor, decat ca le simtim in mod firesc in noi. Ori, spun ei, acest simtamant natural nu este o dovada convingatoare despre adevarul lor, deoarece, neexistand certitudine in afara de credinta, daca omul este creat de un Dumnezeu bun sau de un demon rau, daca a existat de cand este lumea ori s-a facut la intamplare, nimeni nu stie cum ne sunt date aceste principii: daca, adica, sunt adevarate, false, sau nesigure prin raport cu originea noastra.
Mai mult, zic ei, nimeni, pe alta cale decat pe cea a credintei, nu poate sti sigur daca este in stare de veghe sau daca doarme, stiut fiind ca in timpul somnului omul nu crede cu mai putina hotarare ca vegheaza ca atunci cand este efectiv in stare de veghe. Cand dormim credem ca vedem spatiile, figurile, miscarile; simtim tot timpul scurgandu-se si-l masuram: pe scurt, ne comportam ca si cand am fi treji. Dupa cum singuri o spunem,  jumatate din viata ne-o petrecem in somn, in care, orice s-ar parea, nu avem nici o idee despre adevar, fiindca tot ce simtim atunci nu este decat iluzie. Dar cine stie daca si cealalta jumatate a vietii noastre, in care noi credem ca suntem treji, nu este tot un somn, foarte putin deosebit de cel dintai, din care ne trezim cand credem ca dormim, dupa cum visam adesea ca visam, ingramadind vise peste vise?''

,,Imi dau seama ca exista trei dimensiuni in spatiu si ca numerele sunt infinite; ratiunea demonstreaza insa ca nu exista doua numere la patrat, din care unul ar fi dublul celuilalt.''

,,Adevarurile se inteleg; enuntarile se extrag; totul cu certitudine, desi pe cai diferite.''

,,Spune-va omul ca poseda cu certitudine adevarul, cand el nu poate, oricat l-ai indemna, sa prezinte nici o dovada despre acest adevar si este nevoit sa dea indarat?
Cine va descurca aceasta confuzie? Natura pune in incurcatura pe sceptici; ratiunea pune in incurcatura pe dogmatici. Ce vei deveni tu, omule, care cauti adevarata-ti conditie prin propria-ti ratiune? Nu vei putea scapa de una din sectele de mai sus, dupa cum nici nu vei putea trai in vreuna din ele!''

,,Caci toti oamenii doresc sa fie fericiti; toti, fara exceptie. Oricat de diferite ar fi mijloacele pe care le intrebuinteaza, ei nazuiesc toti catre aceasta tinta. Ceea ce-l face pe unul sa mearga la razboi, iar pe altul sa nu mearga, este aceeasi dorinta in care se afla amandoi, insotita de vederi diferite. Vointa nu face niciodata nici cel mai mic gest decat cu acest scop (al fericirii). Acesta-i de cand lumea motivul tuturor actiunilor omenesti, chiar al celor ce se spanzura. Si cu toate acestea, de un mare numar de ani, nicicand fara credinta nimeni nu a ajuns la acest punct la care toti tind incontinuu. O incercare asa de lunga, atat de continua si de uniforma, ar trebui sa ne convinga cu adevarat despre neputinta in care suntem de-a ajunge la fericire prin sfortarile noastre proprii. Exemplele insa nu ne invata nimic. Deosebirea pe care o constatam este singura care ne face sa avem speranta ca nu vom fi dezamagiti in cutare imprejurare.
Astfel, prezentul, nesatisfacandu-ne niciodata, traim cu speranta inselatoare, care, din nenorocire in nenorocire, ne duce pana la moarte, capat si culme de unde nu te mai intorci.''

,,Instinctul ne spune ca trebuie sa cautam fericirea noastra in noi. Pasiunile ne imping inspre afara, chiar cand lucrurile exterioare prin ele insele nu le starnesc. Asa ca filozofii zadarnic vor spune: ,,Reintrati in voi insiva; acolo veti gasi bogatia''. Nimeni nu-i va crede. Cei care-i cred sunt cei mai goi si mai natarai. Caci ce este mai ridicol si mai van decat ceea ce spun stoicii?''

,,Omul nu stie pe ce treapta sa se aseze. El traieste in ratacire. Simte in el urme ale unei stari fericite din care a cazut si pe care nu o poate redobandi; o cauta cu neliniste si fara succes, peste tot, in intunecimi de nepatruns.
Aici sta inceputul luptelor dintre filozofi. Unii dintre ei isi dau osteneala de a-l ridica pe om, descoperindu-i maretia, iar altii de a-l cobora, facandu-l sa-si vada decaderea. Ceea ce-i mai curios este faptul ca fiecare tabara se serveste de argumentele celeilalte pentru a-si forma o idee. Caci mizeria omului se dovedeste prin maretia lui, iar maretia se explica prin mizeria sa.''

,,Ce himera mai este si acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce ingramadire de contradictii?! Judecator al tuturor lucrurilor; imbecil vierme de pamant; depozitar al adevarului; ingramadire de incertitudine si de eroare; marire si lepadatura a Universului. Daca se lauda, eu il cobor; de se coboara, il laud si-l contrazic mereu pana ce reuseste sa inteleaga ca este un monstru de neinteles.''










-->