Blaise Pascal - Cugetari (1)








Cunoasterea generala a omului:
Locul omului in natura.Cele doua infinituri
(fragmente)


,,Primul lucru care i se ofera omului, cand se priveste, este corpul sau, adica o particica de materie care-i apartine. Insa pentru a intelege ce este aceasta materie, trebuie ca el sa o compare cu tot ceea ce se afla deasupra lui si cu tot ce exista sub el, pentru ca, in felul acesta, sa-si gaseasca limitele adevarate.''

,,Ce inseamna un om in infinit? Cine-l poate intelege? Pentru a-si putea da seama de tot ce exista in Univers, e bine ca el sa caute in lucrurile cunoscute elementele cele mai simple. Va vedea ca o musita, bunaoara, ii ofera, in micimea corpului ei, parti incomparabil mai mici: gambe cu incheieturi, vine in aceste gambe, sange in aceste vine, umori in acest sange, picaturi in aceste umori, vapori in aceste picaturi. Si asa va merge, tot impartind mereu, pana se va simti epuizat, si in puteri si in ganduri.
Caci daca va crede ca a gasit, la capatul eforturilor sale, extrema micime a naturii, il voi face sa vada in ea o noua prapastie. Vreau sa-i zugravesc nu numai universul vizibil, ci si tot ce este in stare sa inteleaga din imensitatea naturii inlauntrul acestui atom imperceptibil. Sa vada aici, in aceeasi proportie cu lumea vazuta, o infinitate de lumi, care fiecare isi are firmamentul ei, planetele sale, pamantul sau; pe acest pamant, fiinte vii si chiar musite la care se vor gasi aceleasi lucruri de care am vorbit; si, gasind la infinit si neobosit, aceleasi lucruri, sa se piarda in aceste minunatii tot atat de uimitoare prin micimea lor, cum sunt celelalte prin proportiile lor. Caci cine nu va cadea in admiratie la faptul ca corpul nostru, care adineauri nu era perceptibil in Univers, imperceptibil el insusi in sanul totului, este un colos, o lume sau mai degraba un tot prin comparatie cu neantul la care nimeni nu poate ajunge?''

,,Caci, la urma urmei, ce este omul in natura? Nimic in raport cu infinitul, tot prin comparatie cu neantul, un lucru de mijloc intre nimic si tot. El este infinit de indepartat de ambele extreme; iar fiinta lui nu sta mai aproape de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care-i inghitita.''

,,Toate lucrurile au iesit din neant si au fost duse pana la infinit. Cine poate urmari aceste uimitoare calatorii? Numai autorul acestor minuni le intelege si nimeni altul.''

,,Simturile noastre nu vad nimic din ce apartine extremelor. Prea mult zgomot ne asurzeste; prea multa lumina ne orbeste; prea mare distanta (departare) ca si prea marea apropiere impiedica vederea; ce-i prea lung si ce-i prea scurt dauneaza intr-o vorbire; prea mare placere incomodeaza; prea multe cunostinte displac. Noi nu simtim nici caldul extrem, nici frigul extrem. Calitatile excesive ne sunt dusmane. Nu le mai simtim, le suportam. Prea multa tinerete si prea multa batranete aduc prejudicii spiritului; prea multa si prea putina hrana ne tulbura actiunile; prea multa si prea putina invatatura indobitocesc. Extremele sunt pentru noi ca si cum n-ar fi si noi nu suntem nimic fata de ele. Ele ne scapa sau noi lor.''

,,Reculegandu-se, omul sa vada ce este el prin comparatie cu intreaga existenta. Sa se considere ca ratacit in acest canton indepartat al naturii. Si din felul cum i se va parea aceasta inchisoare, in care este tinut, si care-i lumea vazuta, sa invete a judeca Pamantul, imparatiile, orasele si pe sine, la justa valoare.''


-->

Tommaso Campanella - Poezii








Tommaso Campanella (1568-1639) s-a nascut la Stilo, un sat din Calabria, regiune a Italiei meridionale aflata atunci sub dominatie spaniola. La treisprezece ani stapaneste bine latina atat in proza cat si in poezie. Ca sa-si poata continua studiile hotaraste sa se calugareasca. In primii trei ani de noviciat studiaza materiile clasice, anume logica, fizica si metafizica aristotelice, dar totodata scotoceste prin bibliotecile manastirilor dupa texte dintre cele mai felurite margand de la medicina la astrologie, de la magie la stiinta.
In 1952 se inscrie la Universitatea din Padova si studiaza intens medicina. In 1954 incepe perioada persecutiilor: impreuna cu doi colegi de universitate este arestat de Inchizitie si torturat, sub acuzatia de a nu fi denuntat un ,,iudaizant'', adica un crestin trecut la iudaism, si de a fi discutat cu acesta despre doctrina crestina. Odata cu el se afla in detentie si alti intelectuali, printre care Francesco Pucci si filozoful Giordano Bruno. Acuzat de erezie a fost judecat de patru ori si retrogradat intr-o manastire in Calabria. A fost condamnat la inchisoare perpetua. Astfel, a petrecut 27 de ani in inchisoare, unde a scris operele sale cele mai importante, cum ar fi: Orasul Soarelui, Metaphisica, Theologia. 
La inceputul anului 1629 este achitat definitiv de tribunalul Inchizitiei.
In perioada 1633-1639, Campanella devine consilier al lui Richelieu pe problemele Italiei in plin razboi de 30 de ani, si se ocupa de publicarea propriilor opere care in 1635 sunt aprobate de Sorbona.
Pe 21 mai 1639 se stinge in pace, in manastirea dominicana din Rue St. Honore.
Putin inainte de moarte scrisese aceste cuvinte: ,,vom fi judecati de veacul viitor, deoarece veacul acesta isi rastigneste binefacatorii; dar ei renasc in a treia zi sau in al treilea secol''. In felul ei este o profetie, si chiar adeverita: pentru ca adevarata renastere a interesului pentru opera si personalitatea lui vulcanica s-a petrecut in veacul al XX-lea.(Smaranda Bratu Elian)



Suflet nemuritor

Am doar un bot de creier si totusi eu devor
tot ce e carte scrisa, in care ma cufund
fara-ncetare si cu nesat profund:
si-oricat as mai manca, eu tot de foame mor!
O lume dezvelit-a Aristarh,iar Metrodor
m-a adapat cu multe, dar setea-mi fara fund
nu se alina, mai mult vreau sa patrund;
cu cat mai mult eu aflu, cu-atat mai mult ignor.
Prin asta-s deci icoana a Celui necuprins,
ce tot ce e fiinta in sine el cuprinde,
cum marea pestii intr-insa, al dorului nestins
tel unic, inspre care ratiunea se intinde
ca o sageata sau prin alta mana: de-aceea, sunt convins,
e sigur si ferice doar cel ce-n El se-aprinde.


Oamenii sunt jucarie...

In teatrul lumii sufletele-mbraca
drept masca vie trupul provizoriu
si-n fata cu supremul consistoriu,
de arta sfanta pregatite, joaca,
asa ca fac ce-i hotarat sa faca.
Din scena-n scena alt auditoriu
le gusta jalea, rasul iluzoriu -
sortita carte-a zis sa se prefaca.
Nu stiu, nu pot alt lucru sa cunoasca,
decat sa-ncante pe-alti actori cu slomnul
precum le scrise pronia cereasca.
Si cand pe veci va fi sa-i cheme somnul,
vedea-vor, fara nici un fel de masca,
cine-a jucat mai bine intru Domnul.


Sonet asupra marii conjuctii
care va avea loc
in anul 1603 pe 24 decembrie

Privesc luminile ratacitoare prime
peste al saptelea si-al noualea sutar
iar in curand le vad unite-n Sagitar
schimband si legi si datini din vechime.
Iar tu, Mercur, iti iei in sarcina ca nime
sa consfintesti, drept vajnic secretar,
ce e pe veci ascuns in tainicul sertar
si-i hotarat prin legi chiar de dumnezeime;
de ziua ta in Europa, la amiaza ei,
va vad uniti, toti in a zecea casa,
iar soarele, cu voi in Capricorn, va da temei.
Oh, Doamne, rogu-te, ca acea zi glorioasa
s-apuc, sa-i vad cu bucurie pe acei
narozi buimaci, ce moartea ii apasa.




Asemuire intre iubirea de sine
si iubirea obsteasca

Acest amor din om ia orice vlaga
si spre-a trai-l sileste sa apara
bun, intelept si vrednic...Asadara
in sfinx trecand, el sinele si-l neaga
(chin rasplatit cu aur, faima draga);
apoi in cei din jur pizmas compara
virtutea lor cu vina lui. Ocara
urmeaza si cruzimi, cutit si plaga...
Dar cine urca la obstescul Tata
iubind, de om fratie o sa-l lege,
si afla-n semen bucurie noua.
San Francisc, pestii Tu-i tineai odata
drept frati (ferice cel ce intelege!)
si nu-ti erau potrivnici cum sunt noua.


Domnului nostru, Isus Cristos

Urmasii tai, cu cei ce sus pe cruce
te-au tintuit se-aseamana mai tare,
o, bunule Cristos, nesocotind oricare
dintre indemnurile-ti, minti uituce.
Desfrau, tradare si galcevi nauce
pare sa cate sfantul cel mare,
si chinuri de nespus si cazne-amare
(mai rau Apocalipsa n-ar aduce),
razboi cui te iubeste deschis si-adevarat
precum fac eu. Iar tu o stii prea bine,
caci imi citesti in suflet ca viata-mi ti-o inchin.
De te intorci aice, tu vino inarmat,
caci cu-alte cruci te-asteapta chiar cei alesi de tine,
nu Turcul, nu Iudeul si nici vreun alt strain.


Despre noblete si semnele ei
adevarate si false

In noi nobletea doar din vitejie
viata-si ia, si din intelepciune:
ea creste si da rod prin fapte bune
ce unici martori trebuie sa fie.
Inselatoare-i orice bogatie
ce nu-n virtuti temeiurile-si pune.
Obarsia - nu-mi pare rau c-o spun - e
Minciuna, ignoranta, trandavie.
Nu cantaresti onorurile bine,
tu, Europa, cu averi neroade!
Fac altfel chiar paganii. E rusine!
Noi cantarim un arbor dupa roade,
nu dupa umbra, frunze, radacine - 
de ce ti-s judecatile schiloade?
                                                (Din opera ,,Cetatea Soarelui'')







-->