Paul Verlaine - Romante fara cuvinte

Romante fara cuvinte

MICI ARII UITATE

Ghicesc eu intr-un murmur conturul,

Pal amor, al chemarilor vechi,

Sau in muzici lucind in urechi

Aurorei de maine murmurul?

In delir, sufletul meu, o, nu mi-i

Decat ochi vazand dublu in fata,

Unde tremura, ca intr-o ceata,

Melodia lirelor lumii!

O, sa fii al acestei morti rare!

Sa se duca, speriate amor,

Vechi si tinere ore in zbor!

O, sa pieri de-o asa leganare!

PEISAGII BELGIENE

BRUXELLES

SIMPLE FRESCE

Verzuie-i fuga si e roza,

Colinele si firul rampei,

Cum, in lumina blanda-a lampei,

Trec toate in metarmofoza.

Un aur pe umile-abise

Incetisor se-nsangereaza,

Cu pasari slab cantand, ca-n vise,

Mici arbori fara varf vibreaza.

Infatisarile de toamna

Se pierd in trista lor urzeala.

Melancoliile ma-ndeamna

La vis, in leganarea pala.

      ACUARELE

GREEN

Primeste flori si frunze si crengi si fructe-n salbe

Si inima ce-mi bate ca fata de altar,

N-o sfasia in doua, minune cu maini albe,

Sub ochii splendizi lasa a-mi sta umilul dar!

Eu viu cu fruntea plina de roua lucitoare

Ce-n zori a inghetat-o un vant batand prin fagi.

Ingaduie si truda-mi primeste-o la picioare,

Ca sa rasufle-n voie visand la clipe dragi.

Pe sanul tau sa-mi cada iar tampla ce rasuna

Si-acum de amintirea sarutului deplin

Si-n timp ce-o sa-i dai tihna venind dupa furtuna,

Te odihneste-o clipa, iar eu sa dorm putin.

SPLEEN

Erau prea rosii trandafirii,

Prea neagra iedera pe ram.

Cad jertfa deznadajduirii,

De cum te misti, ca nu te am.

Prea bland si prea albastru cerul

Si valurile-n larg prea verzi...

O frica m-a patruns ca gerul,

Ca fugi, te pierd si ca te pierzi.

Ma oboseste merisorul,

Luciosul ilexului strai

Si campul infinit ca dorul,

Dar nu si tu, iubire, vai!

SARBATOAREA PAINII

E sarbatoarea sfanta - a painii sarbatoare!

Vad iarasi locuri scumpe, intors din pribegie.

E-un murmur lung si-afara e-atat potop de soare,

Incat si umbra pare ca e trandafirie.

Se pravaleste aur sub fulgerul de seceri

Ce scanteie si trece fosnind ca o aripa;

Campia geme toata de-a bratelor intreceri,

Schimband mii de privelisti pe fiecare clipa.

E-atata sarg si lupta - zoresc seceratorii

Sub soarele ce arde pe-a holdelor podoaba,

Si care poarta grija ca strugurii-n podgorii

Sa prinda-un pic de miere in fiecare boaba.

Ai grija dar de paine si vin, batrane soare!

Pastreaza-ne pamantul bogat si da-ne, tata,

Paharu-n care rade o raza de uitare,

Copii! aceasta clipa e binecuvantata!

Caci din odrasla mandra ce-o daruie pamantul,

Din lamura curata aleasa din natura,

Isi secera si-si strange pe seama lui Preasfantul

Sa aiba trup si sange de cuminecatura.

Paul Verlaine - La Bonne Chanson

La Bonne Chanson

ALEAN

Caminul cald, si lampa cu tainica-i lumina,

Spre reverie fruntea ma mana cand se-nclina,

Si ochii dusi in ochii iubiti din cale-afara

Si linistea ce cade in fiecare seara,

Cand ceaiul abureste si cartile-s inchise,

Si asteptarea sfanta cu dulcea-i molesala,

Cand noaptea isi desface hlamida-i nuptiala...

Ah, toate, toate-aceste ma urmaresc in vise,

Mereu, fara-ncetare, sperand de azi pe mani

De-atatea luni trecute, de-atatea saptamani!

DRUMUL MEU

A carciumelor larma, gunoaiele pe strada,

Castanii morti ce-si lasa frunzisul sa le cada;

Tramcare zgomotoase se-mprosca-n drum cu tina,

Si intre patru roate abia pot sa se tina,

Holbandu-si ochii rosii si verzi, in fapt de sara:

Dezmosteniti ce-alene spre cluburi se strecoara,

Fumand fuduli sub nasul agentilor de paza;

Ploioase sandramale; cladiri ce lacrimeaza;

Canaluri potopite, drum faramat de cai - 

Ah, si aceasta-i calea pe care merg spre rai!

EPITALAM DE VARA

Va fi-ntr-o zi de vara senina, nu-i asa?

Si uriasul soare, partas la bucurie,

In haina-ti de matasa privindu-te-o sa stie

Sa-ti faca mai frumoasa chiar frumusetea ta.

Ca un cort 'nalt albastru, tot ceru-ntins in zare

Bogat isi va desface larg faldurile sale

Pe-a noastre frunti plecate ce-or fi asa de pale

De-atata fericire si lunga asteptare.

Si-un vant nespus de dulce, cand seara-ncet se lasa,

Se va juca sagalnic cu scumpele-ti vesminte;

Iar stelele din ceruri isi vor aduce-aminte

Sa binecuvinteze pe mire si mireasa...

Mari scriitori ai lumii - Anecdote, maxime, cugetari, aforisme (3)

Un tanar, cu ambitii de scriitor, incerca in fel si chip sa-i fie prezentat lui Gabriele D'Anmuzio. Aflat, in sfarsit, in prezenta celebrului scriitor, acesta i-a spus:
- Maestre, am auzit vorbindu-se foarte mult despre dumneavoastra, dar nu v-am vazut niciodata.
- Ei bine, eu te vad, dar nu am auzit niciodata vorbindu-se despre dumneata.

Dante obisnuia sa spuna adesea:
<Opera mea o datorez femeilor. Fara ele n-as fi cunoscut niciodata ,,Infernul''.>

In secolul al XVIII-lea, in Italia, se vorbea de un gentilom din Napoli, care s-a batut in 14 dueluri, deoarece sustinea ca Dante este un poet mai mare decat Ariosto. Inainte de a muri dupa ultimul duel, acesta a marturisit ca nu-l citise nici pe Dante si nici pe Ariosto...

O anecdota a lui Maurice Dekobra:
,,Intr-un compartiment de tren in care cucaia un domn singur, la Brighton se urca un calator, care pune, in plasa de bagaje de deasupra capetelor, un paner. In timpul calatoriei, o picatura cade pe plastronul domnului adormit, care se destepta numaidecat. Betiv din fire, domnul pipaie cu degetul pata de pe plastron si, umezindu-l bine, il duce la gura si gusta. Intreba, apoi, pe domnul care venise cu panerul:
- Whisky?
- Nu, raspunde celalalt, foxterier!''

Dumas-tatal ii tutuia si le spunea pe nume tuturor, in afara de bancherul Porcher, care era foarte mahnit ca marele scriitor nu-l trateaza cu aceeasi familiaritate ca pe ceilalti cunoscuti. Intr-o zi, Porcher isi lua inima in dinti, si-i zise:
- Domnule Dumas, vreau sa-ti cer un serviciu.
- La dispozitia dumneavoastra, raspunse scriitorul.
- As vrea ca cel mai mare scriitor al timpului nostru sa-mi zica ,,draga'' si pe nume.
- Atunci, draga Porcher, fii bun si imprumuta-ma cu 100.000 de franci!

Intr-o zi, un tanar scriitor i se planse lui Dumas-tatal:
- Nu gasesc nici un titlu potrivit pentru lucrarea mea.
- Apar tobe? intreba Dumas.
- Nu, raspunse autorul mirat.
- Nici trompete?
- Nici.
- Atunci intituleaz-o: ,,Fara tobe si trompete.''







Pe cand era copil, Alexandre Dumas-fiul l-a intrebat pe tatal sau cum pot oamenii sa se mentina in pozitie verticala din moment ce pamantul este rotund si se invarteste?
- Datorita legii gravitatiei, i-a raspuns tatal.
Baiatul s-a gandit putin si apoi a continuat:
- Bine, bine, dar cum era inainte de a se fi votat aceasta lege?

Dumas-fiul l-a ajutat odata pe un taran sa-si urneasca caruta, ce era trasa de un magar, impingand din urma.
Cand au ajuns in varful dealului, taranul i-a multumit frumos.
- Va multumesc mult, domnule! Va dati seama ce greu as fi urcat dealul cu un singur magar?

Alexandre-Dumas-fiul, aprinzandu-se in timpul unei discutii cu un senior, proaspat facut viconte, l-a facut pe acesta bou.
Informat de aceasta disputa, Napoleon al III-lea i-a reprosat scriitorului:
- Se poate, domnule Dumas? Mi-ai facut un viconte, bou...
Mare admirator de calambururi, Dumas a raspuns prompt:
- Adevarat este, Sire, ca pe acest bou nu eu l-am facut viconte.

Erasmus nu prea lua in seama prescriptiile impuse de biserica si nici respectarea posturilor stabilite de aceasta.
Intr-o zi, cineva i-a reprosat ca nu tine seama de postul care preceda o sarbatoare religioasa, iar pe deasupra mai face si publica aceasta.
- Ce sa fac, a raspuns Erasmus, sunt un om slab. Si asta pentru ca in timp ce sufletul meu e catolic, stomacul pare sa fie protestant.


Ernest Feydeau primi, odata, la redactia unde lucra, un pachet voluminos cu versuri de la un necunoscut. In scrisoarea ce insotea pachetul citi:
,,Din principiu nu pun virgulele. Va rog pe dumneavoastra sa le puneti acolo unde veti considera ca este necesar.''
Feydeau restitui versurile autorului insotite de urmatoarele randuri:
,,Va rog ca altadata sa-mi trimiteti doar virgulele. Versurile le compun singur.''

Intr-un salon se discuta despre opere de binefacere. Un batran, cunoscut pentru avaritia sa, spuse:
- De cate ori un cersetor imi cere de pomana, eu imi si var mana in buzunar.
- Da, dar uitati s-o mai scoateti, completa malitios Feydeau.

Paul Verlaine - Serbari galante

Serbari galante

CLAR DE LUNA

Ti-e sufletul un peisaj ales,

Cu dans bergam si mastile bizare,

Ce din laute adiind ades

Par triste sub fantasta deghizare.

Cantand iubirea pe un ton minor

Si tot la fel viata oportuna,

Par sa nu creada-n fericirea lor,

Iar izvorul li se pierde-n clar de luna,

In calmul trist al lunii, dand ragaz

In arbori pasarilor sa viseze

Si sa suspine, zvelte si-n extaz,

Printre statui, havuzurile treze.

PROMENADA

Si cerul pal si arborii subtiri,

Cu toti surad vesmintelor usoare,

Ce flutura pe noi nepasatoare,

Ca aripile-n blande unduiri.

Bazinu-i cret zefirul cand adie,

Iar razele de soare, pe alei,

Cernute lin de catre scunzii tei,

Ne scalda-ntr-o albastra agonie.

Subtilii smacheri, fete elegante,

Toti tineri si uitand de juramant,

Stau la taifasuri pline de avant

Si-amantii tachineaza pe amante,

A caror mana stie, fara veste,

Sa-i zapaceasca uneori c-o palma,

Primind sarut in schimb, cu fata calma,

Pe degetul cel mic! O, cruda este

Aceasta fapta fara de masura:

Ii pedepsesc, in nebunia treaza,

Priviri uscate, care contrasteaza

Cu foarte ingaduitoarea gura.

AMORUL  SFARAMAT

Ieri peste noapte vantul a sfaramat Amorul

Ce-n coltul cel mai dulce ce-l tainuieste parcul

Adesea ne oprise din drum, sagetatorul,

Cu zambetul pe buze, tinzand in aer arcul.

Ieri peste noapte vantul l-a sfaramat. Si-acuma

Puzderia de marmor roteste-n zori - si-i trist

Sa vezi sub arbor soclul ce mai pastreaza numa

Iscalitura stearsa a bietului artist.

Ce trist se-nalta soclul stingher! Luandu-si zborul,

Intristatoare ganduri se duc iar, ca sa vie

In visul meu de jale in care viitorul

Imi prevesteste-o soarta mahnita si pustie...

E trist din cale-afara...Chiar tu, asa-i femeie?

Ramai pierduta parca, desi firea-ti usoara

Se bucura de-un flutur de purpura ce zboara

Prin pulberea de marmor purtata pe alee...

IN SURDINA

Linistiti in adumbrirea

Ce din ramuri se desface

Dragostea sa ne-o patrundem

De-o asa adanca pace.

Ca-tr-un vis frumos si tainic

Dusi sa ne topim cu-ncetul

In melancolia vaga

Ce-o imprastie bradetul.

Tine-ti bratele in cruce,

Ochii-nchisi pe jumatate

Si din inima ti-alunga

Orice dor intr-insa bate.

Sa ne-adoarma ca intr-un leagan

Adierele usoare

Care trec si misca-n tremur

Iarba arselor razoare.

Iara cand dintre stejarii

Negri va cadea-nserarea,

Glas al deznadejdii noastre

Va canta privighetoarea.

COLOCVIU SENTIMENTAL

In parcul vechi si rece si pustiu,

Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

Li-s ochii ofiliti, au buze moi

Si deslusesti cu greu ce-si spun in doi.

In parcul vechi si rece si pustiu,

Nalucile isi fac trecutul viu.

- Iti amintesti extazul nostru vechi?

- Ce tot imi torci trecutul in urechi!

Dar astazi, ma mai strigi pe nume tu

Si-n vis iti mai rasar eu oare? - Nu.

- Ah, zile dragi cum altele n-om sti,

Cand gurile ni se uneau! - O fi...

- Ce bolti albastre, ce sperante mari!

- Speranta-i azi prin norii funerari.

Si astfel merg starnind ovazu-n drum

Si noaptea ii aude doar, prin fum...

Mari scriitori ai lumii - Anecdote, maxime, cugetari, aforisme (2)

Nicolas Boileau l-a intrebat pe Chapelle ce crede despre scrierile sale si a primit urmatorul raspuns:
- Esti un bou, care isi ara bine brazda!

Prostia a fost totdeauna reper de sarje umoristice, asa precum a zis si Boileau:
,,Un prost gaseste totdeauna un prost mai mare, ca sa il admire.''

Boisrobert ironiza incetineala cu care se redacta dictionarul limbii franceze:
- Se lucreaza cam demult la litera ,,f'' si as fi extrem de fericit daca as trai pana la litera ,,g''.

Borges avea idei sui generis, cum ar fi urmatoarea:
,,Oglinzile si impreunarea omeneasca sunt abominabile, fiindca sporesc numarul oamenilor.''

Roland Topor nu-l putea suferi pe ,,pontiful suprarealismului'', Andre Breton, despre care spunea:
- Daca Breton ar fi ajuns la putere, gulagurile lui Stalin ni s-ar fi parut niste colonii de vacanta!

Dupa ce a avut o tinerete agitata, fiind cautator de aur in Far West, pastor, vanzator de ziare, insotitor de trenuri etc. Edgar Rice Barraugs a rasfoit din intamplare o revista de aventuri.
,,Daca oamenii sunt platiti pentru a scrie asemenea absurditati, de ce sa nu fac si eu acelasi lucru?'' si-a zis el.
Si, incepand din anul 1912, el a scris 27 de romane avandu-l ca personaj principal pe Tarzan, romane editate in peste 90 de milioane de exemplare, in 58 de limbi, iar Tarzan a fost eroul a 42 de filme vizionate de sase miliarde de spectatori si a 61 de seriale de televiziune.

O actrita l-a intrebat pe Byron:
- As vrea ca publicul sa recepteze in cele mai optime conditii versurile dumneavoastra. Cum sa le recit?
- Cu voce tare! i-a replicat poetul.

Amator de aventuri galante, Byron nu uita sa adreseze urmatorul catren:

Iubitei

Cand te privesc in fata, scumpa mea,
Afirm si eu nastrusnica idee,
Ca-i mai usor sa mori pentr-o femeie,
Decat, o Doamne, sa traiesti cu ea...









Camoes trecea intr-o zi pe una din strazile Lisabonei, pe dinaintea unui magazin de portelanuri. Auzind cum vanzatorul din magazin canta un cantec pe unele strofe ale sale schimonosindu-le, el intra furios in pravalie si, dupa de sparse cateva portelanuri, ii spuse acestuia:
- Amice, imi schimonosesti opera; eu iti sparg marfa. E legea talionului.

Pe cand avea 74 de ani, Canetti isi avertiza, malitios, contemporanii:
- Lasa in urma ta cateva enigme; altmiteri vei muri de tot.

Truman Capote, aflat la un dineu oficial, il avea vecin de masa pe scriitorul - cowboy Willy James, de la care nu reusea sa scoata un cuvant. Intr-un sfarsit, cowboy-ul literat zise:
- Va rog sa scuzati ignoranta mea...
- O, dar va rog - se grabi Capote sa-l intrerupa malitios - din moment ce dumneavoastra va impacati cu ea, eu nu vad nici un convenient.

Truman Capote despre chemarea sa literara:
,,Am stiut toata viata ca puteam sa iau un pumn de cuvinte si sa le arunc in aer, iar ele aveau sa cada exact asa cum trebuie.
Sunt un Paganini semantic.''

Vorbind despre putere, Cato a afirmat:
- Noi, barbatii, domnim peste intreaga lume. Pe noi, insa, ne conduc femeile.

Un tanar medic ii declara lui Cehov:
- M-am lasat de medicina pentru a ma face scriitor. Cred ca in felul acesta am sa aduc mai mare folos oamenilor.
- Pai, le-ati adus destul renuntand la practicarea medicinei...

Majoritatea femeilor prefera barbati mediocri, dar virili. Asa i s-a intamplat si delicatului A.P.Cehov, a carui sotie, Lika Mizinova, l-a parasit pentru un scriitor submediocru cu un nume oarecare - Potapenko.

Philipe Chesterfield il sfatuia, intr-o scrisoare, pe fiul sau:
,,Respira totdeauna pe nas. In felul acesta vei avea gura ferecata.''

- Stii ce e un pesimist? a fost intrebat Paul Claudet.
- Cred ca da: un optimist care a trecut prin viata.

Jean Cocteau avea un prieten, care era foarte avar, chiar si cu sotia sa, careia, ca sa nu-i dea bani, ii spunea mereu ca banii au microbi. La randul ei, sotia, mai vicleana decat sotul ei, ii raspundea:
- Nu avea grija, banii dispar atat de iute din mainile mele, incat nu au cum sa ma contamineze.

Un amic i-a dedicat lui Cocteau o carte, iar sarcasticul dramaturg i-a trimis urmatoarea scrisoare de multumire:
,,Draga amice,
Citind cartea ta am adormit. Dormind, am visat ca citesc cartea ta. Atunci m-a cuprins o plictiseala asa de mare incat m-am trezit.''

Fiind intrebat care este parerea sa despre infern si paradis, Jean Cocteau s-a gandit un moment, apoi a spus razand:
- Nu pot sa va raspund, deoarece am prieteni si acolo si dincolo.

Patronul unui mic hotel american lipise pe peretii fiecarei camere cate un afis: ,,Nu fumati! Amintiti-va de groaznicul incendiu de la magazinul John Hill!''
Poposit la acel hotel, Cocteau a adaugat:
- ,,Nu scuipati! Amintiti-va de revarsarile fluviului Mississipi!''

O insemnare de album scrisa de Jean Cocteau:
,,Italienilor si germanilor le place sa asculte muzica. Francezii n-au nimic impotriva.''

Inaintand in varsta, Corneille se plangea unor prieteni de regresul inspiratiei sale:
- Am pierdut poezia odata cu dintii.

Intrebat cum se simte la varsta senectutii, Pierre Corneille a raspuns sec:
- Satul de glorie si flamand de bani.

Cunoscut pentru farsele sale, Noel Coward a trimis, odata, doua note identice pe adresele a douazeci de persoane proeminente din Londra, pe care nici nu le cunostea personal, note ce aveau urmatorul continut: ,,S-a descoperit totul. Fugi cat se mai poate.''
A doua zi, toti douazeci au parasit brusc orasul.

Crebillon se duse la Ludovic al XV-lea. Regele il primi cu multa bunatate, dojenindu-l:
- Esti batran si tot mai umbli pe drumuri.. Mi se pare ca ai peste 80 de ani.
- Nu, Sire, aceasta varsta o are actul meu de nastere.