Ovidiu sau Publius Ovidius Naso, nascut in anul 43 i.Hr., a fost un poet roman, care a devenit unul dintre faimosii clasici latini, alaturi de Horatiu si Virgiliu.
,,Poet de curte, amestecat in intrigile ei, suferind fara tarie de suflet napasta, asteptand iertarea cu glasul inecat in lacrimi, continuand sa aduleze pe tiranul care ar fi putut sa i-o acorde, soarta lui Ovidiu ne poate misca, dar nu ne inspira admiratie.Este unul din romanii care nu ne apar cu trasaturile de maretie ale eroilor lui Titu-Liviu.Nu este o statuie, dar tocmai pentru acest motiv este un om, si de aci provine interesul psihologic si social al cazului sau, capabil sa inspire pe un povestitor modern.In figura lui traieste lungul amurg al imperiului roman care, in timp ce isi ducea armele pe taramuri indepartate, supunandu-le si istovindu-le, murea pe incetul acasa prin excesul de desfatari, in timp ce sclavii se trezeau la viata, iar dincolode granitele din ce in ce mai slab pazite cresteau popoare simple si viguroase, menite sa asigure si ele viitorul omenirii.Soarta l-a facut pe Ovidiu sa cunoasca elementele acestui contrast si ale marei tensiuni care subliniaza ultima perioada din viata poporului roman,l-a purtat din Roma voluptoasa in mijlocul barbarilor aspri, dar nu l-a facut niciodata sa inteleaga ce drama se petrecea in lume.''(Tudor Vianu)
.jpg)
,,Eu nu m-asez aicea sa fiu atent la curse, -
Desi as vrea sa-nvinga chiar favoritul tau!
Ci, vin sa stau de vorba, vin sa te stiu aproape
Si sa-ti declar amorul pe care mi-l inspiri.
Eu te privesc pe tine;tu,cursa: fiecare
Ce-i place sa contemple cu ochii, linistit.
O, fericit e-acela cui ii acorzi favoarea!
Deci, el e fericitul pe care-l urmaresti?
Dac-as fi eu, rupand-o cu sacrele traditii,
As trece-n zbor navalnic cu-alergatorii mei,
La haturi as da drumul si i-as brazda cu biciul
Si pe traseu, ca vantul, as sti cum sa-i intorn!
De te-as zari, deodata as domoli galopul
Si haturile-ndata mi-ar luneca din maini...''
.jpg)
,,- De ce m-acuzi intr-una, Invidie turbata,
Ca-mi risipesc viata si lenevesc scriind?
Ca nu tin la traditii si nu profit de varsta,
Ca sa castig prin arme cununa prafuita?
Ca nu deprind stiinta de-a trancani intr-una,
Prostituindu-mi glasul in luptele din for?
Nu lucruri trecatoare!Eu vreau ca-n orice vreme
Si-n orice loc sa-mi fie renumele etern!''
.jpg)
,,- De ce m-acuzi intr-una, Invidie turbata,
Ca-mi risipesc viata si lenevesc scriind?
Ca nu tin la traditii si nu profit de varsta,
Ca sa castig prin arme cununa prafuita?
Ca nu deprind stiinta de-a trancani intr-una,
Prostituindu-mi glasul in luptele din for?
Nu lucruri trecatoare!Eu vreau ca-n orice vreme
Si-n orice loc sa-mi fie renumele etern!''
.jpg)
,,In loc de grane, smulgem pamantului doar aur!
Soldatul are aur, prin sange dobandit!
Si curia-i inchisa celor saraci...Averea
Da fast magistraturii si celui inarmat.
Ea - sa comande totul: si For si Camp de lupta;
Ea - sa decida pacea si crancenul razboi.
De ne-ar lasa flamanzii de bani macar iubirea!
Macar atata s-aiba saracii de la ei!
- Dar astazi, o femeie, oricat ar fi de mandra,
Asculta ca o sclava de cel ce da mai mult.
De paznic iti vorbeste, de-a sotului manie, -
Dar de-o platesti, deodata ii uita pe-amandoi!
O, zeu al razbunarii amantilor respinsi,
Alege-s-ar cenusa de-asemenea averi!''
.jpg)
,,Am regasit prin iarba atatea fire-uscate,
Culcus odinioara al trupurilor noastre.
Stand singura prin locuri ce-si aminteau de tine,
Cu lacrimi calde-udat-am pajistea ce-o cunosti.
Prin ramuri desfrunzite, parca indoliate,
S-a stins si ciripitul de pasari de demult:
Doar, ca o mama trista, vesnic indurerata,
Privighetoarea-si plange copilul disparut. -
O pasare jelindu-si copilul mort, - si Sapho
Ce-si plange azi iubirea pierduta in trecut...
Si-atat.Incol' - tacere, ca intr-un miez de noapte.''
.jpg)
,,In stihuri muscatoare eu n-am hulit pe nimeni,
Pe nimenea in versuri eu nu l-am vinuit.
Fugit-am totdeauna de glumele amare:
O vorba-nveninata in scrisu-mi nu gasesti!''
.jpg)
,,Pe-atunci sarac era romanul,
Dar statu-era bogat si tare,
Si nu-naltau particularii
Largi portice racoritoare.
Iar legile opreau dispretul
Pentru colibele sarace
Si numai templele-aveau voie
Cu marmura sa se imbrace.''
.jpg)
,,Dar spune-mi tu: atunce cand inima ta plange,
Trudita de durere, nu-ti piere somnul lin?
Cand patul gol, iubito, de mine-ti aminteste,
Nu te framanti tu iarasi de grija si de chin?
Nu-ti arde trupul?Noaptea nu-ti pare-o vesnicie?
Si oasele-obosite de zbucium, nu te dor?''
.jpg)
,,Tot cantarea-n versuri pe care-o fac poetii
E lauda cea mare a oamenilor mari.
Ea numai, poezia, slaveste fapta voastra,
Veghind sa nu apuna prin veacuri faima ei.
Prin ea virtutea pururi traieste, n-are moarte,
Si nici viitorimea n-o poate-n veci uita.
Cu timpul, vai!si piatra se macina, si fierul:
Mai tare decat timpul pe lume nu-i nimic!
Dar scrisu-nfrunta timpul!...''