 |
| 30 martie 1844 - 8 ianuarie 1896 |
Paul-Marie Verlaine s-a nascut in Metz, in ziua de 30 martie 1844, dintr-o familie originara din Ardeni. El apartine curentului simbolist si este unul dintre cei mai cititi dintre poetii francezi.
Versurile de inceput (''Poeme saturniene'',1866), cu reminiscente din parnasieni si din Baudelaire, afirma tonul sau inegalabil prin viziunea dramatica asupra lumii, prin inclinatia catre melancolie, prin cautarea armoniilor. Printre volumele sale se evidentiaza: ''Romante fara cuvinte'' (1874), considerat cel mai valoros, ''Intelepciune'' (1881), ''Odinioara si altadata'' (1885), ''Iubire'' (1888), ''Elegii'' (1893) etc.(Wikipedia)
POEME SATURNIENE
Crepuscul al serii mistice
Cu purpurele Inserarii grele,
Palpita chipul sacrei Amintiri,
In zari de foc ale Sperantei mele,
Ce creste-asemenea unei zidiri
Sau ca minunea unei infloriri
- Tulipe, dalii, crini si tufanele -
Jur imprejurul lungilor zabrele,
Trecand printre parfumuri cu urziri
De cald-otravitoare lanceziri
- Tulipe, dalii, crini si tufanele -
Si, inecandu-mi suflet, gand, simtiri,
Lesina chipul sacrei Amintiri
In purpurele Inserarii grele.
Amurg
Amuru-arunca cea din urma para
Si-un vant misca lin nuferii de ceara.
Uriasii nuferi cu fete ofilite,
Lucind printre stuhuri pe ape-adormite.
Eu rataceam singur, plimbandu-mi nacazul
Sub plete de salcii ce-mprejmuiau iazul
Peste care ceata-nchipuia o mare
Deznadajduita, alba aratare,
Si unindu-mi plansul cu-al larilor vaier
Ce batand din aripi se chemau prin aer,
Printre salcii triste, unde singuratic
Imi plimbau nacazul, cand giulgiul noptatic,
Intinzand asupra-i umbra mortuara,
Veni ca sa-nece cea din urma para
Si nuferii vestezi cu fete ofilite,
Uriasii nuferi pe ape-adormite!...
Cand rasare Luceafarul
Departe-n zari prin ceata sta luna-nsangerata;
Din neguri jucause abia se mai cunoaste
Campia care adoarme si-ncep sa cante broaste
In papura de-un tremur de vant infiorata.
Se-nchid palizii nuferi pe-a apelor oglinda,
Si plopi ce stau de straja, inalti si drepti in zari,
Cresc unul langa altul ca niste aratari;
Iar spre tufisuri zborul de licurici colinda.
Si buhne desteptate, cu-aripi ce-abia mai bat,
Vaslesc aerul negru si se strecoara mute,
Iar largul tot se umple de straluciri pierdute:
Alb, Venus se aprinde, si noaptea s-a lasat.
In codru
Sunt unii slabi de inger sau nencercati de viata
Pe care codru-i cheama la dansul ca vrajiti,
Miresme dulci i-alinta; - aceia-s fericiti:
Dar mistice fioruri pe altii ii ingheata.
Sunt fericiti aceia! Dar eu ce-n suflet port
O neagra remuscare ce-alunga ai mei pasi,
Eu tremur in padure ca si un ucigas
Care s-ar teme-n cale ca nu-ntalneasca-un mort.
Cand trec sub aste ramuri ce joaca si s-afunda
In bolti sub care vecinic domneste-o neagra pace
Si-o noapte si mai neagra - eu nu stiu cum se face
Ca ma cuprinde-o spaima nebuna si profunda.
Dar mai cu seama vara: rosata din apus
S-amesteca prin neguri si-albastrul se preschimba
Atunci in foc si-n sange - si-a clopotului limba
Rasuna ca un planset tot mai aproape-adus.
Cald se ridica vantul si creste greu incoace
Ca un duh rau ce trece si vine inapoi,
Nelinisteste-o clipa stejarii mari - apoi,
Plutind ca o miasma, in aer se desface.
E noapte-acum si-i ceasul cand iti dedeau fior
Povestile bunicii. Izvoarele-ntre ele
Se sfatuiesc prin tufe, ca facatori de rele
Ce stau si pun la cale in umbra vreun omor...
(Paul Verlaine - Poezii)