Theophile Gautier (1811-1872) a fost un scriitor francez, la inceput reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric Le Capitaine Fracasse, devine unul din teoreticienii ''artei pentru arta'' si unul din maestrii scolii parnassiene.
In domeniul liricii, publica volumul Emaux et camees, cu poezii cizelate ca forma pana la perfectiune. Unul din admiratorii poeziei sale si ai stilului sau de viata hedonist este Charles Baudelaire, care ii dedica primul sau volum de poezii, Les fleurs du mal.
Este si autorul libretului pentru baletul Gisele cu muzica de Adolphe Adam.
Theophile Gautier se stinge din viata pe 23 octombrie 1872 la Neuilly-sur-Seine, in apropierea Parisului.(wikipedia)
In Sierra
Imi plac la nebunie sublimii munti, semetii!
Nu-si poate-intinde pasul infriguratul rug
Spre culmile pe care dorm argintii nametii...
Si-ar roade fieru-n coltii lor aprigi orice plug.
Nici viile lascive, nici grau si nici secara,
Nimic din om si truda ei nu mai amintesc.
In aerul lor, liber, in roiuri vulturi zboara,
Iar stancile rasuna de-un suier banditesc.
Ei nu dau lumii noastre ravnitele foloase,
Au numai frumusetea! - Putin, o stiu si eu...
Dar ii prefer campiei zacute si manoase,
Ce nu-l mai vede pururi de jos pe Dumnezeu.
Fum
Sub pomi, gheboasa si batrana,
Cocioaba creste muschi pe prag,
Acoperisu-i sta pe-o rana,
Din ziduri roase anii trag.
Obloanele la geam sunt trase,
Dar urca din daramaturi
Un duh, ca-n zilele geroase
Suflarea calda-a unei guri.
Un tirbuson de fum, filetul
Sucindu-si-l spre cer mereu,
Din sufletul casutei, bietul,
Ii duce vesti lui Dumnezeu.
Fantezii de iarna
Ros nas si palida figura,
La un pupitru de namet,
Isi canta Iarna partitura
In ,,Anotimpuri,cuartet''.
Ingana arii demodate
Cu glas fragil, sovaitor,
Si-n timpu-acesta tactul bate
Din inghetatul ei picior.
Ca Haendel, care din peruca
Pierdea faina tremurand,
Din par da drumul, sa se duca,
Ninsorilor, pe rand, pe rand...
La Tuileries, starnind bazine,
Porneste lebada-n alint.
Ca-n feerii, pomi cu crengi fine
Tes filigrane de argint.
Sub carpeni albi stau vaze grele,
Cu flori de gheata si polei.
Curg pasi stelati de pasarele
Pe neaua pura din alei.
Pe soclul unde-n camasuta
Sta Venus langa Phocion,
Asaza iarna, ce nu cruta,
O Zgribulita de Clodion.
Femei sub arbori, ca-n palate,
Trec in hermina si in jder.
Zeitele, de frig manate,
Imbraca haine pentru ger.
Venera Anadiomene
Sta-n suba si in capison;
II bate Florei briza-n gene,
Cautandu-i mainile-n manson.
Se schimba mandrele berjere
De Coysevox, Coustou, incat
Isi dau esarfele lejere
Pe-un sarpe boa gros pe gat.
Pe moda mea pariziana
Mantia nordului a curs,
Ca peste o ateniana
O blana scitica de urs.
Amesteca Palmyra salbe
De giuvaere arse-n ger,
Cu fastul rus al blanii albe
Starnind parfum de vetiver.
Se-aude rasetul Placerii
Gasind, printre-amorasi nebuni
Pe carnea alba a Venerii,
Peri rosii de salbaticiuni.
Sub voal, sperand sa nu te vada
Cei care sunt de tine-atrasi,
De vei iesi pe-asa zapada,
Fereste-ti andaluzii pasi!
Caci neaua-ti ia, mangaietoare,
Tiparul pasilor de vis
Si peste albele covoare
Ramane numele tau scris.
Iar sotul, trist si galben ceara,
La cuibu-ascuns ajunge-usor,
Gasind-o, rosie de-afara,
Pe Psyche-n brate la Amor.
-->