Cele cateva regimente prin care a trecut Domnul Lt. Colonel Mircea Marcoiu (Regimentul Pontonieri, 6 Pionieri si 3 Pionieri), i-au putut vedea reprezentate cateva piese ostasesti, dintre care pe una - Craciunul unei caprarii - autorul si-a tiparit-o pe propria-i cheltuiala. Dar in 1931 sau 32, a mai publicat - pe cheltuiala unor camarazi entuziasti si intr-o tiparnita saracacioasa din Rascani-Balti - un volumas de versuri, sub titlul pretios Pamant si Cer; volumasul a avut succes ...de librarie in adevar unic, fiindca pe de o parte autorul a vandut un singur exemplar unui camarad, iar pe de alta a ramas fara nici un volum, restul fiind ,,epuizate'' de prieteni, carora le-au fost impartite (pe date, sau pe luate). Cu alte cuvinte, comanditarii au consumat singuri productia...
Scrie din copilarie, dar a publicat foarte putin, incepand cu Universul Literar unde, prin 1920 sau 21, a semnat cateva versuri originale si traduceri, sub pseudonimul ,,M. G. Mircea''. Apoi a mai publicat in unele reviste de provincie, cat mai ales in Adevarul Literar, in care, pe langa versuri, a aparut in 1937 si cu cateva schite usoare, mai toate inspirate din viata militara.
Si a mai scris multe versuri pe care le-a ,,publicat'' numai la mese, ,,la un pahar de vorba'', si apoi s-au ratacit prin buzunarele prietenilor...''(Prezentare - Mircea Stefanescu)
Din volumul de versuri ,,Cu Ion, Vanatorul de Munte...'' (publicat in 1942):
Scrisoarea Vanatorilor de Munte
catre
Majestatea Sa Regele Mihai I
MARIA TA, iti scriem dela Cram,
Unde-au ajuns cu bine Vanatorii,
Plecati furtuni din crestete de munti
Cand Hronicul cel nou crapase zorii.
In marsul nostru catre viitor,
Pe cai unde-a pascut cumplit sinistrul,
Am semant din plin suflet roman
Si pan' la Prut si dincoace de Nistru.
Pe unde-am pus piciorul, ne-am infipt
De n'a putut otelul sa ne scoata
Si sleahul rascolit de ploi si foc
Noi l-am trecut facand din umar roata.
Suntem truditi de-atat amar de drum
Si caii poticnesc sub greutate;
Dar nu ne dam odihnei pana cand
N'om pune-aici un rost mai bun in toate.
Ne-apuca insa seara cate-un dor
Ce sparge cap de lacrimi intre gene:
Un dor de satul mandru dela noi,
Ce rade sarbatoarea 'ntre poene.
Si dorul nostru-alearga prin pustiu,
Alaturea de-al vanturilor suer,
Strabate greu, tinut dupa tinut
Si-apoi, tarziu, ni se topeste'n fluer.
MARIA TA, ne iarta ca'ndraznim
Sa plangem cateodata dupa tara,
Dar noptile's departe de dusman
Si nu ne vede nimenea de-afara.
Din fluerul pornit duios la deal,
Curg picuri lungi de ganduri ce se sfarma
Si pana'n zori, tot dorul saturat
Se culca linistit pe pat de arma;
Dar cand da ziua buzna peste noi,
Ne vine-asa sa-TI facem o rugare:
Intoarce-ne din stepa tot in Munti
Si fa-ne iarasi ctitori de hotare!
Vant de Dobrogea
Rasbunator, un vant a prins sa calce
Pe spicele de orz ce fac matanii
Involburand in darele de soare
Ciorchini de grauri, stoluri de ganganii.
Pandit de-un povarnis crapat in doua,
Cu dracila si soc spurcat de roade,
Se lupta un drumeag brazdat de telini
Fagasul de-alta data sa-l inoade
Si'n palma de lucerna dintre oarze
Ce-si pierde'ncet, in umbra, intelesul,
Un smoc de maci, ramasi fara petale,
Par Turci ce se apleaca sa-si ia fesul.
Satul meu
Departe, peste marea care'nneaca
Fagasul zarii'n dungile de val,
Acolo-i tara mea si'n ea mi-i satul:
Un cuib ascuns sub poalele de deal.
Un sleah intins alearga pana'n vatra
Sa taie'n doua drumul pietruit
Si casele incinse'n brau albastru
Se cauta prin gardul inverzit.
Acolo, cand s'abate toiul muncii,
Amiezile de foc se sting pe frunti
Si palmele batute'n cozi de coase,
Din suflet in pamant dureaza punti.
Acolo, nor de ochi pateaza cerul
Cand seceta coboara'n spic la fund
Si ies afara sfintii din biserici
Cand vacile mugesc a foame'n prund.
Dar belsugul curge peste vale,
Tasnesc nadejdi din fie ce bordei
Si vinul bun s'aseaza'n capul mesei
S'arunce'n tarcul genelor scantei.
Roiesc atunci pe prispa si'n pridvoare
Atatea doruri stranse la un loc,
Ca nici nu'ncap in noaptea retezata
De zorii cruzi ce dau la dealuri foc.
Departe, peste anul de victorii
Si lunile de morti plecati pe rand,
Acolo-i satul meu si'n el e tata,
Mosneag uitat in apele de gand.
Salcami micuti pornesc din pragul casei
Sa urce hopul lung spre cimitir,
Dar cad in branci si ei, ca si mosneagul,
In fata portii reci, crescuta'n stir.
Sub crucea ostenita ce s'apleaca
Pe-un umar de cires incremenit,
De sapte ani in sir asteapta mama
S'alinte iar obrazul lui trudit.
Departe-mult, departe peste marea
Ce-si coase seara tramba cu arnici,
Acolo-i satul, tatal meu si mama...
Si-acolo-i fi si eu, de mor pe-aici.
S-a stins un Vanator
Domnului General Vasiliu-Rascanu
In ziua de 10 Mai, desi zi
calma, a murit pe frontul Sevastopolului
soldatul Dumitru Dumitru,
dintr-o unitate de Vanatori de Munte.
S'a stins un Vanator la 10 Mai,
Atuncea cand la Bucuresti trecea parada ;
S'a stins un Vanator, un mic prisos
Sortit sa rotunjeasca cu un pic gramada.
Deasupra lui doar hohot de prigori
Si rasletiri de vreme rea, jilava ;
Sageata unei cete de lastuni
Se-ncrucisa cu sufletu-i pornit spre slava.
S'a stins un Vanator pe culme, sus,
Ca un stejar trasnit in limba zarii,
S'a rupt un ram din crangul de voinici,
S'a irosit un pas vioi din pasii tarii.
Cetatea blestemata l-a vazut
Si i-a'nteles adanc strafulgerul privirii,
A inteles ca ceasul crunt si greu
Va bate in curand la poarta prabusirii.
S'a stins un Vanator la 10 Mai,
Atuncea cand curgea pe strada defilarea ;
S'a stins un Vanator, o slova'n plus
Trimisa'n cronici sa mareasca sarbatoarea.
SCRISORI DIN CRIMEIA
Au inflorit salcamii si pe-aici...
Au inflorit salcamii si pe-aici,
Dar nu's asa frumosi ca'n curtea noastra
Ai nostri's mult mai mici si mai sfiosi
Si nu dau buzna-asa pana'n fereastra.
Nimic nu e pe-aici cum e la noi!
Cu toate ca-i verdeata mult mai verde
Si campu'ntins ar da la pluguri spor,
Tot vazul meu spre tara mi se pierde.
Nu c'asi voi acolo sa ma'ntorc
Acum, cand mai avem pe-aici de furca,
Ci doar asa ca...gandul mi s'a prins
ntr'un hatis de lacrami ce-l incurca.
Si-apoi, oricate daruri ar varsa
Pamantul asta ce-l luam cu pieptul,
Nu-l dau pe trei prajini de pe podei,
Acolo unde stiu ca-mi este dreptul.
Aud si-aici adesea ciocarlii,
Dar vocea lor e moale si gangava ;
Nu-ti iau ca ale noastre'n ciocul lor
Din buze fluerat sa-l duca'n slava.
Nici vitele n'au ochii buni pe-aici...
Si caii's prea falosi cand se aduna ;
Din ce mananca-o vaca intr'o zi,
Dumana mea ar paste-o'ntreaga luna.
Oricat asi vrea sa leg macar un gand
De zarea asta care-i tot albastra,
Ma'nchid in mintea-mi aspra cu zavor
Si'n suflet mangai tainic tara noastra.
-->